Cu toții am fost crescuți în ceea ce voi numi sistemul de credință mono‐minte – ideea că avem o singură minte, din care emană diferite gânduri, emoții, impulsuri și dorințe. Aceasta este paradigma în care am crezut și eu până în momentul în care am întâlnit mai mulți clienți care mi‐au dovedit contrariul. Pentru că viziunea mono‐minte este atât de omniprezentă în cultura noastră, nu îi punem la îndoială adevărul. Vreau să te ajut să arunci o privire – o a doua privire – la cine ești cu adevărat. O să te invit să testezi această paradigmă diferită a multiplicității pe care o promovează SFI și să iei în considerare posibilitatea că tu și toți ceilalți sunteți personalități multiple. Și că acesta e un lucru bun.
Nu sugerez că ai o Tulburare de Personalitate Multiplă (numită acum Tulburare Disociativă de Identitate), dar cred că persoanele cu acest diagnostic nu sunt atât de diferite de toți ceilalți. Ceea ce poartă numele de alter egouri la acei oameni este același lucru cu ceea ce eu numesc părți în SFI, iar acestea există în fiecare dintre noi. Singura diferență este că persoanele cu Tulburare Disociativă de Identitate au suferit abuzuri îngrozitoare, iar sistemul lor de părți a fost mai afectat decât în cazul majorității oamenilor, astfel încât fiecare parte iese mai mult în evidență și este mai polarizată și deconectată de celelalte.
SFI te ajută să devii liderul intern
Cu alte cuvinte, cu toții ne naștem cu mai multe minți secundare care interacționează constant în interiorul nostru. Acest lucru este, în general, ceea ce noi numim gândire, pentru că părțile comunică permanent atât între ele, cât și cu tine despre lucrurile pe care trebuie să le faci sau dezbat cel mai bun plan de acțiune, și așa mai departe. Dacă îți aduci aminte de un moment în care te‐ai confruntat cu o dilemă, probabil că ai auzit o parte spunând: „Fă‐o!“, în timp ce o alta spunea: „Să nu îndrăznești!“ Din moment ce considerăm că este vorba doar de gânduri conflictuale, nu acordăm atenție participanților interni aflați în spatele acestei dezbateri. SFI te ajută nu doar să începi să le acorzi atenție, ci și să devii liderul intern activ de care are nevoie sistemul tău de părți.
Deși la început poate părea o nebunie sau o ciudățenie să te gândești la tine însuți ca la o personalitate multiplă, sper să te conving că, de fapt, chiar îți dă putere. Este tulburător doar pentru că, în cultura noastră, multiplicitatea a ajuns să fie privită ca o patologie. O persoană cu personalități autonome separate este percepută ca fiind bolnavă sau defectă, iar existența alter egourilor sale este considerată pur și simplu produsul unei traume – fragmentarea minții sale anterior unitare. Din perspectiva mono‐minții, starea noastră naturală este reprezentată de o minte unitară. Cu excepția, bineînțeles, a cazului în care are loc o traumă și o sparge în bucăți, asemenea cioburilor unei vaze.
℗PUBLICITATE
Urâm ce ne stă în cale
Paradigma mono‐minții ne‐a făcut să ne temem de părțile noastre și să le privim ca fiind patologice. În încercările noastre de a controla ceea ce considerăm a fi gânduri și emoții deranjante, ajungem să ne luptăm, să ignorăm, să disciplinăm, să ne ascundem sau să ne rușinăm de acele impulsuri care ne împiedică să facem ce vrem cu viața noastră. Iar apoi ne învinovățim pentru că nu suntem capabili să ne controlăm. Cu alte cuvinte, urâm ce ne stă în cale.
Această abordare este logică dacă privești obstacolele interioare ca fiind pur și simplu gânduri iraționale sau emoții extreme care provin din mintea ta unitară. Dacă te temi să ții o prezentare, de exemplu, s‐ar putea să încerci să‐ți folosești voința ca să învingi frica sau ca s‐o corectezi cu gânduri raționale. Dacă teama persistă, e posibil să‐ți intensifici încercările de a o controla, criticându‐te pentru că ești laș, anesteziindu‐te complet sau meditând ca să‐ți depășești frica. Iar când niciuna dintre aceste abordări nu funcționează, ajungi să‐ți adaptezi viața la frică – evitând situațiile în care trebuie să vorbești în public, simțindu‐te un ratat și întrebându‐te ce este în neregulă cu tine. Și dacă nu era de‐ajuns, mergi la un terapeut care îți pune un diagnostic pentru mintea ta singulară și tulburată. Diagnosticul te face să te simți defect, stima de sine scade, iar sentimentele de rușine te determină să încerci să‐ți ascunzi orice defect și să prezinți lumii o imagine perfectă. Sau poate că te retragi pur și simplu din relații, de teamă că oamenii vor vedea dincolo de această iluzie și te vor judeca. Te identifici cu slăbiciunile tale, presupui că ești cu adevărat defect și că, dacă ceilalți oameni te‐ar vedea așa cum ești de fapt, ar fi dezgustați.
Extras din cartea Nu există părți rele, de Richard Schwartz.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
