Este mereu bine să fii altruist(ă) și rău să fii egoist(ă)?
E ceva ce cred că nu auzim suficient de des și ne-ar face bine să integrăm în cum ne construim narativele despre viață: nimic nu este, de fapt, alb-negru și pierdem detalii esențiale când încercăm să ne înghesuim experiențele de viață atât de complexe în binaritate. Dacă ne gândim la egoism și altruism, reflexul ar fi să spunem că primul este ceva de respins sau chiar o trăsătură indezirabilă de caracter, iar al doilea este bun, dezirabil și aduce beneficii. Însă istoria umanității, dar și studiile din psihologie ne indică o imagine mai complexă: nu tot timpul egoismul este rău și nu de fiecare dată altruismul este, în mod necesar, bun.
În 2020, a fost publicat un studiu desfășurat la UPenn, în care Kaufman și Jauk prezintă o scală pentru a măsura diferențele dintre indivizi în ceea ce privește două forme paradoxale de egoism: egoismul sănătos (healthy selfishness – HS) și altruismul patologic (pathological altruism – PA). Pare că egoismul sănătos, așa cum a fost măsurat pe această scală, este corelat cu un nivel ridicat de sănătate psihologică și comportamente adaptative, dar și cu o orientare pro-socială. În schimb, altruismul patologic este asociat cu comportamente dezadaptative, narcisism vulnerabil și motivații egoiste de a ajuta persoanele din jur.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Scala HS-PA
Completarea chestionarului implică răspunsuri pe scala Likert cu 5 puncte pentru exprimarea nivelului de acord cu un set de afirmații, unde 1 înseamnă „Complet dezacord“ și 5 înseamnă „Complet de acord“.
Pentru a măsura egoismul sănătos au folosit următorii itemi:
- Am limite sănătoase.
- Am grijă de mine.
- Am o doză sănătoasă de respect de sine și nu permit oamenilor să profite de mine.
- Echilibrez propriile nevoi cu nevoile celorlalte persoane.
- Îmi exprim și-mi susțin nevoile.
- Practic o formă sănătoasă de egoism (de exemplu, meditație, mâncat sănătos, sport etc.), care nu rănește persoanele din jur, dar care îmi aduce multă fericire.
- Deși ofer mult celorlalte persoane din jur, știu când să-mi reîncarc bateriile.
- Îmi dau voie să mă bucur, chiar dacă nu le ajută neapărat pe persoanele din jur.
- Am multă grijă de mine.
- Prioritizez proiectele personale în fața cererilor de la celelalte persoane.
Pentru a măsura altruismul patologic au folosit următorii itemi:
- Tind să-mi sacrific propriile nevoi și interese pentru a-i ajuta pe ceilalți.
- Sunt foarte ușor de convins când alte persoane îmi cer să le ajut.
- Deseori simt un impuls să ajut persoanele din jur, ca și când n-aș putea să mă opresc.
- Sunt dispus(ă) să pun nevoile celorlalte persoane în fața nevoilor proprii într-un mod care mă poate răni.
- Constant încerc să citesc, să anticipez sau să ghicesc nevoile celorlalte persoane pentru a le putea oferi exact ce vor.
- Am foarte puțin timp pentru mine, pentru că sunt prea ocupat(ă) să ajut persoanele din jur.
- Deseori sufăr de burnout empatic – să ajut alte persoane mă epuizează.
- Am nevoie ca persoanele din jurul meu să aibă nevoie de mine.
- Deseori mă simt epuizat(ă) din cauza cererilor din partea celorlalte persoane.
- Deseori mă simt neapreciat(ă) pentru munca pe care o depun ca să ajut persoanele din jur.
Egoismul sănătos
Vorbim, de multe ori, despre cum grija pentru persoanele apropiate ne crește satisfacția în relații, dar acest lucru pare a fi adevărat doar în măsura în care nu ne neglijăm nevoile, așa cum concluzionează Le și echipa în meta-analiza lor1. Kaufman și Jauk2 au găsit egoismul sănătos ca fiind un puternic predictor negativ al depresiei. Altfel spus, persoanele cu scor mare pe scala egoismului sănătos, care au grijă de propriile nevoi, fără să acționeze în detrimentul altor persoane, sunt mai puțin predispuse la episoade depresive și arată comportamente sănătoase, adaptative. În plus, un nivel ridicat de egoism sănătos a fost corelat pozitiv cu motive altruiste atunci când se oferă ajutor: „Îmi place să ajut alte persoane, pentru că mă face să mă simt cu adevărat bine când văd că le este bine“.
Altruismul patologic
Diferența dintre altruismul sănătos și cel patologic stă în motivele pentru care ne implicăm în comportamente care contribuie la bunăstarea celorlalte persoane. Dacă o facem bucurându-ne de faptul că ajutăm, cu o motivație interioară pentru creștere personală și cu deschidere la noi experiențe, cel mai probabil putem numi asta altruism sănătos. Dacă ajutăm oamenii din jur prin auto-sacrificiu, punând nevoile lor mai presus de cele proprii, cu motivația de a le face pe plac, de a le obține aprobarea și de a evita critica și respingerea, atunci ne implicăm într-o formă nesănătoasă de altruism. Kaufman și Jauk au găsit că altruismul patologic corelează pozitiv cu o funcționare dezadaptativă și este un predictor puternic pentru depresie. În plus, când s-au uitat la motivele pentru care oamenii oferă ajutor celor din jur, altruismul patologic a fost corelat pozitiv cu motive egoiste: „Un motiv principal pentru care ajut persoanele din jur este pentru a evita critica sau pentru a evita respingerea lor“.
℗PUBLICITATE
O dezvoltare sănătoasă implică faptul că ne simțim nevoile validate sau oglindite de persoanele semnificative care ne-au crescut. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, dezvoltăm o nevoie exagerată de a primi validare din partea persoanelor din jur și avem mai puține șanse să ne dezvoltăm încrederea de sine. Creștem, atunci, cu un soi de rușine pentru nevoia de a fi văzuți/văzute și pentru faptul că avem nevoie de sprijin din partea persoanelor din jur. O consecință poate fi că încercăm să cerem cât mai puțin de la oamenii din jur și să dezvoltăm fațada de autosuficiență. Sub ea, însă, pot locui multă furie, frustrare și resentimente pentru faptul că trebuie să sacrificăm atât de mult pentru a primi așa de puțin în schimb.
Limitările studiului
Datele pe care le-au analizat în cadrul studiului sunt exclusiv ceea ce au raportat oamenii despre propriile comportamente și motivații. Ideal ar fi fost să includă și ceea ce raportează ceilalți despre participanți, dar și date despre comportamente concrete și interacțiuni interpersonale. De asemenea, este important și faptul că participanții din studiu locuiesc în Statele Unite, unde există o cultură individualistă. Având în vedere conceptele studiate, contextul sociocultural contează într-o măsură destul de mare, așa că nu știm cât de generalizabile sunt rezultatele pentru culturi sau subculturi colectiviste, care valorizează comunitatea. În final, cred că este de reținut și faptul că cele două concepte, deși corelate ușor negativ, nu se exclud complet.
Reflecție personală
M-am întors la acest studiu de foarte multe ori după ce l-am citit prima oară. Momentele care mi-au amintit de el au fost, de multe ori, legate de situații în care observam acest sacrificiu de sine al unei persoane pentru cei din jur. Putem recunoaște că altruismul este cheia colaborării dintre noi și că nu am putea funcționa în comunități sau societăți fără a ne oferi contribuția pentru ceilalți. Însă sacrificiul de sine și oferirea sprijinului, dincolo de limitele proprii, sunt vizibil dăunătoare și nesustenabile. Și-apoi este acest cerc vicios, în care ajutăm fără să ni se ceară ajutorul, ne epuizăm în proces, iar apoi ne enervează că ceilalți nu ne apreciază efortul.
Cine sunt eu când nu ajut?
În timpul unui exercițiu de journaling, am primit această întrebare: ce mă face pe mine să fiu eu – care este acel lucru sau acea caracteristică fără de care mi-ar fi greu să mă recunosc? Mi-am dat seama că dintre toate, dacă mi-aș pierde capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți, cred că mi-aș pierde și ceva esențial din imaginea pe care mi-am construit-o despre mine. Amuzant este că mi-am ales o profesie în care am ca obiectiv să ajut, ca să mă pot ține foarte strâns de această identitate. Exercițiul de journaling continua cu o întrebare despre ce ar însemna să-mi pierd această caracteristică identitară și cum mi-aș reconstrui imaginea despre mine în lipsa ei. Mi-a fost greu să-mi imaginez concret ce aș face și sincer, m-a făcut să mă simt destul de inconfortabil conștientizarea acestui element identitar la care nu mă gândisem așa.
Rămân cu această întrebare la care tot revin: „Cine sunt eu când nu ajut?“. Pentru că tot eu sunt și, de fapt, nimic din ceea ce am putea numi că sunt eu nu se pierde când nu ajut activ pe cineva. Mă ajută să trăiesc de atunci cu această întrebare, pentru că am început să fiu atentă la cât de multă validare îmi iau din interacțiunile în care simt că ajut oamenii. Sunt atentă să transform povestea rezultatului într-o contribuție a tuturor părților implicate, să nu-mi atribui nici mai multă, dar nici mai puțină contribuție. La fel fac și cu situațiile în care mi-aș dori să ajut și nu-mi iese – le transform în povești conversaționale despre mersul firesc al interacțiunilor dintre oameni. Probabil n-o să-mi iasă din reflex automatismul de a încerca să ajut, dar am libertatea să înțeleg ce înseamnă ajutor pentru cealaltă parte, în funcție de context. Paradoxal, să nu fac nimic și să nu zic nimic, e câteodată cel mai de ajutor.
Câteva întrebări de reflecție pentru tine
- Cât de ușor îți este să răspunzi la întrebarea „Ce nevoi ai tu în această situație?“. Și, mai departe, cât de ușor îți este să ți le exprimi în relații?
- De câte ori îți prioritizezi nevoile în fața nevoilor altor persoane din jurul tău?
- Care sunt motivele pentru care ajuți, de obicei, oamenii din jur?
- Atunci când ai resurse limitate, de câte ori refuzi să ajuți atunci când ți se cere?
- Tu cine ești când nu ajuți?
Referințe
- Le, B. M., Impett, E. A., Lemay Jr, E. P., Muise, A., & Tskhay, K. O. (2018). Communal motivation and well-being in interpersonal relationships: An integrative review and meta-analysis. Psychological bulletin, 144(1), 1.
- Kaufman, S. B., & Jauk, E. (2020). Healthy selfishness and pathological altruism: Measuring two paradoxical forms of selfishness. Frontiers in psychology, 11, 1006.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
