„Nefericitul adevăr este că, în vremuri de conflict, tensiune și stres, chiar și partenerii atenți și grijulii unul cu celălalt se pot transforma în persoane care reacționează defensiv, făcând și spunând lucruri pe care nu le‐ar fi făcut niciodată, dacă n‐ar fi fost presați sau amenințați. Partenerii au tendința de a fi cel mai mult inconștienți în acele situații“ (Harville Hendrix).
Aud des de la cuplurile cu care lucrez că le este foarte greu să stea în relație cu durerea provocată de mecanismele de apărare ale celuilalt partener. Opun rezistență și vor să renunțe la relație sau să-și ducă energia în afara relației, apelând la diverse „ieșiri“, pentru că le este greu să stea cu suferință proprie, dar și cu dezamăgirea cauzată de discrepanța dintre partenerul real și cel idealizat.
Eu le spun că sunt o pereche imago și că scopul relației este fix acela de a scoate toată această durere și suferință. Ei se uită mirați la mine și încercă să se agațe, în felul lor unic, de speranța care nutrește în spațiul-dintre ei, în întâlnirile noastre, pentru a descoperi, totuși, ce este acolo.
Ce se întâmplă în spațiul relațional într-un cuplu
Adevărul este că, de-a lungul călătoriei de înțelegere a profunzimii propriei relații cu partenerul meu, mai exact în urmă cu patru ani, îmi puneam întrebarea de ce ne rănim iar și iar în relație, atât eu, cât și partenerul meu, de ce după atâția ani (13 pe vremea aceea), n-am reușit să ajungem la un numitor comun, de ce ne provocam unul altuia atâta suferință.
Curiozitatea amândurora și un impas prin care treceam la nivel relațional, în acea perioadă, având o deconectare profundă în spațiul dintre noi, ne-au dus către workshopul de cuplu imago Primește iubirea pe care o dorești și, mai apoi, către terapia relațională imago.
Acela a fost momentul în care, la nivel relațional, am aflat împreună că numitorul comun pe care-l tot căutam fiecare dintre noi, acea nesiguranță pe care o simțeam erau, de fapt, mecanismele noastre de apărare. Ele „vorbeau“ despre cât de diferiți suntem, despre cât de diferită ne-a fost copilăria, despre cât de diferit internalizăm mesajele – această diferențiere care ne tot speria și de care fiecare fugea în felul propriu, dorindu-ne să ne îndepărtăm unul de altul, pentru că ceea ce simțeam era o mare suferință și o durere copleșitoare.
Navigând în a ne înțelege pe noi și spațiul nostru relațional, am aflat împreună că acel numitor comun al relației – diferențierea – a fost deopotrivă și ce ne-a speriat, dar și ce ne-a apropiat cel mai tare, atunci când am trecut prin pașii terapiei imago, când am stat cu durerea și suferința celuilalt, oglindind, validând și empatizând – transformând astfel nesiguranța noastră în siguranță în doi, cu ajutorul dialogului imago.
Ce este diferențierea și ce rol joacă în contextul relațional
Psihologia dezvoltării ne informează că venim pe lume cu energia vieții și apoi, în relație cu îngrijitorii noștri, parcurgem cele șase etape nenegociabile ale nevoilor noastre. În relație cu îngrijitorii lor, toți copiii trăiesc atât plăcere și bucurie, cât și durere, tristețe și dezamăgire, din cauza nevoilor neîmplinite.
În fiecare etapă a copilăriei, copilul are cel puțin o nevoie de bază, cum ar fi atașamentul, explorarea, identitatea, competența și dorința de a avea relații sociale și intime. Pentru toate aceste nevoi neîmplinite în copilărie, dezvoltăm mecanisme de apărare, care ne ajută să supraviețuim, dar care ne și scindează sinele autentic, diminuând prezența sinelui conștient și crescând astfel influența sinelui inconștient. Aceste mecanisme de apărare devin modul nostru predominant de a supraviețui, mai ales atunci când simțim pericol, când creierul percepe nesiguranță. Apoi, în viața adultă, intrăm într-o relație în care „niciunul dintre parteneri nu vine de acasă cu mâna goală“ (Gáspár György), iar nevoile noastre neîmplinite devin vizibile în spațiul dintre noi.
Alegem parteneri care seamănă cu mama, cu tata sau cu îngrijitorii din copilărie, care au aceleași răni ca și noi, în aceleași etape de dezvoltare, dar cu mecanisme diferite de supraviețuire, adică acea diferențiere de care povesteam mai sus.
De aceea, în terapia relațională imago, spunem că scopul unei relații romantice este de a recrea acele contexte din copilărie, repetându-le în mod constant, pentru a aduce la suprafață sinele scindat și pentru a ne împlini nevoile neîmplinite din copilărie prin intermediul partenerului nostru, deoarece vindecarea apare atunci când există „cineva“ acolo, de care avem nevoie să ne țină de mână în „întuneric“, așa cum n-am avut în copilărie.
℗PUBLICITATE
Conflictul face parte din umanitatea noastră și, de cele mai multe ori, vine din diferențiere, din modul diferit în care noi facem față suferinței și ne arată că ceea ce m-a durut pe mine te-a afectat și pe tine, dar modul în care ai reușit să supraviețuiești acestui conflict este diferit de modul în care eu supraviețuiesc. Relațiile sunt ca niște oglinzi care ne reflectă ceea ce se întâmplă în noi. Toate acestea pentru că sensul unei relații este să experimentăm fericirea, să ne vindecăm și să ne transformăm, relația aducând la suprafață aspecte din mintea noastră inconștientă. Iar prin conflict, partenerul ne apasă butoanele, scoțând la suprafață acele răni care ne dor cel mai tare.
Navigarea partenerilor prin conflict: maximizatorul și minimizatorul
Într-o pereche imago, avem un partener „maximizator“ care, atunci când se declanșează conflictul, are nevoia să abordeze și să rezolve imediat problema, expandându-și energia și devenind insistent în căutarea unui răspuns imediat. Acest comportament reflectă dorința de a restabili conexiunea, sentimentul de siguranță prin primirea răspunsurilor și rezolvarea conflictului imediat.
Ca o diferențiere, celălalt partener din perechea imago, „minimizatorul“, poate simți nevoia de a evita conflictul, retrăgându-se în altă cameră sau încercând să ia cât mai multă distanță de conflict. Această reacție de evitare este, de asemenea, o modalitate de a căuta siguranța, protejându-se de disconfortul și anxietatea generate de conflict.
Ceea ce putem observa este că, atunci când apare un conflict, ambii parteneri își doresc să restabilească conexiunea și sentimentul de siguranță în spațiul lor relațional – doar că modul prin care fac asta este diferit și, de cele mai multe ori, acest mod diferit este neînțeles de către fiecare dintre ei. Pentru că ceea ce vrea fiecare dintre parteneri este ca celălalt să facă și să fie la fel ca el – și aici apare cea mai mare provocare a cuplurilor: navigarea prin conflict.
Din nefericire, nu putem oferi ceea ce n-am primit, dar putem învăța cum să o facem. În terapia relațională imago, învățam că, pentru a evolua, partenerii trebuie să recunoască și să respecte diferențele și realitatea celuilalt.
Venim de acasă cu mesaje precum „N-ar trebui să simt emoții neplăcute sau dificile“ în cuplu și în general în relații, pentru că, dacă le am, înseamnă că „Nu sunt în locul potrivit“, „Ceva nu este în regulă în relația mea de cuplu“ – ceea ce e foarte departe de ce ne arată știința relațiilor.
Știința relațiilor ne spune că, atunci când ești tentat să-l critici pe celălalt, să-i vezi partea negativă, pentru că ceva ce a spus sau a făcut nu este conform imaginii tale despre cum ar trebui să se comporte, să spună sau să facă acel lucru, s-ar putea ca, de fapt, ceea ce te determină să faci asta să fie – să zicem – emoția de furie. Și ar fi mult mai benefic, mult mai înțelept dacă i-ai spune partenerului: „OK, în momentul ăsta sunt furios pentru ceea ce ai spus și ai făcut și am nevoie să văd ce-aș putea face mai inteligent din punct de vedere emoțional și relațional pentru a gestiona mai bine ceea ce simt acum“. Pentru că, în spatele fiecărei critici, există o dorință, o nevoie neîndeplinită. Și criticându-l pe celălalt mă protejez, de fapt, să fiu rănit(ă).
Un alt exemplu ar fi că, de multe ori, în spatele lui „niciodată“, este o voce care ne spune „nu meriți iubirea“. „De aceea nu te întreabă partenerul“, ne spunem în mintea noastră și ne autosabotăm în procesul propriu de a primi și de a oferi iubirea. Dar dacă am înlocui „Niciodată nu mă întrebi cum mi-a fost ziua!“ cu „Îmi doream să mă întrebi cum mi-a fost ziua“, am începe călătoria spre o relație mai conștientă și mai conectată.
În încheiere, vă doresc să aveți relații cu sens, hrănitoare și cu creștere, așa cum are nevoie fiecare dintre voi, partenerii, dar și relația voastră de cuplu.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
