„Știu ce înseamnă absența tatălui. Cunosc golul pe care îl creează, anii în căutarea a ceva care să umple acel vid, a unui substitut care să mă întregească. Cunosc nesiguranța; luptele nesfârșite cu îndoielile recreate în fiecare nouă relație și niciodată câștigate; durerea care reapare după fiecare despărțire… nuanțele distincte de tristețe, nesiguranță, confuzie și durere nerezolvată a celor care experimentează pierderea tatălui fie prin deces, divorț sau abandon.“
Rolul tatălui
Mărturia de mai sus este un fragment extras din cartea The absent father effect on daughters: father desire, father wounds scrisă de Susan E. Schwartz, pentru care deocamdată nu avem disponibilă o traducere în limba română. Cartea investighează impactul absenței fizice sau emoționale a taților asupra vieții și psihicului fiicelor lor din perspectiva psihologiei analitice jungiene, incluzând povești despre fiice care descriu nesiguranță de sine, fragmentare, dezintegrarea personalității și înăbușirea propriei voci. Lista posibilelor motive pentru care un tată este absent din casa familiei poate fi lungă, dar fiecare situație afectează o fiică în mod diferit. Boala sau moartea pot adăuga o suferință suplimentară, în timp ce munca în altă localitate/țară pe perioade lungi de timp, divorțul, închisoarea, abuzul sau dezinteresul vor avea propriile efecte. Oricare ar fi motivul din spate, există o catastrofă a absenței și este necesară multă muncă pentru a-i fi recunoscute efectele.
Rolul mamei în dezvoltarea unei fiice a fost din plin analizat în literatura psihologică, însă importanța tatălui în acest proces a fost mai degrabă subestimată, deși are un impact profund.
Un tată implicat știe cum să-și arate afecțiunea față de fiica sa, să-i ofere sprijin emoțional și să-i încurajeze dezvoltarea și independența. O relație adecvată cu el devine o sursă de acceptare, iubire, stabilitate, disciplină și forță interioară. Prin acceptare și iubire necondiționată, tatăl îi conferă fiicei încrederea și siguranța necesare pentru a se deschide către lume și pentru a-și urma visurile și aspirațiile. Prin sprijin în momentele grele, îi oferă puterea de a-și exprima creativitatea în toate aspectele vieții ei.
Golul lăsat de absența tatălui
În absența tatălui, fiica devine dominată de impulsuri distructive și este separată de instinctele sale. Personalitatea ei este definită de lipsa lui. El devine un spațiu gol de care nu se poate apropia fără să se prăbușească. Absența lui creează confuzie. Ceea ce ar trebui să fie acolo lipsește și asta generează o mulțime de incertitudini pentru așteptările și nevoile ei afective. Este posibil ca ea să încerce să umple golul lăsat de absența tatălui cu idealuri sau iluzii, fără să recunoască cu adevărat ceea ce-și dorește și are nevoie, incapabilă să distingă între realitate și imaginație. Învață să accepte puținul care i se oferă și apoi rămâne ostatică în fața tatălui și a perspectivelor acestuia, indiferent dacă i se potrivesc sau nu. Poate fi prinsă într-o dinamică în care se simte obligată să-și neglijeze nevoile și dorințele pentru a menține o relație cu tatăl ori pentru a evita confruntările și conflictul. Deoarece nu a primit nici minimul necesar, în loc să-și urmeze în mod liber visurile și obiectivele, fiica învață să nu-și dorească prea mult, să nu spună prea multe, să nu se ridice prea sus. Fără prezența unui tată protector, fiica trăiește o disperare interioară, ca și când își duce viața pe marginea unei prăpăstii în care ar putea oricând să cadă.
Captivitatea absenței tatălui
A fi o fiică fără tată înseamnă a te simți abandonată de figura paternă, emoțional și/sau fizic. Un tată absent este ca o prezență fantomă pentru fiica lui ce se întreabă obsesiv dacă ea este cea care a făcut ceva greșit pentru ca el să dispară sau să se îndepărteze de ea. Chiar dacă tatăl este prezent fizic, absența lui emoțională creează un vid emoțional și psihologic, un sentiment de gol interior și lipsă de împlinire. Anumite părți ale psihicului ei devin astfel inaccesibile, provocând o ruptură între conștient și inconștient, distorsionând realitatea.
℗PUBLICITATE
Tatăl rămâne un vis vag, o absență, nu o prezență. Pentru o fiică, relația cu un tată absent este ca un dans frustrant al dorinței și al respingerii. Ea poate simți o nevoie puternică de conectare și validare din partea tatălui, confruntându-se totodată, în mod repetat, cu dezamăgirea și durerea absenței lui. Tatăl devine un ideal nerealizat și ea se străduiește să-l găsească sau să-l înțeleagă, dar mereu îi scapă printre degete. Fiica poate avea momente în care simte că-l are aproape, că-l poate atinge sau înțelege, doar ca să-l piardă din nou în neant.
Dependența emoțională și replicarea durerii
În relația cu un tată indisponibil sau absent, fiica se atașează emoțional de o absență și extinde prezența absenței în următoarele relații. La vârsta adultă, este atrasă adesea de bărbatul de tip „iubit fantomatic“ care la început pare a fi iubirea ideală, dar în realitate îi oferă doar versiunea iluzorie a relației romantice. Incapabil să ofere sau să fie prezent în timp ce se auto-denigrează, acesta repetă și întărește auto-deprecierea ei interioară. Iubitul fantomatic este un mascul egoist, incapabil de conexiune emoțională, un bărbat-copil care se bazează pe ea pentru sprijin și validare, în timp ce nu poate da mai nimic în schimb. În afară de gesturi ocazionale de tandrețe, rămâne distanțat și lipsit de angajament, deoarece nu este suficient de puternic sau de matur pentru a face față unei relații autentice și asumate.
Consecințele vătămătoare, precum masochismul și incapacitatea de a părăsi lumea tatălui, pot fi observate în comportamentul fiicei care-și abandonează identitatea pentru a se transforma în ideea de feminin a partenerului. În ciuda suferinței intense, nu poate opri repunerea în scenă a interacțiunii din copilărie cu figura paternă: ar face orice pentru clipele minunate petrecute împreună, îl pune înaintea ei, îl iartă ori de câte ori o dezamăgește și tot speră că va veni un moment în care el se va descurca mai bine. Ca sub puterea unei vrăji, femeia-copil se agață de iluzia unei legături romantice perfecte, ignorând semnele evidente de disfuncționalitate și suferință interioară. Incapabilă să vadă realitatea, rămâne în cercul vicios al dependenței emoționale în care o amăgire este urmată doar de o altă dezamăgire.
Transformarea durerii în înțelegere și dezvoltare personală
Vindecarea necesită confruntarea cu dorințele, tristețile și pierderile. Deși rănile lăsate de absența tatălui pot lăsa cicatrici, odată ce sunt înțelese și integrate, se pot transforma într-o sursă de dezvoltare. Acest lucru necesită ca fiica să recunoască obiectul pierdut al dorinței –tatăl – și să-și recupereze propria viață. Transformarea, nu ștergerea amintirilor, eliberează energia ascunsă în subconștient.
Cartea scrisă de Susan E. Schwartz aduce în prim-plan un subiect profund și sensibil, explorând impactul devastator al absenței tatălui asupra fiicelor. Partea prețioasă a cărții rezidă în oportunitatea pe care o dă cititorilor de a găsi puse în cuvinte efectele adânci și adesea invizibile ale acestei absențe. Abordarea sensibilă și bine documentată face din carte o resursă valoroasă pentru oricine caută să înțeleagă mai bine complexitatea și profunzimea impactului absenței tatălui asupra fiicei.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
