Una dintre consacratele povești de dragoste, intitulată Ce se întâmplă în iubire? și scrisă de Alain de Botton, nu este… o poveste de dragoste tipică. Așa cum ne avertizează autorul încă din primele pagini, cei doi protagoniști se vor îndrăgosti, apoi vor trece prin alte etape ale cuplului (mai puțin romantice): „Se vor căsători, vor suferi, se vor îngrijora din cauza banilor, vor avea o fetiță prima dată, apoi un băiețel, unul dintre ei va avea o aventură, vor fi momente de plictiseală, momente în care își vor dori să se omoare reciproc și, în unele ocazii, să se omoare pe ei înșiși.“
Urmărind 16 ani de relație, de Botton ne trece printr-o experiență emblematică de cuplu, făcând extrem de ușoară empatizarea cititorului cu momentele de fericire, de conflict, de tristețe sau de învățare ale celor doi – în timp ce presară cu grijă lecții profunde pentru cititori. Prin intermediul evenimentelor de viață, el reinterpretează stadiile unui cuplu, arătându-ne ca într-o oglindă simțiri și explicații (uneori psihologice, alteori filozofice) ale dragostei adevărate.
Iată câteva idei inspiraționale pe care autorul le prezintă:
Știm foarte puține despre parcursul dragostei.
În filme, în piese de teatru și în romane, deseori regăsim lupta unui cuplu pentru a fi împreună, vedem cum au depășit obstacolele ce le-au stat în drum sau ne emoționăm la primele întâlniri ca de basm ale personajelor. Ce nu găsim, însă, este ce se întâmplă cu acea poveste de dragoste după prima etapă. Există conflicte în cuplu? Cum reușesc ei să învingă obstacolele care intervin ulterior?! Cum se împacă după ce trece așa-numita „lună de miere“? Mai bine spus, „se pare că știm prea multe despre cum începe dragostea și nesăbuit de puține despre cum ar putea continua“.
℗PUBLICITATE
Avem așteptări iraționale de la partenerii noștri.
Continui să văd persoane care, în primul stadiu al îndrăgostirii, proiectează cele mai frumoase și atrăgătoare caracteristici asupra persoanei care a devenit principalul subiect al atenției lor. Întrând mai apoi în relație, aceste persoane adesea descoperă că respectivul subiect, care odată părea un exemplar deosebit de reușit al speciei, are multe și complexe defecte. O rezoluție sănătoasă în acest caz ar fi acceptarea faptului că fiecare dintre noi are defecte și trăsături mai puțin acceptabile pentru partener. Evident, nu e deloc recomandată rezoluția pe care majoritatea o adoptă: căutarea unui alt exemplar perfect. Deoarece, așa cum de Botton ne atenționează, „șansele ca un om perfect să apară […] sunt nonexistente. Nu trebuie să cunoaștem un străin foarte bine, ca să știm asta dinainte. Modul său specific de a ne scoate din minți nu va fi imediat evident, însă existența acestuia poate fi presupusă teoretic încă de la început.“
Suntem reticenți la feedback, în relația de dragoste.
În strânsă legătură cu acceptarea defectelor (expusă mai sus), este și dorința de a ne dezvolta, de a crește împreună cu partenerul. De Botton ne atenționează asupra reticenței de a primi feedback de la persoana iubită, pe care majoritatea dintre noi o simt. Poate că ne așteptăm ca acesta să ne accepte cu bune și cu rele, poate că ne dorim să păstrăm practica feedbackului numai pentru carieră, poate că nu vrem să fim atât de vulnerabili încât să acceptăm că partenerii noștri ne pot învăța lucruri noi. Aflăm însă, citind, că „grecii antici credeau […] că iubirea poate atinge profunzimi mai mari, dacă există dorința de a învăța și de a fi învățat căi noi de a deveni mai virtuoși, de a fi mai puțin furioși sau mai puțin neiertători, de a fi mai curioși și mai curajoși. Partenerii cu adevărat sinceri nu sunt niciodată cu adevărat fericiți să se accepte exact așa cum sunt; aceasta ar constitui o trădare leneșă și lașă a întregului scop al relațiilor.“
Acestea sunt doar câteva dintre lecțiile importante pe care protagoniștii unei povești de dragoste le învață pe parcurs. Și, odată cu ei, le învățăm și noi.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
