Când ești cu adevărat anxios, centrul gândirii se poate micșora până la dimensiunea unui bob de fasole pinto. Evident, e dificil să te simți bine cu tine când anxietatea îți slăbește memoria și concentrarea, lăsându-te incapabil să citești, să scrii, să studiezi, să analizezi ori să asimilezi noi informații.
Eu sunt destul de familiarizată cu experiența anxietății, care-ți transformă creierul într-un burete. Așa că-l iau pe soțul meu Steve (sau pe vreo prietenă) cu mine la orice consultație medicală importantă, fiindcă știu că mintea mea e în stare s-o ia la goană, să se golească integral, să fie inundată sau să paralizeze, pur și simplu. De asemenea, simțul direcției (oscilant, în cazul meu, chiar și în cele mai favorabile contexte) este în mod special vulnerabil la efectul de amorțeală a creierului, cauzat de anxietate.
O poveste personală cu anxietatea
Odată, pe vremea când fiul meu cel mic, Ben, era la gimnaziu, am fost chemată de urgență în timp ce eram la serviciu, ca să mă duc să-l iau de la școală. Steve era plecat din oraș. Asistenta școlii mi-a spus că Ben acuza următoarele simptome: mâna lui dreaptă era amorțită și amorțeala i se răspândea în sus pe braț; vederea era neclară; avea dificultăți de vorbire („cuvintele îi sunt incoerente“); și vomitase. „Tumoră pe creier“, m-am gândit eu. Fiul meu are o tumoră pe creier. Apoi mi-am amintit de precedenta noastră vizită la unitatea de primiri urgențe a spitalului local: ca rezultat al unui accident de skateboard, căzuse mai demult și se lovise în zona lobului frontal. „E mai rău decât o tumoră“, am conchis eu. Poate că un cheag de sânge cauzat atunci de coliziunea cu asfaltul s-a deplasat acum, iar Ben urmează să moară în scurtă vreme. Sau poate că tocmai face un atac vascular cerebral… Nu se gândise și asistenta școlii că Ben avea un AVC? Oare, să chem o ambulanță? Asistenta sugerase doar să vin la școală și să-mi iau copilul.
M-am îndreptat spre școală cu o senzație de greață în stomac, căutând o explicație medicală mai puțin dezastruoasă decât a mea. Dar nimic altceva nu părea plauzibil. În scurtul drum până la școală, m-am rătăcit de tot și am ajuns acolo un ghem de emoții. Spitalul, pe care-l cunoșteam bine, era la numai câteva minute distanță, dar eu m-am îndoit de abilitatea mea de a găsi drumul până acolo, a localiza intra- rea, parcarea și de a semna unde trebuie în registrul de la UPU. Deci, am înșfăcat-o de braț pe Sheila, asistenta socială a școlii, și am dus-o vrând-nevrând la mașina mea, ca să mă ghideze până la spital – în ciuda faptului că unul dintre reprezentanții școlii striga după mine că nu era treaba ei să mă însoțească și că Sheila chiar ar fi trebuit să nu părăsească incinta școlii.
Ben n-a avut tumoră pe creier, nici vreun cheag de sânge și nici AVC. În acea zi terifiantă, el a avut prima lui migrenă de coșmar. Această posibilitate nu mi-a trecut prin cap, de vreme ce nu știam aproape nimic despre durerile de cap, care – am înțeles eu atunci – mimau foarte bine simptomele neurologice grave. Migrenele lui Ben chiar erau iadul pe pământ, dar diagnosticul a fost o mare ușurare, așa cum vă puteți imagina.
℗PUBLICITATE
Puterea gândirii anxioase
În caz de criză, cei mai mulți dintre noi pot identifica ușor anxietatea ca fiind vinovatul din spatele jalnicei lor funcționări mentale. În asemenea situații, în general suntem capabili să ne iertăm pe noi înșine pentru temporarul blocaj al creierului și să ne continuăm viața. Însă atunci când anxietatea operează în mod cronic ca o forță subterană, se poate întâmpla să eșuăm în a o identifica drept inculpată. Pur și simplu, ne simțim prost cu noi înșine – ceea ce, desigur, ne stârnește și mai multă anxietate.
Anxietatea face creierul harcea-parcea și în alte feluri, care ne lasă cu sentimentul de neajutorare și nesiguranță. Așa cum noi toți trebuie să fi simțit la un moment dat, anxietatea deschide calea gândirii catastrofice. Când ești anxios, cele mai negre fantezii tind să-ți umple ziua, făcându-te să atingi paroxismul după ce te-ntinzi în pat să te odihnești. Mintea ta anxioasă, saturată de mult prea mult timp liber în acele ore mici ale dimineții, se va agăța de cele mai fioroase scenarii – adesea legate de finanțele personale, sănătate, viitorul copilului sau soarta planetei. Nu vreau să spun că vizualizarea în culori apocaliptice e neapărat irațională. Orice se poate întâmpla. Dar asemenea gânduri te acaparează într-un fel care nu duce la nimic, cu excepția faptului că te face să te simți mizerabil și neputincios.
De asemenea, anxietatea îi poate distruge oricui capacitatea de a suporta ambiguitatea și complexitatea. Nu mai vezi nici măcar două fațete ale unei probleme, cu atât mai puțin șase sau șapte. Însă cel mai devastator pentru propria stimă de sine este faptul că îți pierzi abilitatea de a vedea multiplele fațete ale propriului sine.
Pentru mai multe informații despre gestionarea fricii și a anxietății, vezi cartea Dansul fricii: cum să învingi anxietatea, frica și rușinea, ca să ajungi cea mai bună și curajoasă versiune a ta. Cartea are o reducere de 32%, exclusiv pe Pagina de Psihologie.ro.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
