fbpx
skip to Main Content

Broșură gratuită pentru promovarea lecturii în familie 

Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau chiar deloc, inclusiv la științele exacte. În schimb, copiii care rămân în urmă cu lectura, din diverse motive au din ce în ce mai puține șanse să-i ajungă pe colegii lor cititori.

Stima de sine, performanțele școlare, capacitatea de a interacționa cu ceilalți, dezvoltarea armonioasă a creierului, recomandări de cărți și jocuri interactive menite să facă lectura mai distractivă sunt numai câteva dintre aspectele cuprinse în broșura Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari realizată de Asociația Curtea Veche în colaborare cu psihologul Gáspár György pentru a promova conceptul de parenting pentru lectură. Materialul poate fi descărcat în mod gratuit de aici.

„În paralel cu momentele de conectare prin lectură, acelea în care-i citim copilului povești de «Noapte bună» sau de «Bună dimineața» este recomandabil să modelăm comportamentele pro-lectură prin exprimarea unor exemple sănătoase – să avem cărți în apropiere, să povestim despre subiectul lecturii și să avem mereu cu noi o carte când ieșim din casă. Indiferent dacă mergem la plimbare, într-o vizită sau în vacanță, un exemplu pozitiv este să avem în rucsac și o carte, ca parte din lucrurile necesare pentru starea noastră de bine. Nevoia de explorare și cea de formare a identității fac casă bună cu nevoia de lectură. Este o dovadă de inteligență socială să-l înconjurăm pe copil cu cărți potrivite vârstei sale, cultivând astfel una dintre cele mai importante relații din viața acestuia, după cele interpersonale – legătura cu poveștile. În etapa de formare a identității, copilul își caută ținuta psihologică potrivită și, până o va găsi, va face nenumărate încercări, iar discuțiile despre diferitele personaje din povești satisfac cu brio această nevoie. Întrebările de tipul «Care crezi că sunt cele mai importante calități ale personajului principal?» îl ajută pe copil să recunoască cu ușurință valorile umane și să-și modeleze comportamentele în functie de acestea.“ declară autorul.

Pe lângă informațiile utile, fiecare capitol este însoțit și de un scurt chestionar pe care îl puteți utiliza pentru a descoperi care este cea mai bună modalitate de a vă implica în comportamentul celui mic. La final veți putea înțelege mai bine care este rolul poveștilor, de ce avem nevoie de ele indiferent de vârstă și cum îl putem ajuta pe copil să dezvolte o relație armonioasă cu lumea cărților.

℗PUBLICITATE



Lectură plăcută.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
×Close search
Caută
#ZiuaAutorului
🎂 Azi îl aniversăm pe Daniel Goleman.
Cărțile autorului au astăzi preț special, cu reduceri de până la 28% față de prețul afișat.
La mulți ani!
x