Skip to content

Din păcate, secolul acesta – din care a trecut (deja) aproape o cincime – pare să fie unul pe care l-am putea boteza „Secolul Schimbării“. Una după alta, sărbătorile tradiționale s-au adaptat stilului actual de viață (fugar, tot mai superficial, cu lucruri cumpărate de-a gata din magazine, cu socializare virtuală și sejururi de la un capăt la altul al planetei). Și, iată, dacă nu suntem suficient de atenți, Crăciunul devine un stres emoțional și financiar, care ușor ne transformă în niște victime ale societății de consum și ale unei lumi în care, încet și sigur, pierdem legătura cu umanul din noi.

Potrivit unui studiu realizat la nivel internațional, tot mai mulți oameni declară că ar prefera să sară peste Crăciun, din cauza poverilor pe care le aduce (45% dintre americani spun asta).

Stresul cel mai crescut este resimțit de femei și de membrii familiilor în care situația financiară este modestă sau sub nivelul mediu. Majoritatea părinților constată că stresul de Crăciun crește, în loc să scadă așa cum ne-am aștepta (asta, și din cauza faptului că ne punem o presiune suplimentară pe umeri, forțându-ne să creăm ceva deosebit și unic față de alte momente ale anului).

Tinerii sub 30 de ani spun că sunt mai puțin stresați, în comparație cu cei de peste 30 de ani. Dar partea cea mai tristă e că majoritatea celor care se confruntă cu stresul de sărbători nu recurg la nicio strategie pentru a face față mai bine perioadei dificile. Depresia de sezon este prezentă – dar există studii care arată că aceasta nu este în mod obligatoriu corelată cu Crăciunul, ba chiar sunt statistici internaționale care ne arată că în luna decembrie actele de suicid sunt mult mai puține la număr, în comparație cu lunile de primăvară și de toamnă. Cu alte cuvinte…

Cum reducem stresul de sărbători?

Primul și cel mai important pas este să renunțăm la ideea unui Crăciun perfect/de poveste. Avem nevoie de un Crăciun suficient de bun – atât.

Apoi, să ne reamintim despre ce este această sărbătoare și să facem liste cu priorități: ce cadouri avem de cumpărat (începând mereu cu cele mai importante persoane, dar fără să uităm de noi) pentru masa de Crăciun etc. Este indicat să nu lăsăm toate cumpărăturile pe ultima sută de metri. Și să ne întrebăm ce se întâmplă, dacă nu cumpărăm tot? Adesea, realizăm că putem să fim creativi – putem umple o cutie cu multe urări și aprecieri pentru cineva drag; putem scrie o scrisoare de recunoștință; putem găti ceva ce știm că este mâncarea preferată a multor membri din familie (chiar dacă nu este ceva tradițional de Crăciun); putem savura un picnic de Crăciun lângă brad etc.

Să practicăm starea de mindfulness (de prezență conștientă). Exercițiile de respirație sunt mai mult decât binevenite în aceste zile încărcate. Scanarea propriului corp pentru a ne recunoaște și accepta emoțiile este o altă strategie sănătoasă. (Asta înseamnă să înlocuim mesajele mentale de genul „Doamne, nu-i normal să simt atâta anxietate!“ cu altele mai pozitive „Ceea ce simt acum este frică, anxietate, incertitudine, dar îmi permit să simt toate aceste emoții și e bine să-mi reamintesc că sunt doar emoții“.) Să ne oferim suficient timp pentru somn și câte o pauză pentru un ceai bun.

℗PUBLICITATE



Să evităm discuțiile sensibile – chiar nu este nevoie ca, de Crăciun sau de revelion, să scoatem scheletele din dulap și să dezbatem ceea ce nu am reușit în timpul anului. Să evităm, de asemenea, discuțiile în contradictoriu despre politică, religie, bani, infidelitate sau alte subiecte dificile. Putem alege să povestim despre realizările de peste an, despre cum era sărbătoarea Crăciunului în copilărie sau despre zăpada care este (sau nu) prezentă.

Nu e nevoie să elaborăm de pe acum rezoluțiile pentru noul an. E suficient de bine și dacă le lăsăm pentru primele zile din 2019.

Să nu cheltuim inutil, să ne reamintim că avem de trăit și după Anul Nou.

Să ne decorăm casa cu podoabe de sezon și să ne permitem a ne bucura de brad, dar să nu ne luăm prea tare în serios. Să participăm cu toții la împodobirea pomului și să povestim despre cum erau iernile în copilărie. Știm că poveștile îi apropie pe oameni, inclusiv pe membrii familiei.

Nu este musai să fim martiri – putem alege să cumpărăm gata preparată o parte din mâncare, inclusiv dulciurile de sezon (cozonaci, tort), pentru a ne rămâne suficientă energie pe care să o cheltuim alături de cei dragi sufletelor noastre.

Pentru că, în cele din urmă, Crăciunul nu este doar despre cadouri, mâncare și agitație. Este – înainte de toate – o sărbătoare în care ne putem permite să (re)trăim #PutereaRelațiilor. Și să recunoaștem că suntem cu adevărat nemuritori, atunci când transmitem iubirea, bunătatea și umanitatea de la o generație spre alta.

Sărbători fericite!

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0