Skip to content

Un compromis este o situație în care acceptăm ceva ușor diferit de ceea ce ne dorim cu adevărat, din cauza circumstanțelor sau pentru că luăm în considerare dorințele altora. Facem compromisuri încă dinainte de a ști ce înseamnă compromisul. Încurajăm copiii să ajungă la un compromis între ceea ce vor ei și ceea ce ne dorim noi, ca adulți. Cei mai mulți copii încearcă să „negocieze“ cu părinții sau cu profesorii lor, atunci când nu vor să urmeze o regulă. Prezentarea alternativelor creează un model de compromis și astfel se evită un conflict între adult și copil. Copiii învață repede că, dacă răspund bine la compromis, scapă de amenințarea cu pedeapsa ori primesc recompense.

Compromisul este un proces de negociere în care ambele părți renunță la ceva ce-și doresc cu adevărat. Compromisul are loc, de obicei, în situații de câștig-pierdere, căci niciuna dintre părți nu obține tot ceea ce-și dorește cu adevărat, dar fiecare face concesii pentru a ajunge la un acord care este acceptabil pentru ambele părți.

Uneori, un mic compromis într-o relație este benefic, alteori nu. Acel compromis care nu ne amenință principalele nevoi și propriul sistem de valori este unul benefic; însă când compromisul făcut ne dărâmă sistemul de valori, el se transformă ușor și sigur în frustrare – care, mai devreme sau mai târziu, va găsi calea potrivită de a ieși la suprafață. Compromisul este vital în orice relație, fie că este vorba de colegi sau prieteni, fie de membri ai familiei sau partener. Însă este important să știm de ce facem acel compromis.

Deseori, ne gândim la compromisuri numai în legătură cu lucrurile mici. Este rezonabil să se facă un compromis în legătură cu cine curăță baia, când și cât de des; este rezonabil să renunțăm la controlul telecomenzii TV pentru o seară, știind că vom obține telecomanda data viitoare.

De la psihologia socială la neurobiologie, cercetătorii au descoperit că o cooperare socială este un aspect profund înrădăcinat în comportamentul uman – atât de adânc, de fapt, încât este integrat în structura creierului nostru. Pe lângă aceasta, o serie de factori situaționali și sociali influențează modul în care suntem dispuși la compromis. Creierul nostru e structurat astfel încât să fie, din punct de vedere social, dotat cu caracteristici precum neuronii oglindă, care ne permit să empatizăm cu oamenii din jurul nostru. Hormonii, precum oxitocina si serotonina, sunt asociați cu comportamentul prosocial, reflectând ceea ce oamenii de știință au numit „prejudecăți pentru cooperare“. De fapt, studiile au descoperit că oxitocina crește dorința oamenilor de a coopera, dar numai atunci când se află într-o situație socială supusă compromisului, ca atunci când sunt cu un prieten sau cu cineva cu care se simt conectați social.

℗PUBLICITATE



Această înclinație spre colaborare se pare că face parte din trecutul nostru evolutiv. Unii biologi evoluționiști consideră că societățile umane au pus, de-a lungul timpului, un accent profund asupra cooperării. Compromisul s-ar fi dezvoltat, prin urmare, ca o virtute – tocmai pentru că rezultatele refuzului de a face un compromis uneori sunt atât de periculoase (ajungându-se, de exemplu, chiar și la război).

Marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri. — Camil Petrescu

Când vine vorba despre relații, este aproape imposibil să nu auzim: „Relațiile bune sunt legate de compromis“ sau „Dacă vrei o relație bună, învață să faci compromisuri“ ori „O relație sănătoasă înseamnă compromis“.

Compromisul este o punte pe care va trebui să o traversăm în orice relație. Îmbinarea perspectivelor și modelarea unei vieți împreună reprezintă abilitatea de a construi o relație. Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să ne compromitem propriile limite și propria identitate de dragul relației. Mai degrabă este vorba de a găsi drumul potrivit pentru a putea merge împreună.

Nu de fiecare dată, un compromis este alegerea potrivită. Este important să știm, să conștientizăm că putem face compromisuri sănătoase fără a neglija valorile și nevoile de bază proprii. Există anumite lucruri la care nu ar trebui să renunțăm, indiferent de cât de mult ar vrea altcineva.

Unele relații ne ajută să ne dezvoltăm, altele ne fac să ne simțim nevrednici și nesiguri de noi înșine. O relație sănătoasă ar trebui să ofere o bază solidă pentru a explora lumea și a face cât mai puține compromisuri, fiindcă la un moment dat, cu cât compromisurile sunt mai mari și mai multe, cu atât acumularea frustrărilor va fi mai mare. Compromisul este util numai atunci când nu depunem eforturi uriașe pentru a ne accepta cu adevărat pe noi înșine și pe ceilalți. Un „compromis prost“ ne schimbă obiceiurile în așa fel încât ne îndepărtăm de noi înșine. Un „compromis bun“ ne schimbă obiceiurile în așa fel încât ne dezvoltăm mai mult.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0