Skip to content

Rândurile de astăzi sunt dedicate acelora dintre voi care se simt blocate într-o buclă zilnică de făcut aceleași și aceleași lucruri și care mai au în plus o provocare pe care viața le-a servit-o pe neașteptate: lupta cu infertilitatea.

Îmi aduc aminte de perioada în care munceam de dimineața până seara și mai alergam și la analize, tratamente și investigații ca să ajungem să avem un copil. Aveam zile în care mă simțeam ca și cum aș fi fost cel mai mare eșec de pe planetă, alte zile în care plângeam din absolut orice și alte zile în care nu mai credeam că o să reușim. În tot acest timp, m-am concentrat la ce să mai facem în mod concret ca să ne mărim șansele, dar pe termen scurt. Mă concentrăm așa de tare că era aproape unicul lucru la care mă gândeam de dimineața până seara.

Cum am reușit să nu mai pedalez în gol, să-mi recapăt echilibrul emoțional și să-mi țin în final copilul în brațe? Cu multă grijă față de mine, ancorată în mindfulness.

Mindfulness a devenit extrem de popular în ultimul deceniu… și pe bună dreptate! Viețile noastre par să fie mai stresante și mai pline de anxietate, așa cum n-au fost niciodată, iar noi avem nevoie de o modalitate de a ne ancora în acea parte din noi care rămâne calmă și echidistantă în orice situație, oricât de dificilă ar fi.

În esența sa, mindfulness înseamnă a învăța să acceptăm realitatea așa cum este ea, cu un sentiment de pace și stabilitate, astfel încât să poți face față mai bine provocărilor vieții. Și după ce că oricum ne confruntăm cu un tsunami după altul, mai vine peste noi și lupta cu infertilitatea.

De ce este infertilitatea privită ca o criză de viață

Infertilitatea afectează toate palierele vieții noastre: relațiile cu ceilalți și cu partenerul nostru, cariera, finanțele, timpul liber, serviciul, sănătatea mintală și fizică. Lupta cu infertilitatea este percepută ca una dintre cele mai dificile situații întâlnite în viață. Spre deosebire de eforturile anterioare, când în marea majoritate a cazurilor, am realizat ceea ce ne-am propus, de data aceasta, efortul nu echivalează cu succesul, astfel că încercările de a obține controlul asupra unei situații pe care nu o putem controla nu fac decât să ne sporească sentimentul de nesiguranță.

Infertilitatea pune la îndoială un drept pe care se presupune că-l avem din naștere: dreptul de a avea copii și de a deveni părinți. Negarea acestui drept devine o catastrofă personală, ce vine la pachet cu scăderea stimei de sine, cu sentimente de vină, anxietate, depresie, neîncredere și frică.

Deși infertilitatea este o afecțiune medicală, ea este trăită ca o redefinire a sinelui, punând la îndoială identitatea noastră de bază cu privire la ceea ce înseamnă să fii bărbat sau femeie. În acest proces, calitățile cele mai necesare sunt cele mai puțin accesibile.

Aici ne confruntăm cu un paradox: cum se ajunge ca, în această căutare de a aduce o nouă viață pe lume, viața noastră să fie pusă pe pauză?

℗PUBLICITATE



Sunt atât de multe lucruri în viață asupra cărora nu avem niciun control, iar îndârjirea noastră de a le controla nu face altceva decât să le înrăutățească, îndepărtându-ne de obiectivele noastre. Atunci când renunțam la control, la nesiguranță și la rigiditate, ne deschidem, ne eliberăm și lăsăm lucrurile să fie. Știu că acum citești de trei ori aceste rânduri și te întrebi cum este posibil așa ceva.

Eu îți spun din proprie experiență și din experiența femeilor minunate cu care lucrez că, în momentul în care încetezi să te lupți cu ceea ce nu este și accepți situația în care te afli, atunci se întâmplă miracolele pe care le aștepți.

Și aici intervine mindfulness

Mindfulness înseamnă deschiderea către momentul prezent, așa cum este el, fie că este plăcut sau neplăcut, fără a te agăța de el și fără a-l îndepărta. Înveți să renunți la control nu încercând să schimbi, să scapi de situația respectivă sau să o judeci, ci mai degrabă schimbându-ți relația cu ceea ce se întâmplă.

Mindfulness îți oferă calea prin care poți deveni chiar schimbarea. Pe măsură ce faci acest lucru, cultivi fundația acceptării: o minte deschisă, o inimă deschisă și o pornire naturală de a te întoarce cu fața către situația în care te afli, în loc să o negi.

Atunci când accepți lucrurile așa cum sunt, ești mult mai în măsură să evaluezi obiectiv situația în care te afli, să-ți regăsești forțele, să faci alegeri înțelepte și să întreprinzi acțiuni din intuiție, și nu din disperare.

Mindfulness cultivă calitățile de care avem nevoie, cum ar fi calmul, încrederea, lipsa de judecată răbdarea și echilibrul interior, ajutându-ne să transformăm cele mai insurmontabile obstacole și necazuri în oportunități de creștere.

Cum te poate ajuta, în mod concret, mindfulness-ul în călătoria din lumea infertilității

  • Unul dintre cele mai importante aspecte ale mindfulness-ului este capacitatea sa de a îmbunătăți modul în care (ne) gestionăm stresul. Infertilitatea poate genera o presiune imensă asupra cuplului, iar nivelurile ridicate de stres pot afecta negativ sănătatea emoțională și fizică a celor doi parteneri. Prin practicarea mindfulness-ului, putem rămâne conectați la momentul prezent, reducând astfel anxietatea legată de viitor sau de rezultatele tratamentelor medicale.
  • De asemenea, mindfulness-ul poate ajuta la îmbunătățirea relației cu sine și cu partenerul nostru. Adeseori, infertilitatea poate aduce sentimente de izolare sau de vinovăție, iar practicarea mindfulness-ului poate oferi un spațiu de acceptare și compasiune față de propria persoană și față de partener. Această conexiune profundă poate consolida relația și poate oferi suport reciproc în timpul acestui proces dificil.
  • O altă modalitate prin care mindfulness-ul poate fi benefic în cazul infertilității este gestionarea durerii și a suferinței emoționale. Prin conștientizarea senzațiilor din corp și a gândurilor care le însoțesc, putem învăța să eliberăm tensiunea și să ne îmbunătățim modul în care răspundem la stres. Această abilitate de a ne conecta cu propria suferință, plini de compasiune, poate juca un rol important în procesul de vindecare emoțională.

În concluzie, mindfulness reprezintă un instrument valoros pentru femeile/cuplurile care traversează experiența infertilității. Prin conștientizarea prezentului și acceptarea fără judecată a emoțiilor și a experiențelor, putem găsi alinare și reziliență în fața provocărilor.

În timp ce călătorim prin această perioadă dificilă, practica mindfulness-ului poate reprezenta luminița și sprijinul de care avem nevoie pentru a ne păstra speranța și echilibrul emoțional.


Citește și:

Delia Peteu este psiholog clinician, coach inFERTILITATE, inițiatoarea evenimentelor gratuite eduFERTILITATEA și gazda podcast-ului De la inFERTILITATE la MAMĂ. Delia sprijină cu empatie și iubire femeile să treacă cu brio peste provocările vieții, cu calm și stabilitate emoțională, fără anxietate, nopți nedormite și fără să cadă în spirala îngrijorării. Indiferent că te lupți cu infertilitatea, treci printr-o despărțire sau prin criza oricărei vârste, nu-ți mai găsești sensul sau te simți copleșită de o situație pe care simți că nu o poți gestiona, Delia este aici pentru tine.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0