skip to Main Content
Cititorii întreabă: Ritmul Anevoios Al Dansului Relațional!

Cititorii întreabă: Ritmul anevoios al dansului relațional!

„Bună seara! Am mare nevoie de ajutor. Sunt o fată de 18 ani, cu un tată absent din punct de vedere emoțional și cu o mamă perfecționistă, obsedată de control (daca pot spune așa) și veșnic nemulțumită. Mă confrunt cu o problemă în relațiile interumane. Mai exact, mă supăr prea des pe iubitul meu. Sunt hipersensibilă. Aproape zilnic mă cert cu iubitul, din cele mai nesemnificative motive (menționez că eu încep 90% dintre certuri) și, cum mi se pare că face ceva «greșit», încep să mă tem că nu mă iubește. Mă cert cu el, exagerez totul, apoi regret… Și după, o iau de la capăt… Până acum, niciun psiholog nu a reușit să mă ajute să îmi rezolv această problemă (și am fost la foarte mulți psihologi de elită din România). Deja am început să cred că trebuie să renunț la încercarea de a mă schimba. Însă v-am citit postările de pe blog și un sâmbure de speranță a încolțit în inima mea… Cred cu tărie că oricine se poate schimba, dacă este ajutat de cine trebuie. Știu că nu aveți niciun motiv pentru care să mă ajutați, să pierdeți din timpul dumneavoastră important doar pentru a-mi da un răspuns, însă eu vă rog din suflet să mă ajutați cu o părere, cu niște sfaturi de urmat… Vă mulțumesc mult!“

Acesta este unul dintre mesajele recent primite pe adresa redacției noastre. Aș sublinia încă de la început că mesajul atinge mai multe întrebări fundamentale, cu care ne confruntăm toți în relațiile noastre sau atunci când suntem față în față cu noi înșine, într-un exercițiu de onestitate dureroasă. Merit să fiu iubit(ă) așa cum sunt? Trebuie să mă schimb? Este relația aceasta cea potrivită pentru mine? Unde am greșit?

Vă propun să analizăm, pe rând, subiectele care apar în mesajul trimis de către cititoarea noastră.

1. Conflictele în cuplu

Oricât de mult ne-am dori relații armonioase, în care să împărtășim numai emoții pozitive, aprecieri și suport emoțional, conflictele în cuplu sunt inevitabile. Fiecare dintre cei doi parteneri vine în relație cu povestea sa de viață, cu așteptările și obiceiurile sale, cu rănile și durerile de care n-a reușit să se vindece. Toate acestea se activează ori de câte ori persoana nu primește de la celălalt răspunsul așteptat sau atunci când reacția celuilalt este suficient de asemănătoare cu una dintre experiențele trecute care l-au marcat. O ridicare din umeri, o izbucnire în râs necontrolat, o critică minoră pot face ca iubita să fie atât de enervant de asemănătoare cu mama care n-a fost niciodată mulțumită de copilul de altădată. O întârziere, o tăcere prelungită, o glumă aparent neutră îl transformă, în mintea partenerei, pe iubitul cuceritor în bărbatul lipsit de sensibilitate care seamănă atât de mult cu tatăl mereu absent din viața ei.

Specialiștii în psihologia cuplului (precum John și Julie Gottman, Sue Johnson sau Harville Hendrix și Hellen LaKelly Hunt) sunt de acord că, cel mai adesea, certurile din cuplu nu au de-a face în mod direct cu tema care a declanșat conflictul. Cu alte cuvinte, nu ne certăm din cauză că am lăsat șosetele aruncate pe jos sau că am uitat să cumpărăm pâine pe drum. Faptele mărunte reprezintă declanșatorul pentru durerile mai mari care sunt prezente în interiorul nostru, sub suprafața glossy a relației de cuplu. Cel mai adesea, conflictele în cuplu se duc pe tărâmul nevoilor neîmplinite și al emoțiilor pe care nu le înțelegem și nu le putem gestiona.

Parțial, putem găsi o rezolvare învățând cum să comunicăm mai bine, asertiv și empatic. Sunt tehnici, exerciții pentru cuplu, pe care le putem găsi în cărți de psihologia cuplului și pe care le putem folosi ori de câte ori avem inspirația și deschiderea de a ne concentra mai mult pe dinamica dintre noi și persoana de la celălalt capăt al relației. Există multe materiale disponibile pe această temă, cărți, articole, prezentări publice, dintre care aici aș aminti cartea Împreună la bine și la greu, de Harville Hendrix și Hellen LaKelly Hunt, sau Primește iubirea pe care o dorești, de aceiași autori.

Această abordare – a asumării propriilor răni psihologice și emoționale și a implicării în acțiuni conștiente și benefice pentru relație – ne va ajuta să învățăm mai multe despre impactul pe care îl au cuvintele noastre asupra celuilalt, despre cum să ascultăm și să ne facem auziți; însă nu va face prea multe pentru nevoile noastre profunde, neîmplinite. Și asta ne duce la următoarea temă.

2. Nevoile mele

Când apar conflicte sau când reacțiile noastre sunt explozive, e foarte ușor să uităm că există o logică a tuturor comportamentelor, cea a nevoilor și dorințelor care le determină. Reacțiile tale față de iubitul tău au de-a face cu nevoile tale neîmplinite, cu siguranța emoțională pe care o căutăm cu toții încă din primele zile de viață. Spui că exagerezi totul. În raport cu ce? Raportate la standardele celorlalți sau la scenariile de viață tipice, e posibil ca reacțiile tale să fie exagerate. Însă aceste reacții sunt corelate cu nevoile tale și cu emoțiile care pot deveni copleșitoare. Printre aceste nevoi fundamental umane, se înscrie și aceea de a ne atașa de persoane care sunt sau devin semnificative pentru noi. Ele reprezintă baza de siguranță care ne permite mai apoi să explorăm lumea și să ne avântăm cu mult curaj spre toate provocările pe care le întâlnim. Când nevoia aceasta de bază nu este împlinită, ne găsim adesea debusolați, speriați de posibilitatea ca cei pe care îi iubim să ne părăsească și facem tot ce putem pentru a-i ține aproape, pentru a ne asigura că încă le mai pasă, pentru a testa dacă mai sunt lângă noi. După cum tu însăți ai observat, experiențele timpurii din familia de origine își spun cuvântul în ceea ce privește felul în care ne conectăm cu ceilalți la vârsta adultă – și nevoile emoționale neîmplinite ne urmăresc de-a lungul anilor.

Logica nevoilor neîmplinite ne spune că, atunci când suntem copleșiți de ele, calea naturală este aceea de a căuta modalități sănătoase de a le împlini. Uneori, pentru a putea face asta trebuie să ne înțelegem nevoile mai întâi. E o muncă a descoperirii de sine și un proces de învățare în același timp. Abia când începem să ne înțelegem nevoile, de unde vin ele și cum putem să le împlinim, e vremea să ne întrebăm de la cine așteptăm împlinirea lor. E nerealist să ne așteptăm ca partenerul de viață, persoana iubită sau un prieten să ne fie aproape în toate modurile în care avem nevoie, eventual să împlinească nevoi pe care, în trecut, cei de la care ne-am dorit afecțiune, răbdare, deschidere n-au putut să ni le satisfacă. E și mai nerealist să ne așteptăm ca aceeași persoană să împlinească nevoi pe care le simțim difuz și nu le conștientizăm pe deplin.

Poți găsi informații utile despre nevoile persoanelor cu diferite stiluri de atașament atât în cărțile soților Hendrix-Hunt, cât și în cartea Revoluția iubiriisau în multe alte texte care descriu atașamentul la adulți.

3. Trebuie să mă schimb?

Când reproșurile celorlalți se suprapun peste sentimentul acut de vinovăție, imperativul schimbării pare nemilos. Trebuie să mă schimb. Dar când premisele emoțiilor, nevoilor și gândurilor mele neînțelese rămân neschimbate, eforturile de a reacționa altfel sunt sortite eșecului. Nu pot oferi calm în relație, când înăuntrul meu e furtună. Nu-i pot oferi celuilalt hrana pe care n-o am. Respingerea e cu atât mai dureroasă, iar resentimentele acumulate devin combustibil pentru următoarea izbucnire de furie.

Vestea bună este că schimbarea e inevitabilă. Fie că vrem, fie că nu, felul în care gândim, simțim și reacționăm se schimbă pe măsură ce experiențele de viață se acumulează. Vestea mai puțin bună e că, fără o înțelegere corectă a propriilor gânduri și emoții, a impactului pe care l-au avut asupra mea experiențele trecute, sensul schimbării nu e cel pe care mi-l doresc. Schimbarea dorită vine după conștientizare, înțelegere și acceptare.

Există însă o întrebare mai importantă decât „cum să fac să mă schimb?“. Ea sună așa: „Pentru ce sau pentru cine să mă schimb?“ Atât timp cât eforturile mele sunt menite să mă transforme într-o persoană pe care cei din viața mea s-o poată iubi mai ușor, sunt victima din patul lui Procust. Eforturile de schimbare sunt cele mai rodnice atunci când principalul beneficiar sunt eu. Iar atunci când întâlnesc un blocaj, când resursele mele sunt limitate, e o dovadă de maturitate să cer ajutorul.

Nu renunța la a căuta un terapeut care să te însoțească în acest demers. Chiar dacă nu ai obținut ceea ce aveai nevoie de la persoanele pe care le-ai întâlnit până acum, ajutorul unui specialist cu care poți construi o relație terapeutică este foarte valoros.

Pentru o și mai complexă aprofundare a subiectului, vă recomand să consultați secțiunea de Evenimente a Paginii de Psihologie – acolo sunt listate cele mai importante evenimente destinate vieții de cuplu.

Dacă ai și tu întrebări concrete la care ți-ai dori să primești un răspuns, te rugăm să ne scrii la adresa: contact@paginadepsihologie.roÎncercăm să răspundem cât mai corect din punct de vedere științific, ceea ce înseamnă că nu vor fi neapărat răspunsuri confortabile sau cele pe care ai vrea să le auzi – dar cel puțin te asigurăm de faptul că suntem sinceri și cât mai profesioniști posibil.

Zenobia Niculiță

Zenobia Niculiță este psiholog, lector universitar doctor și realizator de programe TV pentru părinți, educatori și profesori. A coordonat și realizat mai mult de 30 de lucrări și proiecte de cercetare pe teme din domeniile psihologiei dezvoltării, psiho-sociologiei familiei și psihologiei școlare. A publicat două volume de povestiri pentru copii și 20 de capitole, cărți și articole științifice. O puteți găsi online la adresa: zenobianiculita.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută