Pe ce secrete psihologice se clădesc cuplurile longevive? – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Vorbim adesea despre calitatea relațiilor, despre perioadele sedimentării dragostei între două persoane, dar odată trecuți de etapa îndrăgostirii, a luptei pentru putere ori a aproprierii autentice, lucrurile rămân în eter, apreciind, într-un scenariu idilic, că „au trăiți fericiți până la adânci bătrâneți“. Ei bine, această ultim „stadiu“ matrimonial, deși pare că am atins linia de finiș a unui maratonist, ea poate fi una extrem de provocatoare. Dacă bunicii ori părinții noștri ajungeau să „repare“ imperfecțiunile inerente ce apăreau în căminul conjugal, generația tânără pledează pentru un soi de consumerism relațional (un automatism găunos și toxic, de-a dreptul); astfel că a ajunge la o maturitate a cuplului poate fi o excepție și nicidecum o normalitate, lucru care ridică multe semne de întrebare asupra capacității noastre de a filtra și de a tolera anumite diferențe față de partenerul de viață. 

Și totuși, ce ne lipsește din „rețeta“ magică a generațiilor anterioare?

Potrivit site-ului ideas.ted.com, educatorul sexual și autoare a cărților Come as you are și Burnout, Emily Nagoski, menționează, într-un discurs TED, despre puterea prieteniei, a încrederii, a alintului dar și a prioritizării în cuplu.

Totodată, o altă consemnare importantă făcută de aceasta este însăși normalizarea faptului că nu frecvența contactului sexual dintre parteneri ori condimentarea acestuia ar determina longevitatea relației, ci un detaliu cât se poate de intim: prezența îmbrățișării între cei doi, după finalizarea actului sexual (atunci când se activează fantezia receptivă).

Astfel, se face distincția între dorința spontană (care este intensă și în așteptarea plăcerii) și cea receptivă (care apare drept efect al plăcerii). Extrapolând la nivel relațional, Nagoski plusează asupra acestei receptivități, în cuplurile de lungă durată, conchizând că până și în acele clipe în care credem că nu avem dispoziția necesară de a face sex, putem să ne așezăm în pat lângă persoana iubită, lăsând ca pielea noastră să se atingă cu cea a partenerului, și în acest mod, corpul să-și amintească de felul în care se simte alături de acel om (intrinsec, există o memorie a sentimentelor și a trăirilor pe care le-am avut vizavi de o persoană, care se derulează ori de câte ori intrăm în contact unul cu celălalt).

Încrederea și prietenia – diada ce dă tonul relațiilor longevive

Mulți dintre noi ne temem de rutina ce s-ar putea instala în relația noastră în timp și ne punem întrebări asupra disponibilității de a fi într-o relație mulți ani, în care să nu se instaleze definitiv plictiseala, obișnuința și, automat, lipsa plăcerii sexuale. Nu de puține ori auzim cum după o perioadă dispare acel je ne sais quoi, partenerii nu se mai aranjează așa cum o făceau odinioară, nu mai apelează la diminutive când se adresează unul altuia ci, aproape majoritar, în funcție de rolurile pe care le au în familie (mamă, tată), nu mai au grijă să comunice și să-și deschidă sufletele și este de înțeles să ne gândim că și în acest scenariu, oamenii ar putea funcționa o lungă perioadă de timp.

În ecuația de mai sus, Nagoski susține prioritizarea partenerului, punerea acestuia pe un „piedestal“ al interesului, fără a exista o altă ființă umană care să concureze pe aceeași poziție.

Însă tot aceasta găsește și o explicație a eșecului realizării acestui lucru, și anume apreciază că grijile, temerile cotidiene, rănile, dar și preocupările însele împiedică acea conectare autentică dintre parteneri, ducând adesea la rupturi iremediabile.

℗PUBLICITATE



Așadar, ea pledează pentru experimentarea și disecarea, prin compasiune și bunătate, a sentimentelor dificile ce pot adânci suferințe.

Nu suntem perfecți și nici nu intrăm în relații pentru a părea ceea ce nu suntem. A fi sincer, încă de la bun început, față de cel cu care dorești să îmbătrânești înseamnă a ne arăta cu toate vulnerabilitățile care ne caracterizează și cu care ne împrietenim în timp. A purta o mască catalogând că așa putem fi ceea ce ne-am dori să fim nu reprezintă decât un scut față de un om alături de care nu putem rezista prea mult, întrucât, mai devreme sau mai târziu, caracterul ne va da de gol, și astfel, timpul petrecut în acea pseudo relație va fi unul pierdut. 

Poate că nu ar fi rău să întrebăm seniorii ce au sărbătorit nunți de aur despre secretul longevității în relații de peste cincizeci de ani. Cu siguranță au întâmpinat greutăți, fără dubiu au existat neînțelegeri, diferențe de opinie, dar mai presus de orice, fără îndoială a existat respect și complicitate. 

„Până când moartea vă va despărți“ poate părea o expresie desuetă în contextul actual, dar dacă am fi sinceri cu noi și am da la o parte superficialitatea cu care intrăm în relații, dar și criteriile fără fond după care ne alegem partenerii, am realiza că miezul unui cuplu sudat este felul în care reușim să trecem peste toate încercările ținându-ne de mână, fiind gata să mutăm munții din loc împreună, din nou și din nou.

PS: Vă recomand cu încredere selecția de literatură psihorelațională pentru cuplu, disponibilă în shopul online al Paginii de Psihologie.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută