Îmi place să cred că oamenii sunt curioși să se descopere și la anii maturității, ca atunci când aparțineau lumii magice a copilăriei, fiind niște copii aflați în permanență într-un soi de căutări interioare, cu scopul de a-și afla esența, raportat atât la ceilalți, cât și la lumea înconjurătoare. Acele plimbări prin culisele sufletului lor pur și inocent, acele călătorii în toate colțurile lumii lor interioare, acea confuzie despre propria persoană, acea cunoaștere intuitivă, alături de cea dobândită – toate reprezintă începutul aflării de sine: Cine sunt eu?.
Pentru cei care continuă să fie deschiși și curioși în ceea ce privește universul psihologic, pentru cei care evită să se complacă într-o stare de autosuficiență, fiind mereu dornici să se dezvolte personal, pentru cei care au nevoie de profunzime în viața lor, pentru cei care sunt pasionați de arta trăitului frumos și sănătos în intimitatea propriei case, dar și în plan social, lansez astăzi o invitație la autocunoaștere.
Sub influența perfecționismului
Mulți dintre noi trăiesc orbește, în sensul în care trăiesc sub imperativul lui „trebuie“. „Trebuie“ să înveți foarte bine, „trebuie“ să fii foarte bun în tot ceea ce faci, de la activitatea profesională la cea legată de familie, „trebuie“ să fii un partener și un părinte model, „trebuie“ să faci pe placul celorlalți, „trebuie“ să fii mereu respectuos și amabil, indiferent de atitudinea oamenilor mai mult sau mai puțin insensibilă, „trebuie“ să te prezinți impecabil în fața lumii, fie că mergi la supermarket, fie că susții o prezentare în fața clienților sau a colaboratorilor.
Presiunea indusă de acest „trebuie“ pe toate planurile este de-a dreptul copleșitoare. Deși liber să acționezi conform propriei voințe, subjugarea acesteia sub egida perfecționismului te transformă, de fapt, într-o persoană captivă în propriul scenariu de viață.
În astfel de împrejurări, nevoia de schimbare bate la ușă. Disconfortul înseamnă durere sufletească. Dintr-o situație de suferință apare și nevoia de schimbare. Atunci când ceva nu te mulțumește, încearcă să transformi acel ceva, astfel încât să dobândești o nouă stare, una de bine, să restaurezi echilibrul și să-ți reiei traiectoria de viață, urmându-ți scopurile în mod constructiv.
Tabloul „perfect“
Poate că-ți dorești să fii întotdeauna bun, dar nu-ți iese de fiecare dată. Te invit la un exercițiu de sinceritate: recunoaște în oglindă acele trăsături mai întunecate ale propriei ființe. Poate fi vorba despre furii reprimate, resentimente, o doză de egoism sau de răutăți gratuite față de semeni. Poate că astfel de manifestări nu sunt evidente, însă ele există în culisele psihicului nostru. Tendința de a judeca, de a blama sau de a ironiza determină, adesea, mici scăpări, oricât de atenți am fi.
℗PUBLICITATE
Se spune că binele și răul coexistă. Atunci când cineva abordează o atitudine exclusivă de „bun“ sau „rău“, înseamnă că partea opusă a fost mustrată, în urma unor suferințe trăite de-a lungul timpului. Ce a înțeles o astfel de persoană din experiența sa de viață? Cel mai probabil că a îmbrățișat filozofia construirii unei anumite reputații. În sinea sa, atunci când nimeni nu o privește, persoana cu chip de înger sau demon este, de fapt, un suflet sensibil și speriat de toate câte i s-au întâmplat. Cu cât riscul de a fi descoperit este mai mare, cu atât își va juca mai performant și mai convingător rolul.
Te invit să-ți imaginezi tensiunea în care trăiesc acești oameni, dorind mereu să controleze totul, să verifice totul, să vegheze ca totul să fie perfect. Ce oboseală și ce risipă de resurse! Scriu din proprie experiență, pentru că am fost acolo. În adâncul sufletului lor, cei mai mulți oameni și-ar dori să se lase în voia lucrurilor, însă nu îndrăznesc să facă asta. Ar fi minunat pentru ei să descopere bucuria destinderii și a relaxării. Așa că n-ar fi deloc greșit dacă și tu ai învăța să te mai relaxezi din când în când, în cazul în care simți că rezonezi cu menținerea iluziei acestui tablou „perfect“.
Perfecționismul ca plasă de siguranță
Teama de imperfecțiune, nesiguranța interioară și nevoia de a controla totul în viață sunt dificil de experimentat în mod direct, pentru că oamenii simt nevoia unei plase de siguranță. Perfecționismul pare a fi o plasă rentabilă atâta timp cât este căutat cu obstinație pe toate palierele vieții, de la cel socioprofesional la cel personal. Iar social media vehiculează și alimentează din plin imaginea perfecțiunii: „corpul perfect“, „jobul perfect“, „relația perfectă“, „familia perfectă“, „viața perfectă“. Pare să fie o tendință a lumii în care trăim, una obsedată și înspăimântată atât de posibilitatea eșuării, dar și de evitarea eșecului cu orice preț.
Însă se justifică oare acest consum de energie? Instalarea oboselii cronice și a epuizării globale reprezintă doar o chestiune de timp, direct proporțional cu intensitatea și frecvența perfecționismului manifestat. Este posibil ca rezervorul resurselor noastre energetice să falimenteze mai repede decât ne imaginăm. Și, atunci, cine va mai avea grijă ca totul să iasă BINE?
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
