Skip to content

Secretele reprezintă ceva cunoscut pentru mintea și psihicul fiecăruia dintre noi. Indiferent dacă ne referim la secretul legat de costul real al unui obiect cumpărat sau la un act de infidelitate, la o minciună spusă la muncă ori la adevărata noastră orientare sexuală, secretele ajung să coloreze mai mult sau mai puțin intens viața fiecărei ființe umane.

Ce ne motivează să avem secrete

Desigur că am putea începe explorarea subiectului pornind de la întrebarea „de ce au oamenii secrete?“. Iar psihologi precum Michael Slepian, profesor asociat la Columbia Business School și autorul cărții Viața secretă a secretelor, ne-ar răspunde pe scurt: „din motive de protecție“.

Prin păstrarea unor lucruri secrete, oamenii caută să-și protejeze relațiile, reputația sau imaginea socială. Dar și să menajeze stările afective și emoțiile celor la care țin și pe care încercă să-i apere prin secretele lor. Cu alte cuvinte, secretul este o strategie prin care încercăm să evităm posibilele consecințe negative, chiar și cu prețul sănătății noastre. Și asta deoarece cercetările realizate de dr. Slepian arată că secretele generează stres, adâncesc sentimentul de singurătate, ne mențin în starea de rușine și ne fură bucuria prezentului, deoarece ne fac să ne percepem ca fiind lipsiți de autenticitate. Cu alte cuvinte, deși intențiile noastre sunt bune, uneori, fără să conștientizăm, s-ar putea să ne facem mai mult rău decât bine.

Atunci când vine vorba despre costurile ascunse ale secretelor, pare că niciunul dintre noi nu are imunitate. Potrivit observațiilor din psihologie, 97% dintre oameni păstrează un secret chiar în timp ce tu citești acest articol. Iar numărul aproximativ de secrete pe care un om obișnuit le are este în medie de 13, în același timp. Iar pe cinci dintre acestea probabil că nu le-a dezvăluit niciunei alte ființe umane.

Secrete pozitive și granițe de intimitate

Odată ce am înțeles cum ne pot afecta secretele, putem găsi modalități mai potrivite pentru a le face față și pentru a le gestiona. Dar să nu ne grăbim prea tare! După cum vom descoperi în cele ce urmează, există și secrete care ne fac bine.

Important de punctat, după cum subliniază și psihologul Gáspár György, este că: „Nu toate secretele sunt nocive pentru sănătate. Sunt aspecte pe care le păstrăm secrete pentru că vrem să-i surprindem pe cei dragi. Să ne gândim la organizarea unei petreceri, la pregătirea unei logodne sau la o vacanță – secrete care, datorită factorului de surpriză, pot genera multă energie pozitivă“.

Tot în acest context, specialiștii atrag atenția asupra distincției dintre secrete și granițele menite să ne protejeze intimitate. Uneori, alegem să nu facem cunoscute anumite lucruri despre noi, deoarece nu simțim suficient de multă siguranță psihologică sau de confort relațional. Estimăm că dezvăluirea unor lucruri ar putea include niște riscuri interpersonale mult prea costisitoare.

Ce secrete avem noi, oamenii

Să revenim la conținutul informațional al secretelor. Cercetătorii, precum Michael Slepian, s-au întrebat, adesea, despre ce sunt secretele oamenilor. Iar în urma chestionării a mai bine de 50.000 de participanți din întreaga lume, au fost identificate 38 de categorii de secrete. În aceste categorii se regăsesc subiecte precum: minciunile, consumul de substanțe interzise, comportamentele ilegale, avortul, agresarea fizică sau emoțională a unei alte persoane, dorințele romantice, infidelitate emoțională, infidelitate sexuală, probleme de sănătate mintală, performanțe școlare scăzute, relații ascunse, pasiuni ascunse etc.

Dintre multitudinea de secrete, 69% sunt despre minciuni pe care oamenii le-au spus, 61% despre dorințe sau pasiuni romantice față de cineva, iar 58% sunt despre sexualitate și bani.

℗PUBLICITATE



Cercetarea este atât de minuțios făcută încât dr. Slepian afirmă că în 92% dintre cazurile în care-i întreabă pe oameni despre secretele lor, conținutul acestora se regăsește în lista celor 38 de categorii, iar 97% dintre oameni spun că au un astfel de secret chiar și în prezent.

Dacă ar fi să facem un top al secretelor pe care oamenii le au, acesta ar arăta în felul următor:

  1. pe locul unu s-ar afla minciunile;
  2. locul doi este ocupat de aspectele sau dorințele ce țin de latura romantică a vieții;
  3. pe al treilea loc sunt subiectele legate de bani și finanțe;
  4. pe locul patru se află comportamentele de natură sexuală;
  5. iar pe locul cinci sunt gândurile extra-relaționale sau fanteziile secrete cu privire la alți parteneri.

Secretele pe care nu îndrăznim să le punem în cuvinte ajung să se transforme în ceea ce psihologia cognitivă numește „ruminații“. Cu alte cuvinte, aceste secrete devin niște gânduri negative care nu ne dau pace și care ne afectează calitatea vieții, a somnului și a relaționării cu cei dragi. Secretele care ne apasă ajung să ne distragă de la momentul prezent și să ne distanțeze tot mai mult de lumea din care facem parte. La acest capitol, Gáspár György punctează: „Partea cea mai complicată cu secretele este că singurătatea pe care o resimțim devine tot mai dureroasă. Iar singurătatea este nocivă nu doar pentru conexiunile interpersonale, dar are același efect asupra sănătății pe care-l au un pachet de țigări pe zi, lipsa activității sportive sau obezitatea“. Cu alte cuvinte, pentru firea noastră profund socială și relațională, a alege să avem un secret îndelungat este echivalentul deciziei de a trăi în singurătate.

Ce ne așteaptă de partea cealaltă a secretului

Este singurătatea singura alegere? Cu siguranță, nu, spune profesorul dr. Slepian. Deseori, uităm de cealaltă parte a secretelor, și anume de beneficiile împărtășirii secretului, dezvăluire care reprezintă o formă profundă de intimitate. Împărtășirea unui secret presupune curajul de a risca și de a ne deschide suficient de mult în fața oamenilor pe care-i iubim și în care avem încredere. Iar aici intră în scenă conceptul preferat al profesoarei și autoarei Brené Brown: vulnerabilitatea. Pentru a împărtăși secretele noastre cu cineva, este nevoie să ne expunem la emoții potențial neplăcute, să ne asumăm incertitudinea și să riscăm. Dar câștigurile pot fi mai semnificative decât riscurile, deoarece orice act de vulnerabilitatea poate aprofunda încrederea dintre doi oameni, consolidându-le relația. Prin dezvăluirea secretelor noastre, ne deschidem în fața celorlalți și le permitem să ne cunoască. Iar acest aspect al cunoașterii de către ceilalți este parte integrantă din natura umană, spune Stephen Porges, creatorul teoriei polivagale.

Gáspár György adaugă un alt aspect care ne poate stârni disponibilitatea de a împărtăși secretele noastre celor în fața cărora ne simțim în siguranță psihologică: „Atunci când eu împărtășesc un secret, posibil ca și celălalt să riște să facă același lucru. Împărtășirea reciprocă de lucruri intime reprezintă una dintre cărămizile de bază ale unei relații conștiente și un bun predictor al stabilității relației în timp“.

Pentru psihicul uman poate fi o adevărată eliberare împărtășirea unui secret cu cineva de încredere. Este ca și cum am renunța la niște saci împovărători și plini cu bolovani. Și nu această eliberare este partea cea mai frumoasă, este de părere Michael Slepian, ci faptul că mintea noastră poate avea acces la mințile celor din jur, găsind astfel, împreună, modalități mai complexe și mai creative pentru a face față provocărilor vieții. „Întregul este mai mare decât suma părților“, spune un citat celebru din psihologia relațiilor, iar atunci când ne unim forțele, viața fiecăruia dintre noi poate deveni mai bună. Oamenii care și-au câștigat dreptul de a ne asculta secretele ne pot valida experiența, pot aduce compasiune și empatie în spațiul psihologic dintre-noi.

În concluzie, secretele sunt lucruri pe care le împărtășim cu cei mai dragi oameni și prieteni. Tu cui alegi să-ți împărtășești secretele? Cine sunt cei mai buni prieteni ai sufletului tău?


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0