Contrar argumentelor unor teoreticieni ai dezvoltării, teoria imago susține că empatia, și nu simbioza, ne descrie mentalitatea predominantă de la naștere. De fapt, cercetătorii din domeniul dezvoltării au descoperit comportamente la nou-născuți care par a fi empatice (la care se referă ca protoempatie); răspunsurile cu adevărat empatice au fost observate încă de la vârsta de trei luni, iar răspunsurile în mod clar empatice apar la opt luni (Roth-Hanania et al., 2011) . Prin urmare, simbioza este o stare nenaturală, creată după naștere; este rezultatul tragic al rupturii conexiunii. În absența acesteia, noi – și cei de lângă noi – am interacționa complet diferit, mult mai empatic și mult mai eficient.
Manifestările din copilărie
Începând din momentul maturizării, în care simbioza se împletește în psihicul copilului, elaborarea unui sine distinct, integrat și interconectat devine îngreunată. Atât profunzimea simbiozei, cât și maniera în care aceasta ia formă în structura caracterului vor depinde de stadiul de dezvoltare în care copilul întâlnește pentru prima dată ruptura conexiunii.
Manifestările de la maturitate
Relațiile romantice sunt arena în care formele de la maturitate ale simbiozei sunt cel mai clar demonstrate. În relațiile de cuplu, simbioza se manifestă drept credința că propria realitate trebuie să fie și realitatea partenerului. Prin urmare, criticarea unuia dintre parteneri indică gândirea simbiotică, pentru că critica provoacă durere verbală și emoțională în încercarea de a forța sau încuraja partenerul să se predea în fața propriei subiectivități (sau realități interioare) și să se conformeze cu imaginea „cuiva care-mi îndeplinește nevoile“.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Simbioza este cel dintâi motor al luptei pentru putere, cel de-al doilea stadiu relațional care marchează involuția inevitabilă de la bucățica de rai din primul stadiu la osânda veșnică (sau așa se simte) din al doilea. Gândirea simbiotică apare în tot felul de relații. Din cauza încurcăturilor cuantice, cu cât mai mult doi oameni sunt implicați în relația lor, cu atât mai mare e tendința lor de a gândi simbiotic, în special atunci când unul dintre ei sau amândoi se află sub stres. De exemplu, ai lucrat vreodată pentru un șef grăbit, care îți tot dădea din ce în ce mai mult de lucru, până în punctul în care asta a avut efecte asupra sănătății tale, a familiei sau a altor zone din viața ta? În această instanță, e de presupus că șeful se concentrează exclusiv pe propriile priorități; s-a gândit prea puțin – dacă s-a gândit – la impactul pe care-l au cererile sale. Iar aceasta este doar una dintre modalitățile în care gândirea simbiotică apare în viețile noastre de zi cu zi.
Zece exemple ale atitudinii simbiotice
Dacă e să fim sinceri, cu toții, într-un moment sau altul, ne-am angajat în gândirea simbiotică. Cu toate că interesul nostru principal aici este să vedem cum arată simbioza în parteneriatele intime, haideți să ne uităm puțin și la modurile în care putem detecta simbioza și în alte tipuri de relații umane. Pentru a demonstra, este semn de simbioză atunci când:
- Respingem imediat punctul de vedere al altei persoane pentru că se întâmplă să intre în conflict cu al nostru (uneori, acest proces se numește anihilare psihică).
- Presupunem că ceilalți oameni știu ce așteptăm de la ei și reacționăm negativ atunci când n-o fac.
- Îi facem pe alții să se simtă vinovați atunci când nu fac ceea ce ne dorim.
- Îl întrerupem pe celălalt atunci când spune ceva cu care nu suntem de acord sau nu vrem să auzim.
- Subliniem în mod repetat ceea ce fac greșit alți oameni.
- Refuzăm să ascultăm informația pe care celălalt își dorește cu adevărat s-o împărtășească.
- Rareori cerem feedback, dar le oferim foarte mult celorlalți.
- Presupunem, fără să verificăm, că atunci când vorbim, ceilalți sunt de acord cu ceea ce spunem.
- Întrerupem cealaltă persoană și n-o lăsăm să termine ce are de spus, pentru a exprima o opinie diferită.
- Presupunem că celorlalți le place ceea ce ne place și nouă și că au gusturi proaste dacă nu le place.
Extras din cartea Terapia imago.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
