Am petrecut două zile pline de semnificație cu un grup de psihologi care sunt într-un proces de formare, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie – o școală de formare ce are filiale în diferite orașe din România. Două zile cu râs până la lacrimi, dar și cu emoții intense, cu trăiri legate de propriile noastre persoane, cu întrebări privitoare la cei din jurul nostru.
La finalul celor două zile, cei 10 psihologi au avut de făcut un exercițiu în grup: erau adunați câte 3-4, discutând față în față despre strategii psihologice, tulburări și alte aspecte tehnice. Am avut câteva momente în care m-am uitat la ei și m-am gândit că nu știu tare multe lucruri despre ei, nu îi cunosc îndeaproape, nu am avut ocazia să discut lucruri amănunțite cu fiecare în parte, dar am privilegiul de a vedea 10 adulți de diverse vârste care investesc în ei înșiși, care știu că procesul de învățare nu se termină niciodată și că, oricând, poți acumula informații despre subiecte noi sau poți așeza, în altă ordine, informații despre subiecte vechi. E un privilegiu la care, poate, nu m-am gândit niciodată atât de atent.
Așa că m-am gândit acum și am găsit o carte faină, scrisă de Eduard Lindeman, în 2015. Am început să o răsfoiesc, iar un lucru care mi-a atras atenția a fost faptul că cea mai valoroasă resursă în procesul de educare prin care trece un adult este experiența acestuia, a celui care învață. Iată cum scrie el, atât de frumos: „Dacă educația este viață, atunci și viața este educație!“
M-am întrebat mult pe parcursul celor două zile dacă toată contribuția mea e ok pentru interlocutorii mei, dacă ei rămân cu informații valoroase, dacă mai e nevoie să fac ceva în plus. Și cred că în momentul acela de final – în care i-am văzut lucrând împreună, generând prin procesul lor de comunicare o experiență comună, auzind discuții în contradictoriu, oameni care își susțineau punctul de vedere, dezbateri pe diverse aspecte – mi-am dat seama că acolo s-a creat o conexiune, o experiență de viață care, cel mai probabil, îi va ajuta să își așeze mai bine informațiile.
℗PUBLICITATE
Încă de acum mulți ani, experții în procesul de învățare (Jack Mezirow, 1991) ne spuneau cât de important este procesul de învățare intențională – să îmi doresc să învăț ceva nou, să înțeleg care este sensul experienței mele de învățare, să monitorizez care sunt emoțiile pe care le trăiesc în asociere cu ceea ce învăț, dar, cel mai important, să am un proces reflexiv de învățare. Adică exact ceea ce am observat eu că s-a petrecut pe parcursul celor două zile: s-au pus întrebări, s-au chestionat concepte, mecanisme, s-a căutat sensul.
Astfel, ne putem gândi că procesul de învățare la vârstă adultă poate schimba scheme, poate schimba perspective, așa încât să aibă un impact pozitiv nu doar asupra adultului care trece prin acest proces, ci și asupra celor care sunt în jurul lui.
Învățarea nu se termină niciodată! Și mă bucură să văd că am în jurul meu oameni care continuă să studieze și care alocă resurse acestui proces. Am încheiat împăcată cele două zile, bucuroasă fiind pentru ei, dar mai ales pentru mine. Și poate că astăzi, mâine sau în zilele care urmează merită să te întrebi și tu, cititorul acestui articol, care este relația ta cu învățarea intenționată? Ți-ai oferit în ultimul timp privilegiul de a învăța ceva nou și a simți astfel energia creșterii și a evoluției? Sau ești printre cei care încă sunt în procesul de căutare și cauți un curs sau context educativ suficient de atrăgător?
Indiferent de răspuns, fii mulțumit de cine ești și permite-ți să rămâi viu, având mintea și inima deschise față de procesul de învățare. Pentru că viața este despre educație și educația este despre viață.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
