Trăim o perioadă marcată de conflicte militare intense, unul dintre ele desfășurându-se de mai bine de doi ani chiar la câțiva pași de granița țării noastre. În plus, în urmă cu doar câteva luni, pe harta lumii a mai apărut un alt conflict sângeros, cel dintre Israel și Hamas. Iar atentatele petrecute într-o sală de concerte de lângă Moscova, în urmă cu câteva săptămâni, ne-au reamintit cât de vulnerabili suntem în fața agresiunilor lipsite de sens și de orice urmă de umanitate.
În acest context, psihologii consideră oportună identificarea impactului psihologic pe care-l are războiul asupra supraviețuitorilor, dar mai ales asupra urmașilor acestora. Cercetătorii insistă asupra faptului că acest gen de teroare psihologică are un impact negativ deosebit de important la nivel familial, social, cultural, neurobiologic, chiar și genetic.
„Traumele de dimensiunea aceasta afectează populația, societățile, în moduri multidimensionale“, declară dr. Yael Danieli, cofondatorul Centrului de Consiliere a victimelor Holocaustului și a copiilor lor din New York, unde este psihoterapeut încă din anul 1970, citat de Asociația Americană de Psihologie.
Profiluri psihologice specifice identificate în cazul supraviețuitorilor Holocaustului
La începutul anilor 1980, psihologul Yael Danieli a publicat o serie de lucrări în care a explicat existența a patru tipuri de profiluri psihologice, pe care le-a identificat în cazul supraviețuitorilor Holocaustului:
- Victima – persoană vulnerabilă din punct de vedere emoțional, supraprotectivă, individul care are dificultăți reale în a depăși trauma inițială.
- Amorțitul – persoană care a reușit să se detașeze emoțional, intolerant față de suferința celor din jur, fără o prea mare dorință de comunicare în cadrul familiei.
- Luptătorul.
- Cel care a reușit.
Pe de altă parte, în cadrul aceleiași cercetări, dr. Danieli a analizat atent comportamentul pe care îl au copiii supraviețuitorilor în raport cu părinții lor, iar situația a fost cât se poate de clară în toate cazurile: aceștia au o atitudine excesiv de protectoare, simt o nevoie mare de control, au dezvoltat adevărate obsesii pentru Holocaust, sunt imaturi, dependenți și au o atitudine defensivă față de viață.
Psihologul explică faptul că acest tip de comportament vine dintr-o nevoie, în mare parte inconștientă, pe care o simt urmașii care-și doresc astfel „să repare lumea“ pentru părinții și bunicii lor.
℗PUBLICITATE
Traumele trăite de părinți pot afecta negativ dezvoltarea copiilor la nivel cerebral, dar și genetic
Pe lângă studiile care analizează echilibrul emoțional al urmașilor victimelor Holocaustului sau ale altor evenimente cu potențial traumatic, oamenii de știință au analizat felul în care se dezvoltă creierul lor.
Într-un studiu elaborat în cadrul Universității Sakarya din Turcia, dr. Enes Sarigedik a fotografiat creierii a 40 de copii născuți de mame care au traversat trauma a două cutremure devastatoare, pe care le-au comparat mai apoi cu creierii a 27 de copii născuți de mame care nu au fost supuse unui astfel de stres major. Rezultatele au fost uluitoare: copiii din primul eșantion aveau amigdalele și hipocampii mai mici, fapt care demonstrează, după cum spun specialiștii, că este posibil să existe o relație între trauma transgenerațională și dezvoltarea diverselor structuri cerebrale.
Pe de altă parte, există studii care demonstrează faptul că trauma transgenerațională poate determina modificări genetice de la o generație la alta. Dr. Nikolaos P. Daskalakis, profesor asociat de psihiatrie în cadrul Facultății de Medicină a Universității Harvard, împreună cu echipa sa, a examinat, la nivel genetic, genomul a 77 de copii născuți în familiile supraviețuitorilor Holocaustului. Analizele genetice au prezentat modificări în cazul unui set de gene care țin de funcționarea sistemului imunitar și de fabricarea glucocorticoizilor, hormoni antiinflamatori sintetizați și secretați de glanda suprarenală.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
