De când ne naștem, ni se transmite cât de important și vital este limbajul, să ne îmbogățim vocabularul, să articulăm corect, clar și răspicat ce avem de spus. Încă de la început, lumea și îngrijitorii ne spun: „Folosește-ți cuvintele!“. Cred că este una dintre frazele pe care le-am auzit cel mai des de la părinții mei, atunci când eram confuză apropo de ceea ce simțeam, când îmi era teamă sau când plângeam și nodul din gât nu făcea loc vorbelor. Ceea ce scapă atenției noastre este însăși natura umană: venim pe această lume complet echipați. Paradoxal, nu?
Scurtă istorie a conectării și atașamentului
Dacă privim lumea prin lentila lui John Bowlby, prima etapă din dezvoltarea a unei ființe umane este cea de conectare. Limbajul cu care cel mic este deja înzestrat este limbajul relațiilor sau al atașamentului. Învățăm despre lume în legăturile pe care le stabilim cu cei care au grijă de noi. În funcție de felul în care ne sunt îndeplinite nevoile de conectare, exprimarea noastră relațională capătă diferite nuanțe: conectare sigură sau conectare nesigură (de evitare sau de anxietate).
Pe măsură ce creștem, ne modelăm maniera în care vorbim și purtăm conversații cu ceilalți. Doar că, la o privire mai atentă, ele nu sunt chiar conversații, ci adevărate monologuri. Harville Hendrix și Helen L. Hunt, cercetători ai științei relațiilor, spun că o conversație înseamnă să vorbești cu cineva (con = cu, versare = a întoarce). Iar un monolog (mono = unu, logo = cuvânt) presupune o persoană care vorbește spre cineva. Relațiologia (această nouă știință a relațiilor) consideră că monologul este o formă de comunicare ineficientă în cuplu sau societate, în timp ce dialogul este vehiculul transformării relațiilor personale și sociale.
Suntem destul de obișnuiți să se vorbească spre noi. De la grădiniță, la băncile școlii generale, ale liceului, facultății și chiar în sânul familiei, modul în care se transmite mesajul merge într-o singură direcție, de sus în jos. Și încet, încet, acesta devine și propriul nostru mod de exprimare în relații. Unul în care o persoană vorbește și cealaltă așteaptă până se încheie, ca să răspundă sau încearcă să vorbească în același timp. Interesant este că în ambele situații nimeni nu ascultă.
Nu suntem auziți, nu ascultăm
Când oamenii nu ascultă este pentru că nu se simt auziți, spune Esther Perel. Și uite așa, monologul continuă să rămână cu noi la vârsta adultă, în majoritatea tipurilor de relații pe care le avem (familie, cuplu, prieteni, colegi). Cel mai des, începem să simțim că nu suntem auziți în relația de cuplu, iar asta ne trezește sentimente de singurătate, tristețe, frustrare, furie și, într-un final, ne duce la deconectare. Acum, doar imaginați-vă (sau conectați-vă la propria experiență) că, în cadrul unei relații, ambii parteneri au aceeași nevoie de oglindire în ochii, urechile și sufletul celuilalt, însă nici unul nu știe cum să ofere asta, deoarece până acum fiecare a perfecționat monologul și nu limbajul relațiilor. Pentru a te ancora și mai bine în subiect, te invit să faci o călătorie în trecut:
- Ce ai fost învățat acasă sau la școală despre ascultare?
- Cum îți dădeai seama atunci că adulții din viața ta te luau în serios într-o conversație?
O condiție necesară, dar nu suficientă
Nu e suficient să spui „Te aud!“, este necesar ca celălalt să simtă că este ascultat. Relațiile din viața noastră au nevoie ca noi să ne exersăm ascultarea și nu doar auzul. Arătând în mod activ că ascultăm, validăm și oglindim experiența celuilalt. Indiferent dacă asculți o poveste, o nevoie, o durere sau o dorință, trebuie să știi că nimic nu ne face să ne simțim mai conectați și înțeleși decât echilibrul între vorbirea atentă și ascultare. Chiar dacă, în primă fază, a asculta pare o abilitate simplă, care nu necesită prea mult antrenament, calitățile unui bun ascultător pot fi destul de nuanțate. Este un dans între a primi și a oferi, unul în care primim informații și acordăm atenție și grijă. Esther Perel este de părere că felul în care ascultăm modelează conversația la fel de mult ca felul în care vorbim sau răspundem.
În terapia de cuplu, cercetătorii ne spun că atunci când auzim ceva cu care noi nu suntem de acord, fie un conflict, argument sau părere, avem aproximativ 10 secunde până când capacitatea noastră de a asculta să iasă din ecuația comunicării. Asta presupune că după aproximativ trei propoziții simțim nevoia să începem să răspundem sau să vorbim peste interlocutor. Cel mai bun teren de observare este atunci când porți o discuție cu partenerul de cuplu. Butonul de reacție se apasă, urechile și disponibilitatea se închid și tot ceea ce se petrece e o nesfârșită serie de monolog și reacție. Iar pentru aceia dintre noi care nu întrerup, răbdarea de a auzi are ca scop luarea de notițe mentale și argumente pentru a le folosi atunci când vine rândul să vorbim. Astfel, comunicarea se transformă într-o adevărată dezbatere.
℗PUBLICITATE
Pentru a te îndepărta de zona dezbaterii în comunicare amintește-ți că:
- În loc să asculți, pentru a căuta contraargumente și greșeli, dă-ți voie să asculți pentru a înțelege perspectiva celuilalt și a oferi spațiu relațional. Știu că nu e ușor! Mai ales dacă perspectivele sunt la poluri opuse. Doar amintește-ți să respiri atunci când mintea ta pregătește contraatacul și dă-ți voie să vezi de ce are sens ca celălalt să vadă lucrurile astfel. Te asigur că vei avea multe de câștigat!
- În loc să te concentrezi pentru a avea dreptate, mută focusul pe ceea ce poate fi corect sau cu sens în ceea ce spune cealaltă persoană. Inteligența ta relațională se evidențiază prin faptul că recunoști că există cel puțin două perspective asupra aceleiași realități: perspectiva celuilalt și perspectiva ta. A accepta că există și punctul de vedere al celuilalt nu te lezează cu nimic. Din contră, creează spațiu pentru o lume în care să existe loc pentru fiecare.
De la monolog la dialog
Când mă gândesc la calitatea relațiilor și la comunicare, inevitabil, fac asocierea cu dialogul imago dezvoltat în cercetările de peste 40 de ani, de către Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt. Este modul prin care învățăm să prețuim și să antrenăm ascultarea în relațiile noastre. Această tehnică de dialog are trei pași: oglindire, validare, empatie. Atunci când partenerii poartă un astfel de dialog își iau angajamentul de a avea o conversație în care să existe zero negativitate, înțelegând că punctul de vedere al fiecăruia este valid. Vorbind pe rând, oglindind ceea ce transmite emițătorul, facem loc curiozității, schimbând complet dinamica relației și hrănind iubirea dintre noi.
Harville și Helen ne recomandă să începem conversația printr-o invitație la dialog. Astfel verifici disponibilitatea celuilalt de a asculta și de a fi prezent. Nu te panica dacă partenerul îți spune că nu e un moment potrivit: disponibilitatea e un element esențial al dialogului și este responsabilitatea ta ca mesajul să ajungă la celălalt, nu să se blocheze de bariere de apărare. A găsi un moment potrivit pentru amândoi e un prim pas spre ascultare. De asemenea, îți poți ajuta partenerul să asculte, vorbind despre tine, chiar dacă e un context ce îl implică („Ce mă deranjează… Mă simt…“).
Desigur, sunt și situații în care încercăm să îl facem pe celălalt să se simtă mai bine, dar ajungem să ne certăm, deoarece contrazicem ceea ce simt. Ceea ce, inevitabil, îi face să se simtă mai singuri și mai neînțeleși. Și în astfel de situații, a asculta se dovedește a fi magic. Nu numai că îți dă răgaz să înțelegi ce se întâmplă în dinamica și spațiul dintre voi, dar îi oferi celeilalte persoane un context de vindecare, oferind ceea ce copilul interior are nevoie: înțelegere, acceptare și oglindire. Tot ce trebuie să faci e să îți dai voie să asculți.
În acest proces al dialogului te mai poate ajuta să:
- Descoperi alături de partener în ce moment al zilei sau săptămânii aveți cele mai bune conversații și disponibilitate pentru a vă încărca relația cu energie pozitivă.
- Descoperi care este semnalul prin care îți poți da seama că atenția ta se estompează (poate să fie o agitație în corp, nevoia de a-ți verifica telefonul, un gând intruziv). Dă-ți voie să fi curios!
- Lucrezi într-un mod activ la dialogul imago îndrumat de Jurnal de cuplu scris de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt. Constant și consecvent îmbunătățești arta conectării!
Conștientizarea de final și o nouă invitație la dialog
A asculta nu este ușor și nu este ceva ce prioritizăm în relațiile din viața noastră. Dar lucrurile se pot schimba. Cu cât îi ascultăm mai mult pe ceilalți, cu atât este mai mare darul pe care-l oferim relației și partenerului, implicit. Iar dacă suntem deschiși să învățăm – despre noi înșine, precum și despre ceilalți și spațiul dintre noi – atunci viața ne va recompensa. Și dacă suntem dispuși să creștem calitatea conectării cu ceilalți, să îi ajutăm să se simtă văzuți și auziți, vom descoperi cum prosperă tot, în interiorul și exteriorul nostru. Să ducem o viață conștientă și asumată este esențial!
P.S.: Miercuri, 26 octombrie, de la 20:30, ne întâlnim LIVE pe Instagram Pagina de Psihologie, să dezbatem subiectul în detaliu și să facem și mai multe #PsihoDescoperiri împreună.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
