#EpicTalk cu dr. Edith Eva Eger – Nu poți vindeca ceea ce nu simți – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Luna aceasta, am avut marea onoare de-a purta o conversație inedită cu unul dintre oamenii care au devenit modelul meu în viață. În primăvară, i-am citit prima carte și m-a răscolit atât de mult, încât am simțit deopotrivă durere și multă eliberare. I-am ascultat cât de multe interviuri am putut, apoi i-am citit a doua carte și m-am gândit cum ar fi să o întâlnesc, dar nu doar în imaginația mea, ci în realitate… și viața a fost atât de generoasă cu mine, încât mi s-a ivit ocazia de-a purta un dialog online cu însăși Edith Eva Eger – psihologul care la 90 de ani și-a publicat prima carte, care a supraviețuit Holocaustului, care și-a luat viața în mâini și a ales iubirea în locul suferinței. Conversația noastră s-a desfășurat pe Zoom, iar în rândurile de mai jos sunt prezentate părți din dialog. 

Gáspár: Dr. Eger este o mare bucurie să purtăm această conversație adevărată și aș începe prin a spune câteva cuvinte despre mine. De profesie sunt psiholog clinician și psihoterapeut de familie și cuplu. Deși m-am născut și trăiesc în România, sunt în mare parte ungur, tatăl meu a fost de origine maghiară, și asta mă face să simt că între noi este o conexiune specială… de aceea, sunt atât de entuziasmat să avem acest dialog. 

Edith Eger: Da, între români și unguri sunt multe asemănări. Iar în adâncul meu, în inima și sufletul meu și eu mă simt unguroaică. 

Gáspár: Este minunat, dr. Eger! În urmă cu câteva luni, am văzut o emisiune (On the Spot), pe unul dintre canalele ungurești de televiziuneiar tu erai personajul principal. Și mi-am zis: „Dumnezeule, cine este această femeie? Este minunată!“ După această emisiune am început să caut pe Google – Cine este dr. Eger? și am găsit nenumărate articole, interviuri și, de asemenea, cărțile tale. Atunci mi-am zis din nou: „Dumnezeule, ea este noul meu model în viață!” pentru că am văzut atât de multă putere, forță și am simțit că am nevoie de o astfel de energie în viața mea. De aceea, sunt tare bucuros să purtăm această conversație, dr. Eger, și mulțumesc pentru timpul oferit. 

Edith Eger: Oamenii mereu îmi sunt trimiși, ei nu vin pur și simplu. Tu mi-ai fost trimis și ești bine venit în viața mea! 

Gáspár: Mulțumesc, ești atât de generoasă! Dr. Eger, aș vrea să încep cu următoarea întrebare: Cine este Dicuka? Am citit despre ea în prima ta carte și aș vrea să-i cunosc mai bine povestea. Cine este această fetiță pe nume Dicuka?

Edith: Dicuka este numele meu de alint. Era o fetiță singură, deoarece s-a născut după alte două fete, și părinții se așteptau la un băiețel. Asta m-a făcut să petrec mult timp în tăcere; mama îmi spunea: „Mă bucur că ai minte, pentru că nu ești vreo mare frumusețe.“ Iar asta m-a făcut să-mi dezvolt mult mintea, să studiez limba latină, greacă, să am un club de carte, să citesc Interpretarea viselor, de Freud. Știi, felul acesta am primit un nume și am devenit și eu parte din „joc“. 

Gáspár: Uau… ce poveste de viață! 

Edith Eger: Deci, tu lucrezi cu cupluri? Și mie îmi place să lucrez cu cuplurile. Îmi place să observ cum personalitățile opuse se atrag, și cum se scot unul pe celălalt din sărite, și cum încearcă să se schime unul pe altul. 

Gáspár: Da, exact! Este atât de interesant cum ne dorim să rămânem într-o relație simbiotică, doar că într-un astfel de context nu există posibilitatea pentru creștere și dezvoltare. De aceea este atât de important să descoperim cine suntem noi într-o relație și cine este celălalt. 

Edith Eger: Știi, verișorul meu, Kaján Tibor, locuia în Budapesta și mi-a trimis o poză cu Freud (îmi arată o caricatură a lui Freud, cu trabucul în gură și urme de ruj pe obrazul drept). Și cred că uneori o țigară este o simplă țigară. [Râde]

Gáspár: Dr. Eger, când am citit prima ta carte, Alegerea, am fost atât de impresionat, încât am început să plâng. Îmi amintesc că eram în avion, călătoream spre familia mea de origine, și lacrimile au început să mi se scurgă pe obraji. Și, sub o formă anume, am simțit o parte din durerea ta, din durerea părinților, dar și din durerea copilului meu interior. A fost o experiență revelatoare pentru mine și poate, în același timp, vindecătoare, nu știu încă… De aceea, aș vrea să te invit să ne vorbești despre procesul tău de vindecare după Auschwitz. Când și cum a început procesul de vindecare pentru tine, dr. Eger? 

Edith Eger: Am avut probleme mari cu furia. Nu prea știam cum să-i fac față, de aceea am reprimat-o pentru foarte multă vreme. Până când, într-o zi, i-am zis surorii mele că vreau să mă întorc la Auschwitz. Voiam să mă întorc în cușca leilor, să privesc leul în ochi și să-mi revendic inocența. Să-mi descarc rușinea și vinovăția pe făptașii care mi-au făcut mult rău. Iar sora mea s-a uitat la mine și mi-a zis: „Ești o idioată! Ești o masochistă!“ Deci, ea n-a vrut să aibă nimic de-a face cu toate acestea. Dar eu m-am întors acolo, iar asta este munca pe care o practic și în prezent. Îți revizitezi locul, retrăiești experiența și apoi revizuiești totul. Deci, s-ar putea spune despre mine că sunt o moașă. Ești însărcinat și vei da naștere unui nou TU, care este menit să fie liber. Astfel, libertatea este cuvântul meu cheie. Eliberarea se face din lagărul minții tale, iar cheia este chiar în buzunarul tău de la spate.

Gáspár: Hmmm… asta înseamnă că nazistul este în mintea noastră?!

Edith Eger: Da, de aceea este important să nu-l cărăm în mintea noastră, pentru că astfel îi rămânem prizonieri. 

Gáspár: Ai mare dreptate, dr. Eger! Și cred că este atât de important să auzim povești de viață precum este și povestea ta, pentru că asta ne oferă posibilitatea de-a ne înțelege și pe noi și, odată cu asta, ne oferă șansa de-a începe să cultivăm o relație sănătoasă cu propria persoană. Într-o conversație pe care ai purtat-o cu dr. Brené Brown spuneai că Auschwitz a fost o oportunitate pentru tine. Iar întrebarea mea este: Care-i secretul tău, dr. Eger? Care este superputerea ta?

Edith Eger: Obișnuiam să lupt cu trecutul și să fug de el, dar acum îl confrunt. De asemenea, cred că este important să trecem prin durere, să traversăm valea umbrelor morții, dar să nu campăm acolo, să nu rămânem blocați acolo. Refuz să fiu o victimă; nu asta sunt eu, nu asta e identitatea mea. Este ceva ce mi s-a întâmplat. Între cele două există o mare diferență. Refuz să fiu victimă, ci am fost victimizată. De aceea consider că este important să revizităm trecutul, să încetăm să mai fugim de el și să găsim căi prin care să nu renunțăm. Eu nu am renunțat niciodată.

Gáspár: Dacă înțeleg bine, marea lecție este să nu fugim de trecut, ci să-l acceptăm, să-l înțelegem…

Edith Eger: …dar să trăim în prezent. Și să avem o gândire tânără, nu una nesăbuită. 

Gáspár: Dr. Eger, ai descoperit psihologia și psihoterapia pe când aveai 40 de ani. Aș vrea să te întreb cum arăta viața ta înainte de asta? Cum ai făcut față până atunci traumelor și pierderilor din viața ta?

Edith Eger: Am dat bir cu fugiții. M-am măritat foarte devreme, am rămas însărcinată cu Marianne, iar doctorul mi-a programat un avort, pe motiv că sunt mult prea tânără și nici suficient de în putere să port o sarcină. Dar pentru că sunt o supraviețuitoare, m-am ridicat și i-am spus: „Domnule, eu aleg viața! Noapte bună!“ Iar soțul meu s-a furișat după medic și i-a zis: „Îmi pare rău că tânăra mea nevastă nu știe cum se vorbește respectuos cu medicul.“ Toată această patriarhie exista în 1946. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, Marianne a fost un bebeluș mare și frumos! Deci mereu trebuie să cerem și o a doua opinie. Imaginează-ți dacă l-aș fi ascultat pe acel medic! Niciodată nu mi-aș fi iertat una ca asta! Acum, fiica mea este și ea un psiholog minunat. Psiholog de copii, specializată, de asemenea, în psihologia sportului. Iar soțul ei este câștigător al premiului Nobel pentru economie. 

Gáspár: Felicitări!

Edith Eger: Da, numele lui este Rob Engle… 

Gáspár: Înseamnă că ești o mamă tare mândră. 

Edith Eger: Sunt tare mândră că nu am renunțat. Slavă cerului, am 93 de ani și nu m-am pensionat niciodată. Trăiesc în prezent… știu că prezentul este singurul moment în care te pot atinge. Trăiesc în prezent și am gândirea sprintenă. 

Gáspár: Ești minunată, dr. Eger! 

Edith Eger: Știi ce-a spus Iisus, doar copiii pot ajunge în Rai. De aceea îmi place să-mi păstrez spiritul de copil, fără să fiu însă puerilă. 

Gáspár: Dr. Eger, și tu ești unguroaică, te-ai născut în Europa; care sunt emoțiile tale atunci când te gândești la casă părintească din Kassa (Košice)?

Edith Eger: Mă simt… mă simt foarte tristă. Tristă pentru că părinții mei își cumpăraseră biletele pentru Statele Unite, dar nu au mai apucat niciodată să le folosească, pentru că nu știau ce avea să se întâmple. Sunt de părere că ceea ce m-a ajutat să supraviețuiesc la Auschwitz a fost curiozitatea mea. Mereu voiam să știu ce se va întâmpla mai departe. Ne trezeau la 4 dimineața și nu știam dacă ne vor duce la camera de gazare sau dacă vom face un duș; nu știam dacă va ieși gaz sau apă din țevi. A fost o situație extrem de dificilă, nu existau nici garanții și nici certitudini. De aceea cred că la Auschwitz am găsit iubirea și L-am găsit pe Dumnezeu. Iar oamenii mă întrebă unde era Dumnezeu atunci când erai la Auschwitz?! 

(de la stânga la dreapta: mama, Edith, Magda, Klara, tatăl)

Gáspár: Cred că Dumnezeu era în tine… 

Edith Eger: Ei bine, individul care punea la îndoială treaba asta, Rosenberg, a murit de curând. Și cred că am trecut și eu prin acel stadiu. Eu cred că Dumnezeu, Dumnezeul meu iubitor, m-a îndrumat să schimb ura în milă și să-mi pară rău pentru acei gardieni, care-și purtau uniformele și care-i duceau pe copii în cuptoare, fără măcar să-i mai gazeze. Nu Dumnezeu mi-a ucis părinții, oamenii au făcut asta! Dumnezeul meu este Clopoțica, iar eu mă bucur tare mult de spiritul său liber. Acest Dumnezeu este mereu cu mine, iar când voi fi pe patul de moarte, voi fi fericită nu doar pentru că am supraviețuit, dar și pentru că i-am ajutat pe alții să ajungă de la victimizare la descoperirea puterii de sine, de la întuneric la lumină, de la închisoarea din mintea ta la cheia din buzunarul de la spate.

Gáspár: Dr. Eger, cum ai descrie relația ta cu Dumnezeu? 

Edith Eger: Îmi iubesc Dumnezeul! Dumnezeul meu m-a ajutat să renunț la vină; să fac tot ce este omenește posibil și să renunț la trecut. Dar asta nu înseamnă că aș avea vreo putere divină, pentru că i-am iertat pe naziști. Nu, eu nu am această putere, dar am vrut să mă eliberez pe mine însămi, să nu-i mai car pe naziști în sufletul meu, pentru că dacă aș face asta înseamnă că încă aș mai fi prizoniera trecutului. Ce vârstă au părinții tăi?

Gáspár: Mama are 60 de ani, iar tatăl meu împlinise 42 de ani când a murit. 

Edith Eger: Îmi pare rău, era foarte tânăr. Mama ta nu și-a mai refăcut viața? 

Gáspár: Nu, ea este o femeie foarte bună și o mamă iubitoare, dar cred că a ales să se sacrifice. Cred că, fără să fie cu adevărat conștientă, i-a rămas loială tatălui meu, chiar și după pierderea sa. 

Edith Eger: În timp ce probabil că tatăl tău nu și-ar dori altceva decât ca mama ta să fie fericită și să ducă o viață cât mai bună. Trebuie să meargă la mormântul lui și să-și ofere libertatea de-a trăi o viață bună… să se elibereze de trecut. Acesta este cel mai frumos dar pe care i-l poate oferi tatălui tău, ca ea să se iubească și să iubească. 

Gáspár: Da, are sens! Și de aceea sunt recunoscător să purtăm această conversație adevărată, pentru că ești un exemplu nu doar pentru mine, ci și pentru mama mea. Cred că atâta ea, cât și alte femei de vârsta ei ar putea învăța foarte multe de la tine. 

Edith Eger: Mulți creștini cred în ideea sacrificiului și există adesea credința că măsura suferinței noastre va reprezenta siguranța locului pe care-l avem alături de Dumnezeu, siguranța faptului că Iisus ne așteaptă! Dar Iisus a fost, și el, fiu de evreu, nu era creștin… dacă bine-mi amintesc, creștinismul a apărut cu câteva sute de ani după Isus. Când am mers la școală, copiii mă tachinau spunând că sunt criminalul lui Iisus. Asta s-a întâmplat înainte de Hitler. Asta arată că antisemitism a fost și încă există… eu am trăit asta, am văzut asta, am simțit asta. Câți ani ai tu, Gáspár?

Gáspár: 39 împliniți… în curând împlinesc 40. 

Edith Eger: Ai copii? 

Gáspár: Din păcate, încă nu. Mare parte din energie mi-am investit-o în muncă. Iar dacă mă gândesc la cărțile scrise de tine, și în această arie îmi sunt de mare folos. Simt cum începe să mă preseze criza vârstei de mijloc, cum mă cuprinde teama că timpul meu se scurge… iar când văd povestea ta, faptul că aveai 90 de ani când ai publicat prima carte, și constat cât de multe se mai pot face după vârsta de 40 de ani, asta mă ajută să nu-mi pierd speranța. Tata a murit după ce a împlinit 42 de ani, ceea ce înseamnă că până la această vârstă mintea mea are o perspectivă… dar nu știu ce se întâmplă după asta. Iar faptul că tu încă ai atât de multă energie și poftă de viață mă ajută să-mi imaginez propriul viitor. Mulțumesc pentru tot ceea ce primesc și tot ceea ce noi, toți, primim de la tine, dr. Eger. Îți sunt tare recunoscător! 

Edith Eger: E nevoie să fii bătrân pentru a fi tânăr! [Râde] Sunt bucuroasă că nu sunt vreo deșteaptă, dar sunt înțeleaptă. Iubesc fiecare moment al vieții. Și încă-mi mai place de mor csabai, și gyulai, și salamul unguresc…

Gáspár: Sunt complet de acord, bucătăria ungurească este foarte generoasă și gustoasă. 

Edith Eger: Îmi place carnea de porc, am mâncat într-un loc excelent în Budapesta! Musai să-l vizitezi, când mai ajungi acolo! Mereu mergeam și la piață după ficăței de gâscă… Și recunosc că-mi place și papricașul de pui….

Gáspár: Ahhh… papricașul de pui se potrivește bine cu salata de castraveți. 

Edith Eger: Chiar duminică am făcut o salată de castraveți, după o rețetă tradițională ungurească. 

℗PUBLICITATE



Gáspár: Îmi plouă în gură! [Râde]. Revenind la existența umană, cum ne putem găsi forța sau curajul de a risca și de a accepta suferința din viața noastră?

Edith Eger: Cred că nimeni nu cere să primească suferință, nimănui nu-i place suferința… dar odată ce ne aflăm în suferință, avem posibilitatea de-a alege dacă vom descoperi darul și speranța din vremurile lipsite de speranță. Eu am reușit să transform Auschwitz într-o oportunitate de a descoperi că viața se petrece de la interior spre exterior, nu invers – de la exterior spre interior. Nimeni nu mă poate face fericită, eu singură mă fac fericită! Pentru că singura persoană pe care o am alături de mine pentru întreaga viață sunt eu însămi. Niciodată nu va exista un alt tu. Niciodată nu va mai fi o altă mama ca a ta. Și știu că tatăl tău își dorește ca mama ta să fie fericită. Prin asta nu înseamnă că i-ar face lui o favoare. Nici vorbă. Ideea este că nu ne ajută să trăim ca niște martiri, chiar dacă fiecare comportament ne satisface anumite nevoi. De aceea merită să vedem care este beneficiul secundar. Nu o ajută să trăiască precum o regină singură și neajutorată. 

Gáspár: Dr. Eger vorbești adesea despre libertate, dar, de asemenea, știu că faci diferența între libertatea negativă și cea pozitivă; care este, în fapt, diferența dintre cele două?

Edith Eger: Eliberarea este din tabără de concentrare pe care ne-o creăm în propria minte. Fiecare are posibilitatea de-a alege. Nimeni nu poate fi victimă în lipsa unui agresor. Și uneori, exact asta se întâmplă: victima este neputincioasă, iar agresorul este puternic, prin urmare, victima se va identifica cu agresorul… iar în psihologie, asta poartă numele de sindromul Stockholm. 

Gáspár: Cum ar putea cineva să se elibereze din închisoarea propriei minți?

Edith Eger: Ei bine… consider că ne naștem cu iubire, învățăm să urâm, învățăm să-i judecăm pe ceilalți și ajungem să dezvoltăm un sistem de credințe. De aceea, este important să cunoaștem ceea ce gândim… pentru că ceea ce gândim este ceea ce vom crea în viața noastră. Când eram la Auschwitz, mă întrebam mereu când voi ieși de acolo, trăiam mai mult pentru ziua de mâine. Fusesem iubita unui băiat care-mi spunea că am niște ochi frumoși și niște mâini frumoase. Astfel, nu le-am permis gardienilor să se atingă de spiritul meu, deși m-ar fi putut arunca în camera de gazare în orice secundă. Aveau acea putere. Dar n-ar fi putut niciodată să-mi nimicească spiritul. 

Gáspár: Cât de puternică este această mentalitate… 

Edith Eger: Foarte puternică, deoarece nu ne aveam decât unii pe ceilalți, iar dacă te gândeai numai la propria persoană, nu supraviețuiai. Trebuie să transcendem nevoile egoului, asta înseamnă să vă aveți unii pe alții. Așa că a trebuit să ne formăm o familie de prizonieri. 6 ianuarie, situația Capitolului. Ai auzit despre asta? Șase milioane de crime nu au fost suficiente. Nici nu-ți imaginezi cum m-am simțit! Să vii în America și să te aștepți la democrație… dar nu, aceasta nu este democrație. Când am mers la toaleta fabricii în care munceam, în 1949, am descoperit că oamenii de culoare erau tratați diferit. De aceea, m-am alăturat lor și am mărșăluit alături de Martin Luther King, în 1963, la Washington DC. 

Gáspár: Dumnezeule, este de necrezut!

Edith Eger: Vezi tu, iubirea nu este ceea ce simți, este ceea ce faci. 

Gáspár: Exact, fără doar și poate!

Edith Eger: Gândirea pozitivă în sine nu ne ajută prea mult. Gândirea pozitivă este eficientă doar dacă este urmată de acțiuni pozitive.

Gáspár: Un alt concept de bază în practica ta clinică este cel de alegere; iar abordarea ta clinică se numește terapia alegerii. Care sunt principiile de bază ale acestei abordări?

Edith Eger: Știi, oamenii obișnuiesc să mă numească terapeut, iar eu le spun că nu sunt un terapeut… sunt cea care facilitează extinderile. Îi ajut pe oamenii să-și extindă perspectiva asupra alegerilor, pentru că odată ce devenim conștienți de alegerile noastre nu ne mai simțim ca niște victime. Acesta este un aspect foarte important. Am fost rugată să am grijă de cineva căruia urma să i se aplice un tratament cu electroșocuri, dar mi-am exprimat clar dezacordul. Nu vreau să se joace nimeni cu creierul. De aceea sunt și foarte precaută când vine vorba de tratamentele medicamentoase. America este cea mai „medicamentată“ țară din lume. În orice caz, crezi că poți să-mi răspunzi la o întrebare legată de căsătorie?

Gáspár: Desigur, mulțumesc pentru această oportunitate! 

Edith Eger: Întrebarea mea ar fi dacă ai vrea să te căsătorești cu o persoană ca tine?

Gáspár: Sincer, nu știu. M-am gândit mult la această întrebare, dacă aș fi suficient de bun pentru a fi soțul cuiva. Și cred că muncesc mult la acest aspect… 

Edith Eger: Atunci nu mai munci atât de mult la acest aspect… joacă-te cu el, mai bine! Nu mai munci atât de mult, nu mai fii tot timpul terapeut, dă-ți voie să te extinzi. 

Gáspár: Asta presupune să-mi ofer libertatea de-a mă juca mai mult?

Edith Eger: Da, libertatea de-a fi uman, de-a comite erori, de-a renunța la perfecționism, de-a renunța la nevoia de aprobare din partea celorlalți, de-a renunța la nevoia de-a le face tuturor pe plac. Este important să fii congruent. Deci dacă vei vrea să te însori, ai de purtat discuții despre sex, bani și socri. Sexul și banii sunt despre control și putere. Niciodată să nu faci sex după o ceartă, pentru că nu faci altceva decât să reîntăriți cearta. Nu face asta, fii adult. Fii un bărbat, nu un mascul. Bărbatul este educator, model pentru ceilalți și protector. Asta înseamnă să fii bărbat. 

Gáspár: Mulțumesc mult! Dr. Eger, spune-mi câteva cuvinte despre Eric! Știu că el a fost iubitul tău. Poate a fost chiar prima ta mare iubire?!

Edith Eger: Imre (Eric) era sufletul meu pereche. Plănuiam să mergem împreună în Palestina și să devenim adevărați sioniști. Uite, aceasta este o poză în care suntem eu și Eric (vezi mai jos poza), pe când aveam 16 ani. A fost ucis înainte de a fi eliberați, din păcate. 

Gáspár: Da, îmi amintesc că am citit asta în carte… 

Edith Eger: După eliberare, m-au internat într-un spital și m-au băgat în ghips… eram suicidală, știind că părinții mei nu se vor mai întoarce și că Imre nu mai trăiește. Nu era vorba de niciun diagnostic de PTSD, nici măcar să nu te gândești la asta! Nu este o tulburare de stres post-traumatic… nu e tulburare, e jale. 

Gáspár: Cu alte cuvinte, este o reacție normală… 

Edith Eger: Da, este o reacție normală la pierdere. Reacția normală la pierdere este jelirea, care nu este depresie clinică. Întâi jelire, apoi simțire și apoi vindecare. Asta-i călătoria. Nu poți vindeca ceea ce nu simți. De aceea, cred că este foarte important să nu le dăm tratamente medicamentoase oamenilor, atunci când jelesc.

Gáspár: Dr. Eger, știu că l-ai întâlnit pe marele Viktor Frankl, care a fost chiar și mentorul tău… 

Edith Eger: Oh, da, am și dansat împreună! Ba chiar am fost invitată să țin discursul în cinstea lui, când a împlinit vârsta de 90 de ani. Când avea 70 de ani, urca munții și lua lecții de zbor. A fost o persoană extraordinară! Iar eu am avut marele noroc de a-l întâlni în San Diego, prin anii 1970. Și da, sunt un diplomat al logoterapiei.

Gáspár: Apropo de relația dintre tine și Viktor Frankl, care consideri că este rolul relațiilor în viața noastră? Cât de mult contează conexiunii interpersonale în viața unui om?

Edith Eger: Cred sau sper că putem crea legături cu ceilalți pornind de la sinele nostru autentic, și nu de la imaginea pe care o creăm despre noi, care este, de fapt egoul. Acesta este sinele nostru fals, nu cine ești cu adevărat, ci ce creezi despre cine ești. După cum vezi, eu sunt la fel și pe scenă și în afara acesteia, niciodată nu mi-am dorit să fiu sau să par altceva decât ceea ce sunt. De aceea mă apropii de tine și te invit să-mi fii prieten, să o îndrăgești pe Edie, pe Editke, și poate chiar îmi vei spune Köszönöm szépen („mulțumesc“ în maghiară). Sunt o mare fană a unui cuvânt din patru litere: risc. Ca să primești ceea ce-ți dorești, trebuie să riști, iar dacă nu primești, este în regulă să fii dezamăgit, dar să nu fii descurajat. Este în regulă să fii furios, dar nu-i permite furiei să se transforme în resentiment. Deci trebuie să practici un dialog sănătos cu sinele tău, să-ți spui că ceea ce s-a întâmplat este în regulă, dar că nu înseamnă că ai fost respins. Nimeni nu mă poate respinge, în afară de mine însămi. Așadar, este important să fii atent la dialogul tău interior, să-ți reamintești că ești o persoană completă, un om bun… doar că ți-ai dorit ceva ce nu ai obținut. Dar asta nu înseamnă că ai fost respins. Nimeni nu te poate respinge în afară de propria persoană. Fii atent la ce ești atent, pentru că ceea ce gândești ajungi să materializezi. Asta-i sigur! 

Gáspár: Ce părere ai despre iubirea de sine, dr. Eger? Ce consideri că înseamnă în zilele noastre iubirea de sine?

Edith Eger: Sunt de părere că iubirea de sine este echivalenta grijii de sine. Iar asta n-are nimic de-a face cu narcisismul, tot spun asta, din nou și din nou. Când am fost în vizită la Auschwitz și mă aflam la ieșire, am văzut un bărbat în uniformă militară, iar pentru un moment am avut senzația că sunt din nou în lagăr. Iar realizarea faptului că am un pașaport american în buzunar m-a făcut să-mi amintesc că am decis că nu fitecine, eu sunt cine sunt și nu trebuie să fac pe nimeni acela să creadă nimic despre mine, ci este suficient să fiu eu însămi. Nu trebuie să-mi creez o imagine pe care, poate, ceilalți s-o placă mai mult. Nu mint cu privire la Auschwitz, dar nici nu trăiesc în Auschwitz. Trăiesc în prezent. 

Gáspár: Cum putem găsi armonia între iubirea de sine și iubirea față de ceilalți? 

Edith Eger: Ei bine, cred că nu poți iubi pe nimeni dacă nu te iubești și pe tine. Nu poți dărui din ceva ce nu ai. Este foarte important să te iubești tu pe tine, pentru că dacă tu nu faci asta… eu de ce aș face-o?! 

Gáspár: Deci primul pas ar fi să ne iubim pe noi înșine, abia apoi pe ceilalți.

Edith Eger: Cred, mai degrabă, că nimic nu ajută dacă e făcut în exces. Nu exagera cu nimic. Nu trebuie să-ți săruți mâinile în fiecare clipă și să-ți repeți cât de mult te iubești; iubirea de sine înseamnă eliberarea sinelui, înseamnă să-ți alegi sentimentele, să nu fii prizonierul a ceea ce-ți spune mintea că e musai sau ar trebui să faci. Să știi că există un părinte bun și iubitor înlăuntrul tău. Pentru asta e nevoie să divorțezi de părinții tăi. Știu că tatăl tău a murit de tânăr și asta poate că ți-a îngreunat existența, pentru că nu știu cine ar fi putut să te învețe ce înseamnă să fii adult. Ar fi bine să-ți găsești pe cineva cu părul cărunt. Un om pe care să-l respecți și pe care să-l întrebi ce înseamnă să fii bărbat. Tine minte! Bărbat, nu mascul! 

Gáspár: Îți mulțumesc tare mult, dr. Eger!

Edith Eger: Cu drag! Dacă ai dubii, nu face nimic. Când vei fi dispus să faci pasul, te arunci cu capul înainte, te așezi în genunchi, apoi faceți un copil. Este mai bine pentru un copil să aibă părinții căsătoriți. Dar să-ți ții minte că cel mai mult, copiii au nevoie de părinți fericiți. Deci ar fi de separat nevoile de dorințe. Ai nevoie să respiri, să dormi, să elimini substanțe din corp. Dar nu ai nevoie să te însori. Așadar, separă nevoile de dorințe. 

Gáspár: Ultima mea întrebare, dr. Eger, este dacă ai vreun sfat pentru noi toți, după această situație pandemică. Care este recomandarea ta pentru a ne păstra starea mentală și emoțională, starea de bine? 

Edith Eger: Nu te întoarce la ceea ce a fost! Îndrăznește să creezi un nou început. Un nou început îți oferă șansa renașterii, a unui nou tu, care e menit să fie liber, liber de prejudecăți…dar nu te întoarce la ceea ce a fost. Și nu încerca nici să uiți trecutul. S-a întâmplat și dacă e ceva ce nu mai poți schimba, ăsta e trecutul. Evoluezi sau doar te învârți în jurul cozii? Definiția mea pentru iubire este capacitatea de-a te elibera – de nevoia de aprobare, de perfecționism – și de a da naștere unui nou tu, acela care-a fost menit să fie liber…

Gáspár: Deci acesta este un moment în care să învățăm din trecut și să ne descoperim pe noi înșine… 

Edith Eger: Da, în interiorul tău este un băiețel care plânge și care are nevoie de iubirea sănătoasă a unui tată. Dă-i șansa să te găsească. Mergi să-l cauți! Băiețelul este acolo, în tine. 

Gáspár: Mulțumesc, mulțumesc din tot sufletul, dr. Eger! Îți mulțumesc pentru timpul acordat, pentru prezență, pentru bunătatea cuvintelor tale și mulțumesc pentru cărțile pe care le-ai scris. Iubesc atât Alegerea, cât și The Gift; sunt două volume de excepție. Mulțumesc pentru toată munca ta, dr. Eger! Iar următoarea conversație poate o avem în Budapesta, ce zici?

Edith Eger: Vai, mi-ar face o mare plăcere! Știi, lucrez la o carte de rețete ungurești, împreună cu fiica mea. Sper să ne putem întâlni cu acest prilej!

Gáspár: Minunat, așa rămâne dr. Eger! 

Edith Eger: Dumnezeu să te binecuvânteze! Mulțumesc! 

Gáspár György

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută