Dacă cunoști sentimentul că „ceva e în neregulă cu tine“ posibil să fi fost crescut(ă) de un părinte narcisist. Pentru majoritatea oamenilor, neacceptarea de sine („nu sunt OK așa cum sunt“ sau „ceva este profund greșit la mine“) este principalul mecanism de autosabotare și umbra psihologică care-i însoțește la fiecare pas. Această neacceptare, ce derivă din credința că ceva este în mod profund defect în ceea ce ne privește, este menținută de multă rușine și durere sufletească. Potrivit diferitelor explicații științifice (Ashley, 2020), rușinea este una dintre cele mai complicate și mai dureroase emoții umane. Care, totodată, reprezintă calea către depresie și anxietate. Rușinea este emoția care-ți șoptește la ureche că ești imperfect(ă), fals(ă) sau defect(ă).
Persoanele crescute de un părinte narcisist și, mai ales, de către o mamă ce suferă de povara narcisismului simt că, oricât de mult s-ar strădui, nu pot scăpa de sentimentele de inadecvare, rușine și nesiguranță. În cartea ei de mare succes – Fiicele adulte ale mamelor narcisiste – psihologa Stephanie Kriesberg amintește de conceptul cunoscut drept „nesiguranță patologică“, o stare psihologică ce se transmite de la o mamă narcisistă la fiica ei lipsită de stimă sau încredere în propria persoană.
Ce este mecanismul psihologic numit narcisism?
Dincolo de o etichetă clinică pe care o putem lipi ușor de sufletele oamenilor, este important să înțelegem că narcisismul este un tip de personalitate compus dintr-o constelație de trăsături și de comportamente. Câteva dintre particularitățile acestui mecanism psihologic pot fi recunoscute prin următoarele trăsături:
- O persoană care – conștient sau inconștient – profită de ceilalți pentru a-și atinge propriile scopuri și pentru a acționa în interes personal;
- Reacționează la orice feedback negativ sau critică prin furie și comportamente de agresivitate evidentă;
- Manifestă o atitudine de importanță excesivă de sine și, pe alocuri, emană un aer de superioritate;
- În conversațiile publice își supraevidențiază talentele și își exagerează realizările;
- Manifestă fantezii de putere și succes;
- Își exagerează nevoia de atenție și de admirație din partea celor apropiați;
- Egoismul și interesul crescut față de sine par să fie preocupările sale principale.
După cum descoperim în cele mai multe ghiduri clinice, narcisismul apare într-un spectru. Asta înseamnă că oamenii pot avea mai multe sau mai puține dintre trăsăturile narcisismului și, în diferite momente, cu toții ne putem recunoaște pe acest spectru. Forma de narcisism extrem, care apare la aproximativ unul-două procente de populație, este cunoscută drept „tulburare de personalitate narcisică“.
Narcisismul grandios vs. narcisismul vulnerabil
„Narcisismul nu se manifestă la fel pentru toată lumea“, scrie Stephanie Kriesberg. Tot renumita expertă în tratarea persoanelor cu narcisism sau a apropiaților acestora ne îndeamnă să ne imaginăm narcisismul asemenea unei înghețate. Există variate tipuri de înghețată, după cum avem și variate forme de narcisism, dar ingredientul principal este frișca. Așa cum la baza narcisismului se află nesiguranța: credința că nu suntem suficient de buni.
Dr. Kriesberg ne prezintă în volumul Fiicele adulte ale mamelor narcisiste cele două tipologii din mecanismul narcisismului psihologic: narcisismul grandios și narcisismul vulnerabil. Prima are particularitățile unei înghețate cu sos iute și a doua seamănă cu înghețata de vanilie. Dar ce înseamnă aceste două tipologii, mai exact?
Mamele ce suferă din cauza narcisismului grandios au o forță nemaipomenită și o personalitate „greu de dus“. Printre trăsăturile acestora amintim: se așteaptă să primească un tratament special; au constat dorința de a fi în centrul atenției; par extrem de sociabile și de încrezătoare; sunt preocupate de înfățișare și de imaginea de sine; relațiile lor sunt superficiale, se laudă cu oamenii celebri pe care-i cunosc; sunt fermecătoare și-i pot face pe ceilalți să se simtă speciali; nu tolerează critica, dezamăgirile, limitele; mint ca să-și îndeplinească dorințele și pentru a-și masca eșecul. După cum spune Kriesberg, „în esență“ este tipologia de mamă care „își dorește să fie în centrul atenției, protejându-și sinele fragil. Face acest lucru prin stilul ei dominator, de tipul ca mine sau deloc“.
Mama cu un mecanism de narcisism vulnerabil este mai puțin vocală și mai greu te poți supăra pe trăsăturile sale. Dr. Kriesberg o aseamănă cu înghețata de vanilie, deoarece este fragilă, pare nesigură și neputincioasă. Adesea, mama ce suferă din cauza narcisismului vulnerabil poate părea deprimată și nemulțumită de propria viață. Deși poate părea că n-are o percepție negativă despre sine, este extrem de solicitantă când vine vorba despre ceilalți. Printre particularitățile acestor mame amintim: se simte mai prejos decât ceilalți, se confruntă cu depresie și anxietate, este copleșită de invidie, are abilități de socializare limitate, are un nivel scăzut de independență, este ușor de rănit – deoarece poate părea atât de sensibilă și de fragilă. Având astfel de caracteristici, poate fi extrem de derutantă pentru cei din jur și mai ales pentru copiii ei.
℗PUBLICITATE
Între negare și lipsă de empatie
Două manifestări relaționale tipice mamelor narcisiste sunt: gaslighting și empatia precară. Termenul de gaslighting descrie un obicei relațional prin care o persoană neagă, minimalizează sau nu recunoaște realitatea unei alte persoane. Adesea, în culisele acestui comportament se află manipularea intenționată ori cea care este în afara conștiinței lucide. Oricare ar fi cauza, copilul rămâne cu întrebarea „Ce nu este în regulă cu mine?“.
Deoarece părintele care folosește gaslighting are tendința de a-l face pe copil să se îndoiască de realitatea pe care o percepe: „Te-am trimis la colț pentru că mă gândesc la binele tău și la nevoia ta de disciplină“; „Nu te-am mințit, doar că n-am putut să-ți spun adevărul pentru că ești prea mic“; „Tu ai voie să iei note mici, mie nu-mi pasă de note, dar te faci de rușine și-ți distrugi viitorul“; „Dacă ai ține la mine cu adevărat, nu te-ai purta în acest fel și ai vedea că fac tot ce pot doar ca să-ți fie bine ție!“.
În cartea Fiicele adulte ale mamelor narcisiste sunt listate nouă stiluri diferite de gaslighting: minimizarea („Ești un copil prea sensibil, exagerezi“); atitudinea de genul „vai-de-mine“ („Ție ți-a fost greu?! Stai să-ți spun cum este pentru mine să trăiesc alături de tatăl tău“); amenințările („Poate că ar fi mai bine să nu-ți mai spun nimic“); obiceiul de a schimba subiectul („Să lăsăm asta și să vorbim despre treburi serioase“); descurajarea („Mereu faci doar probleme“); anchetarea („Știu că-mi scunzi ceva“); apărarea („Am făcut tot ce am putut, toată lumea a zis că ai o mamă care-și dă și sufletul pentru copilul ei“); negarea („Nu știu despre ce vorbești“); contabilizarea („Ceilalți copii își respectă mai mult părinții decât o faci tu cu mine“).
Empatia sau capacitatea de a înțelege emoțiile și punctul de vedere al unei alte persoane, de a te pune în locul altcuiva pare să fie cel mai important punct de creștere personală al părintelui narcisist. Din cauza deficitului de empatie și a suferinței personale, mama narcisistă își exagerează propriile emoții și înăbușe nevoile de afecțiune ale copilului. Principalele obstacole în calea empatiei sunt: frica de abandon sau de respingere, sentimentul că nimeni nu o înțelege, tendința către anxietate și depresie, obiceiul de a-i învinui pe ceilalți.
De ce este mama mea așa?
Dacă ne manifestăm intenția de a înțelege cum ajunge un părinte să fie împovărat de narcisism, psihologia ne spune că acest mecanism are cauze înnăscute și de mediu. Narcisismul mamei tale se poate datora atât geneticii și a temperamentului înnăscut, dar și situației familiale și a culturii în care a crescut. Unii psihologi vorbesc despre faptul că mamele narcisice ar fi fost niște fetițe extrem de răsfățate ori au crescut fiind iubite pentru ceea ce făceau, nu pentru cine erau.
Există posibilitate de schimbare?
Mulți dintre adulții care au crescut alături de un părinte narcisist (mai ales femeile) au ajuns să dezvolte un nivel ridicat de autocritică, confruntându-se cu o neîncredere crescută și lipsa sentimentului de valoare personală. Drept urmare, ar putea să creadă că doar despre asta este viața lor și că nu există posibilitate de schimbare. Din fericire, psihoterapeuți precum Stephanie Kriesberg ne dovedesc că lucrurile nu stau chiar așa și că oamenii pot ajunge să trăiască o viață mai bună dacă conștientizează ce li se întâmplă și dacă-și redobândesc puterea personală. Un prim pas în acest proces de vindecare ar putea să fie cartea aflată la reducere Fiicele adulte ale mamelor narcisiste, bogată atât în explicații teoretice, cât și în exerciții practice. Iar un al doilea pas poate fi reprezentat de ședințele de psihoterapie. În momentele grele, amintește-ți că nu ești singur(ă) și că viața poate merge mai departe.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
