fbpx
skip to Main Content
Visele: Despre Ce Ne Vorbesc Ele?

Zburăm, ne prăbușim, ne întâlnim cu cei morți sau cu cei pe care nu i-am mai întâlnit de ani buni, avem cele mai stupide conversații în cele mai neobișnuite locuri, suntem fugăriți sau îi fugărim pe alții, murim sau îi ucidem pe alții în moduri îngrozitoare, călătorim în țări exotice ori suntem martori la cele mai incredibile întâmplări. Și, în tot acest timp, stăm fără să ne putem mișca, fără vreun control asupra propriului corp sau propriei minți, blocați într-un pat și într-o lume în care toate regulile cunoscute sunt abolite. Dacă se întâmplă să ne trezim în timpul visului, o senzație greu de definit ne urmărește. Dacă am avut un vis plăcut, senzația se îndreaptă spre bucurie sau mulțumire. Dacă am avut un coșmar, senzația se apropie de groază sau teroare. Uneori, ne trezim întrebându-ne ce a însemnat toată această experiență, dacă ne spune ceva despre noi, acum, în prezent, sau poate prevestește ceva despre viitor, dacă prietenul sau ruda din vis e în siguranță sau urmează să i se întâmple ceva rău. Alteori, trăirile sunt atât de puternice încât cu greu reușim să le dăm deoparte, spunându-ne că oricum noi nu credem în vise. Acea senzație de preocupare sau de teamă, acea apăsare rămâne cu noi și după trezire.

Primul vis pe care mi-l amintesc l-am avut în adolescență. Mă plimbam de mână cu sora mea pe malul unui lac. O mână îngrozitoare a ieșit din acel lac și a început să mă tragă în apă. M-am trezit în timp ce încercam să strig după ajutor. A urmat o pauză de vreo 20 de ani. Am reînceput să îmi reamintesc visele și să mi le notez, atunci când am început terapia. Aveam 35 de ani, iar primul meu vis nu a mai fost la fel de amenințător ca cel din adolescență. Se făcea că m-am trezit în miezul nopții și am descoperit că în sufrageria mea se afla un bărbat necunoscut. Doar că eu mă bucuram că e acolo. Știam că e cel mai bun avocat de drept penal. Ce au însemnat aceste vise? Ce au vrut ele să-mi spună? Există un mesaj în ceea ce visăm sau sunt visele doar o formă de delir, o nebunie nocturnă fără sens ori semnificație?

Freud a numit-o „calea regală către inconștient“. Tot el a inundat interpretarea viselor cu simboluri sexuale. Când Carl Jung, discipolul său de la acea vreme, a simțit că interpretarea pe care Freud a dat-o visului său a limitat bogăția mesajului primit, a decis să-și părăsească mentorul. Gestul lui cred că spune ceva important despre vise, și anume faptul că doar persoana care le-a visat le poate înțelege pe deplin mesajul. Așa cum spune Eugene Gendlin, „poți fi expert în interpretarea viselor, dar nu poți fi expert în viața altei persoane“. Visul este și rămâne întotdeauna al visătorului, mai ales pentru că el vine nu doar cu imagini și cuvinte, ci și cu o trăire corporală, cu o senzație greu de definit și aproape imposibil de reprodus în cuvinte.

Scriu acum despre vise și senzația pe care o am este că scriu despre magie, că mă transform dintr-un om rațional, cu o solidă pregătire științifică, într-un fel de vrăjitor. Și poate că, dintr-un anumit punct de vedere, chiar așa stau lucrurile. În vise există o experiență magică, greu de pus în cuvinte, greu de tolerat cu mintea noastră logică, rațională, carteziană. Și poate că, atunci când decidem să lucrăm cu un vis, practicăm o formă de magie, prin care ceva vag, irațional, ilogic capătă formă și sens, capătă concretețe. Cred că, de cele mai multe ori, visele ne vorbesc despre noi înșine, despre toate acele procese interioare care se desfășoară sub pragul conștiinței noastre și pe care de multe ori nici nu știm să le punem în cuvinte.

Toate acele personaje care spun sau fac lucruri trăsnite sunt adesea părți din noi, sunt fragmente ale psihicului nostru care interacționează, se întâlnesc, dispar, reapar, se manifestă. Sora care apare în visul meu din adolescență este o parte din mine, este o manifestare a mea feminină, o parte a mea care ar fi trebuit să protejeze, să hrănească, să ofere afecțiune. Apare sub această formă în visul meu pentru că, în copilăria mea, sora mea a jucat de multe ori rolul mamei. Însă un copil are resurse limitate, chiar și dacă e cu șase ani mai mare decât altul. În visul meu, această parte a mea, care ar fi trebuit să aibă grijă de mine și să mă protejeze, nu poate face acest lucru. Nu mă poate apăra de ceea ce se ridică dintr-un spațiu amenințător, întunecat, necunoscut și rece. Gheara care se ridică din acel lac reprezintă toate acele conținuturi ascunse în interiorul meu, în ceea ce psihologii numesc „inconștient“, care amenințau să mă copleșească. Nu întâmplător, visul acesta a apărut într-o perioadă dificilă a adolescenței, în care mă luptam cu propriul corp și cu nevoi care îmi erau greu de înțeles și de controlat.

℗PUBLICITATE


La 35 de ani, resursele mele sunt altele. La 35 de ani, sunt în interiorul meu asemeni oricărui om care doarme liniștit în casa despre care știe că este a lui. Casa în care mă aflu în vis e structura psihicului meu, în care eu funcționez zi de zi. Am acum această structură pe care, în timpul adolescenței, atunci când încă mă dezvoltam biologic și psihic, când încă eram dependent și condiționat de adulții din jurul meu, nu o aveam. Cu alte cuvinte, acum mă simt stăpân pe mine și pe destinul meu. Din anumite perspective, nu mai sunt un adolescent. Sunt un adult și am acele resurse care mă pot proteja – asemeni unui avocat. Acum nu mă mai simt la fel de amenințat și neputincios. Pot face lucruri, pot acționa. Nu mai sunt protejat de o parte a mea feminină care se dovedește neputincioasă, ci de un aspect masculin. Însă, cel mai important lucru, acum, la 35 de ani, m-am trezit. M-am trezit și am descoperit în mine o anumită energie masculină.

Lucrul meu cu visele a început în urmă cu cinci ani. Am interpretat sute de vise și am văzut că, de cele mai multe ori, acestea îmi transmit adevăruri despre mine însumi și despre relațiile mele. Sunt adevăruri de care adesea fug, care sunt inconfortabile, dureroase, neplăcute. Sunt adevăruri pe care uneori nu aș vrea să le recunosc, care sunt atât de apăsătoare, încât o parte din mine ar prefera să rămân ignorant. Însă, când decidem să rămânem ignoranți, decidem să ignorăm părți din noi, experiențe pe care le-am avut sau le avem. Partea fascinantă la visele cu care eu am lucrat este atât adevărul lor, cât și grija regizorului din spatele lor de a-mi spune atât cât pot duce, de a deschide încetul cu încetul ușa către ceea ce se află îngropat în inconștient. În tot acești ani, am învățat să mă încred în mâna care conduce tot acest spectacol nocturn.

Există însă ceva mai mult în visele noastre. Eugene Gendlin o numește „direcția de creștere“. În fiecare vis, există un indicator al direcției în care este sănătos să ne îndreptăm. Scopul visului nu este doar de a ne informa despre ceea ce se întâmplă cu noi. Cele două vise ale mele nu mi-au transmis doar că mă simt amenințat de tot ceea ce îmi e necunoscut sau că am în mine toate acele resurse ale adultului. Visele mi-au arătat și calea, direcția mea de dezvoltare și creștere. În adolescență, era tocmai explorarea a ceea ce îmi era necunoscut și înspăimântător. Visul îmi spunea: „Te plimbi pe malul a ceea ce nu cunoști și te crezi în siguranță. Drumul tău este însă pe aici.“ Ajuns adult, visul îmi spune: „Ai resurse pentru a ieși în lume, a explora, a descoperi ceea ce e în afară. Nu ești neputincios. Trezește-te și urmează-ți drumul.“

Atunci când descoperim direcția de creștere a visului, ceva se schimbă în starea noastră. Gendlin îi spune „senzația simțită“ (the felt sense). Este o senzație care cu greu poate fi pusă în cuvinte. Cu senzația aceasta ne trezim din vis. Poate fi ca o apăsare, o greutate, o agitație, o încordare sau o tensiune. Atunci când îi aflăm semnificația și direcția de creștere, senzația simțită devine un fel de relaxare interioară, o deschidere, ca și cum un colț din interior se luminează brusc. E un fel de „Aha!“ care se simte în corp. Știi atunci că semnificația visului și direcția de creștere sunt acelea, și nu altele. Nu ai nicio îndoială că este așa. Iar fiecare „Aha!“ ne aduce mai aproape de noi. În același timp, ne poate schimba direcția în care ne îndreptăm. Cred că, din mai multe puncte de vedere, interpretarea unui vis este un act de curaj. Este curajul de a sta cu noi și de a ne asuma propria viață în toate aspectele ei. Este curajul de a ne uita la noi și a înțelege unde suntem și încotro ne îndreptăm.

Gabriel Panțiru

Gabriel Panțiru a studiat psihologia în cadrul Universității Babeș-Bolyai și este masterand al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Este interesat de teme precum parentingul și rolul taților în creșterea copiilor, diferențele de gen în exprimarea depresiei, neurobiologia traumei și integrarea experiențelor traumatice.

Back To Top
×Close search
Caută