skip to Main Content

Mindfulness Urban – cartea ta de vacanță

Acum mai bine de un an, am început să lucrez la o nouă carte. Nu-mi era foarte clar cum va arăta și nici nu-mi erau prea limpezi în minte capitolele acesteia. Tot ce știam era că vreau să fie o altfel de carte despre mindfulness (starea de prezență conștientă) – concept despre care eu amintesc des atât în Copilul Invizibil,…

Eu îmi fac partea mea – fiecare este responsabil pentru partea sa

De la începutul anului, o parte dintre activitățile mele s-au învârtit în jurul implementării la clasă a conceptului de mindfulness. Am găsit resurse minunate privind activitățile care pot fi făcute cu copiii, dar m-am aplecat și asupra stării de spirit a cadrelor didactice, iar de curând am susținut pentru profesori un workshop la care mă tot gândesc. Am fost tare…

Mintea este curioasă să se cunoască pe sine

Teoria minții este crucială pentru interacțiunile sociale de zi cu zi și este utilizată atunci când analizăm, judecăm și interacționăm cu ceilalți. Daniel J. Siegel vorbește despre „mindsight“ – capacitatea minții de a se vedea pe sine. Referindu-se la această capacitate, el consideră că ea ne permite „să numim și să îmblânzim“ emoțiile pe care le trăim, în loc să…

Cum să supraviețuim cu bine sărbătorilor

Sărbătorile vin de cele mai multe ori şi cu un alai de emoţii. Resimţim, în această perioadă a anului, poate mai intens decât în altele, o paletă întreagă de emoții, de la cele pozitive (de bucurie, încântare, entuziasm), până la cele negative (de frustrare, dezamăgire, tristeţe) – toate acompaniate de un nivel ridicat la stresului. Şi, da, este absolut firesc…

Cum putem readuce, în prag de iarnă, vara în cuplu?

E noiembrie, un anotimp îl urmează pe un altul și e momentul să simțim și puțin frig, afară. În relație, însă, aducem și păstrăm căldura, cu un nou exercițiu pentru cultivarea stării de prezență conștientă – pentru a (re)aduce ACUM, ce era ATUNCI „cald” în noi și între noi. Îmi amintesc începutul uneia din cărțile lui Russ Harris – Acționează…

În octombrie, ne putem deștepta viața – exerciții de mindfulness

Început de octombrie… și nu numai. Știați că octombrie, ca semnificație, are ceva din ceea ce numim „începuturi“? Octombrie începe în aceeași zi a săptămânii ca și ianuarie, cu excepția anilor bisecți. „Brumărel“, luna în care încep însămânțările de toamnă, pentru „rod“ bogat. Astfel că, deloc întâmplător, în această lună vă invit la o serie lunară de practicare a prezenței conștiente…

Despre emoții, mindfulness și viața de părinte. Interviu cu Andreea Esca.

Nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare — dacă spunem știri, zâmbet inconfundabil și entuziasm toată lumea poate ghici că este vorba despre Andreea Esca, cea care ne-a făcut marea bucurie de a răspunde celor câteva întrebări pe care paginadepsihologie.ro, prin Cristina, i le-a adresat. Despre emoții, mindfulness și viața de părinte de adolescent cu una dintre cele mai…

Prezența conștientă între alegeri asumate și regrete

Într-una dintre acele "găuri negre" ale existenței, una din multele prin care trecem, majoritatea dintre noi, am avut norocul ca un suflet drag mie să îmi împrumute o carte extraordinară, The top 5 regrets of the dying - Bronnie Ware. Dacă nu m-ar fi fascinat și intrigat mereu poziția necruțătoare a morții în fața umilei mele rezistențe humanoide, probabil că…

Cum să îi învățăm pe copiii noștri abilități prin care să-și creeze și mențină starea de bine?

A le vorbi copiilor despre prezența conștientă și starea de bine, nu este similar cu a le preda o materie de școală, întrucât abilitățile ce privesc starea de bine sunt unele ce au o legătură directă cu viața de zi cu zi, în timp ce lucrurile pe care le învață copiii la școală, pot uneori să nu fie actualizate decât…

Cum să ne întărim și mai bine legăturile cu ceilalți

Suntem ființe sociale prin însăși natura noastră. Tocmai relațiile pe care le avem cu ceilalți ne fac viața mai bogată, ne fac să ne simțim în siguranță și ne fac să recunoaștem că facem parte din ceva mai mare decât noi înșine. Și totuși, uneori, alegem fie să păstrăm o distanță fizică, fie să ne ascundem în spatele unui zid…

Close search
Back To Top
×Close search
Caută