Sarcina este unul dintre cele mai fericite momente din viața unui cuplu, dar și un punct de cotitură pentru viitorii părinți. El schimbă radical dinamica relației – uneori în bine, alteori în mai puțin bine – în funcție de intensitatea legăturii ce există între parteneri. Se spune că un copil sudează un cuplu, însă merită precizat că, dacă relația nu are un fundament foarte solid, o sarcină poate destrăma cuplul, iar copilul va avea de suferit.
Cascadele hormonale și emoționale sunt absolut firești în cazul viitoarelor mămici, așa că inevitabil se pune întrebarea dacă știu, oare, bărbații să facă față acestei perioade? Sau, mai bine zis, sunt ei cu adevărat pregătiți să depășească toate aceste schimbări, de dragul partenerei?
Poftele carnale apar la tot pasul, unii dintre bărbați fiind mai atrași de partenerele lor pe măsură ce formele se rotunjesc; însă mulți dintre aceștia au inima strânsă, atunci când poartă o discuție deschisă despre asta cu jumătatea lor. Acum ar fi momentul să-și exprime dorințele (desigur, atunci când sarcina decurge normal și nu se impune nicio restricție în acest sens).
Studiile arată că femeile aleg, în procent de 20%, să evite să facă sex, din cauza simptomelor specifice, dar și de frică să nu pună în pericol fătul.
Unii oameni pot crede că orgasmele sau activitatea sexuală ar putea crește probabilitatea de avort spontan sau chiar induce travaliul precoce. Însă, într-o sarcină fără complicații, niciuna dintre aceste temeri nu au un temei exact.
Conversațiile deschise despre sex sunt esențiale
De cele mai multe ori, aici intervine o problemă apăsătoare: cum facem să cerem sau să ne bucurăm de aceeași viață sexuală, atunci când urmează să devenim părinți?
Poate, dacă ne-am gândi la beneficiile pe care sexul le are atunci când nu există afecțiuni medicale – aici merită amintite calitatea orgasmelor, sudarea partenerilor, îmbunătățirea sistemului imunitar, dar și menținerea unei forme armonioase – atunci am putea să ne relaxăm și să nu ne sperie prea tare ideea conform căreia nouă luni vom fi privați de toate aceste plăceri.
În egală măsură, este posibil ca unul dintre parteneri să aibă un apetit sexual mai crescut decât celălalt. Acest aspect ar fi înțelept să fie tratat ca fiind unul normal, sistemul hormonal variind de la o perioadă la alta, indiferent de sarcină.
Specialiștii ne sfătuiesc ca, în primă fază, ca parteneri, să plecăm de la premisa că amândoi ne-am dorit această sarcină. Aproape pe același taler este înțelept să se situeze și maturitatea. Mai precis, este important ca bărbatul să accepte că femeia ce urmează să-i dăruiască un copil va lua în greutate, se va deplasa mai greu, va avea diverse stări hormonale și dispoziții de tot felul. Odată interiorizate aceste aspecte, putem da drumul unei conversații deschise. De asemenea, nici femeile nu au o misiune ușoară. Dincolo de luarea în greutate, de presiunea și responsabilitatea ce le revin, intervine acceptarea, trecerea pe o viteză inferioară, ruperea de colectivul și programul cotidian de până atunci – chestiuni ce pot avea diverse semnificații pentru starea emoțională a viitoarei mame.
℗PUBLICITATE
Un alt subiect important de conversație este cel legat de sentimentul de vinovăție. În multe cupluri, unul dintre parteneri poate fi copleșit de emoția de vinovăție, atunci când vine vorba despre a face sex când fătul se află în burta mamei. Uneori, femeile sunt cele care intenționează să-și protejeze copilul nenăscut – până în punctul în care renunță, pentru o perioadă, la a mai face sex prin penetrare. Alteori bărbații, sau mai bine zis viitorii tați, sunt cei care nu-și mai pot susține erecția, la gândul că undeva „foarte aproape de organul lor sexual” este fătul pe care-l numesc „copilul nostru”. O conversație sinceră și deschisă despre vină, îngrijorări și frici poate fi exact antidotul de care cei doi au nevoie pentru a-și menține intimitatea și a-și folosi creativitatea în direcția diversificării vieții sexuale. Specialiștii ne reamintesc adesea că sexul prin penetrarea nu este singura modalitatea de a ne bucura de încărcătura erotică a corpului și minții umane. Cărțile 50 de mari mituri despre sexualitatea umană și #LoveIsFun: iubirea și sexul în același pat se dovedesc a fi resurse valoroase pentru a iniția o conversație sinceră și autentică despre viața noastră sexuală.
Viața în doi, când suntem trei…
Se vorbește prea puțin și, de multe ori, în derâdere despre depresia postnatală, aceasta fiind catalogată, adesea, ca un moft. Însă puțini se gândesc ce semnificație are, cu adevărat, ceea ce se petrece cu femeia după ce rămâne gravidă și până când naște.
Auzim frecvent că sarcina trebuie să fie perioada în care femeile au o strălucire aparte, sunt mai relaxate și își dezvoltă caracteristicile specific materne. Însă ceea ce nu se spune decât foarte rar se referă la suportul moral de care mamele au nevoie, atât în cele nouă luni de zile, cât și după acestea. În majoritatea cazurilor, bunicile materne se mută, pentru o perioadă dată, sub același acoperiș cu ginerele, fiica și copilul. Sunt binevenite aceste permutări, însă ele nu salvează întru totul mămica, de a nu ajunge la depresia post-partum.
Studiile subliniază că cea de care mama are nevoie este persoana partenerului ei, precum și capacitatea acestuia de implicare în tot acest „proiect“ numit copil. Temerea cea mai mare apare atunci când ajung acasă, la câteva zile după naștere, și se văd singure, fără ajutor din partea jumătății lor și cu un copil căruia nu i-au deslușit încă „limbajul“.
Desigur, familia de origine, viața socială și cariera sunt definitorii, atunci când ne raportăm la felul în care o femeie ajunge să-și cultive stima de sine. Adesea, femeile nu se mai simt la fel de atractive, ajungând să fie frigide sau să manifeste anorgasmie. Pe de altă parte, bărbatul – din lipsa unor informații clare privind starea fătului, respectiv a partenerei, dar și din pricina faptului că îi este teamă să mai arate că-și dorește să întrețină raporturi sexuale cu aceasta – fie ajunge într-un impas și divorțează sau se desparte, fie după ce depășește acest moment își „lipește“ relația mai bine decât înainte.
Merită acordată o atenție majoră tipului de relație pe care o avem, înainte să luăm decizia de a deveni părinți. Nu este musai să avem copii, dacă nu suntem pregătiți pentru acest pas ori dacă nu suntem în relația potrivită. Faptul că am ajuns la o anumită vârstă nu ar trebui să impună, automat, existența unui copil. Dacă suntem doar prieteni cu beneficii sau dacă suntem într-o relație complicată, ba chiar deschisă, nu putem avea pretenția ca, după aflarea veștii că suntem însărcinate, el să devină cel mai familist om cu putință. Desigur, pot exista și surprize, însă viitorul unui copil nu trebuie să fie o loterie cu un câștigător și un perdant.
Dialogul este soluția cea mai la îndemână, dar și cel mai greu de adoptat. A da cărțile pe față nu este tocmai ușor, însă e cea mai bună variantă, pentru a putea porni în această călătorie. Sarcina vine cu multe surprize și schimbă, complet, viața părinților. Ea trebuie percepută cu maximă maturitate și responsabilitate. Suntem printre primele țări în ceea ce numim parenting în rândul minorilor – cei mai mulți dintre copiii minorilor, însă, fiind abandonați în spitale și ajungând să aibă un viitor îndoielnic în orfelinate.
Alegerile în viață ne aparțin, însă, atunci când alegem să dăm curs unei sarcini, este imperios necesar să discutăm și cu partenerul. Nu există studii care să arate care e momentul perfect de a avea un copil, însă fiecare își poate aprecia momentul oportun pentru a da curs acestei dorințe sau, din contră, de a fi sincer cu sine și a aprecia că parentingul nu este pentru toată lumea. Și nu-i nicio problemă să alegem să nu dăm viață, dacă nu simțim că asta ne dorim. Dar dacă totuși am ales calea de a deveni părinți, este important să-i oferim minții noastre informații care ne pot fi de folos în cele mai dificile momente. În acest sens, o carte pe gustul multor mame este Confesiunile unei mame imperfecte, scrisă cu mult tact de către delicioasa Harriet Lerner. Dar tot aici aș aminti și cartea soților John și Julie Gottman, Viața în doi când suntem trei.
Societatea ne implică și ne împinge în diverse roluri, însă liberul-arbitru pe care-l deținem este cel care trebuie să facă distincția și să filtreze alegerile pe care le facem, de-a lungul întregii vieți.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
