Una dintre formele de traumă despre care se vorbește prea puțin este cea care derivă în urma unui abuz sexual. Statisticile sunt înfiorătoare în ceea ce privește rata mare a abuzului de acest fel: există rapoarte globale indicând că unul din patru copii mai mici de vârsta adolescenței posibil să fi suferit o formă de abuz sexual. Panelul online al lunii iunie este despre ce înseamnă abuzul sexual asupra copiilor și despre cum poate fi vindecată această formă de traumă. Pentru informații suplimentare și o poveste adevărată despre abuz, traumă și vindecare, îți recomandăm bestsellerul internațional Scrisoare de iertare, semnat de V (fostă Eve Ensler).
Repondentele acestui panel sunt: Ana Băiescu (doctor în psihologie, psihoterapeută cu specializare în terapia cognitiv-comportamentală și în terapia relațională imago) ● Oana Niculae (specializată în psihiatria copilului și a adolescentului, fiind parte din echipa de formatori ai programului Parenting MasterClass) ● Cristina Petrescu-Ghenea (specializată în psihiatria copilului și a adolescentului, coordonatoare de programe de formare în psihoterapie, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie – AMPP și gazda podcastului Reconectat) ● Andreea Vrabie (absolventă de psihologie, viitoare specialistă în psihoterapia de familie și cuplu, traducătoare de carte a Editurii Pagina de Psihologie).
Ce înseamnă abuzul sexual, atunci când vine vorba despre copii și adolescenți?
Cristina Petrescu-Ghenea: În științele sociale, nu în domeniul legal, orice act sexual efectuat asupra, cu sau în fața copiilor și adolescenților, împotriva voinței lor sau la care aceștia nu pot consimți cu bună știință din cauza inferiorității fizice, emoționale, mentale sau lingvistice, este definit ca abuz sexual sau violență sexuală. Deseori, agresorul își folosește poziția de putere sau autoritate, pentru a-și satisface propriile nevoi în detrimentul minorilor. În cazul copiilor sub 14 ani, se consideră că aceștia nu pot consimți la acte sexuale. În astfel de situații, actele sexuale trebuie întotdeauna considerate violență sexuală, chiar dacă un copil își exprimă consimțământul sau un abuzator interpretează comportamentul lui drept consimțământ.
Oana Niculae: Abuzul sexual, reprezentând cea mai severă dintre formele de abuz, poate include atât contacte directe, invazive sau atingeri la nivelul zonelor intime, cât și expunerea copiilor la conținuturi media cu caracter sexual, nepotrivite dezvoltării lor, sau expunerea copiilor la exhibiționismul adulților (expunerea organelor genitale ale adulților în prezența copiilor). Vârsta de 16 ani este vârsta la care un copil își poate da consimțământul pentru un act sexual, din perspectiva legii. Orice act sexual cu un minor sub 16 ani este considerat abuz sexual și orice act sexual cu un minor peste 16 ani, dar când adultul are o vârstă mai mare cu cinci ani decât cea a copilului, este considerat abuz sexual.
Ana Băiescu: Ca terapeut relațional și ca părinte, cred în puterea vindecătoare a relațiilor. Dar, în relații nesănătoase, copiii pot trăi suferința, iar suferința care nu cunoaște spațiu de conținere se transformă în durere. Dincolo de statistici, milioane de copii sunt agresați fizic și sexual și, de multe ori, chiar de către persoanele de îngrijire, care sunt sursa siguranței pentru copii și adolescenți. Abuzul sexual este acel act devastator pentru ceea ce este esența umană în deplinătatea ei, acea relație care destabilizează siguranța, încrederea, iubirea pentru un copil sau pentru un adolescent, sfărâmarea granițelor personale care-i asigură coerența. În lipsa acesteia, apar haosul și întunericul.
Andreea Vrabie: Abuzul sexual de orice fel este un act agresiv și dăunător asupra victimei, iar atunci când victima este minoră, abuzul poate fi cu atât mai tulburător. Spre exemplu, mai ales dacă abuzul are loc din partea unei persoane presupuse de încredere, copilul sau adolescentul este, de cele mai multe ori, confuz, neînțelegând ce i se întâmplă, și poate ajunge să confunde afecțiunea cu abuzul. Indiferent de situație, victima unei astfel de agresiuni se confruntă cu rușine, vinovăție, trădare, neajutorare.
Care sunt indicatorii sau indiciile că un copil a fost sau este încă abuzat sexual?
Oana Niculae: Uneori, fără o atenție deosebită din partea anturajului, semnele că a fost practicat un abuz sexual pot trece neobservate. Din nefericire, spre deosebire de adulți, copiii nu comunică nici imediat și nici (foarte) clar dacă au fost victime ale unui abuz sexual, mai ales pentru că, de multe ori, abuzatorul face parte din anturajul copilului, iar experiența determină frecvent tulburare de stres posttraumatic. Printre manifestări se pot număra: izolarea, prăbușirea dispoziției cu apariția simptomelor depresive, anxioase, a manifestărilor de tip enuretic (nota editorului: pierderea necontrolată a urinei, mai ales în timpul somnului) sau encopretic (nota editorului: defecație involuntară), a disocierilor. Sunt prezente uneori și agresivitatea sau autoagresivitatea, tentativele suicidare sau manifestări din spectrul psihotic.
Andreea Vrabie: Niște indicatori comuni, la care ar trebui să fim atenți, sunt cei de ordin fizic (tulburări menstruale și diverse probleme menstruale sau care țin de menstră la fete, probleme generale cu imaginea corporală, care pot duce chiar la creșteri sau scăderi bruște în greutate și la diverse tulburări alimentare, precum bulimie ori anorexie), comportamentele impulsive și deviante (fugit de acasă, abuz de alcool ori droguri, furt), comportamentele de automutilare ori tentativele de suicid, problemele generale cu sexualitatea ori intimitatea (promiscuitate ori evitarea totală a relațiilor cu persoane de aceeași vârstă, sarcină la adolescență).
Ana Băiescu: Frica care blochează totul, ca și gheața care încremenește totul. Frica poate îmbrăca orice formă care blochează creșterea copilului și nevoile sale fizice și emoționale: rigiditatea care asaltează mintea și corpul, izolarea de ceilalți, neîncrederea, privitul în gol, visatul cu ochii deschiși, hiperstimularea, scăderea atenției și a concentrării, cu implicații asupra învățării, scăderea în greutate, dureri somatice, tulburări de somn, neputință. Toate acestea sunt nuanțate de vârsta copilului și de resursele pe care le are.
Cristina Petrescu-Ghenea: Dintre semnele fizice, aș menționa vânătăi, sângerări, scurgeri sau durere în zona genitală sau anală, infecții cu transmitere sexuală, inclusiv în gât, sarcina, dificultăți de mers sau ședere, care nu sunt obișnuite pentru copil. Dintre semnele psihologice, din păcate, nu avem foarte multe care să fie specifice doar abuzului sexual. Aș enumera următoarele: evitarea singurătății, teama de oameni sau teama de o persoană cunoscută, limbaj sau comportament sexual pe care nu te-ai aștepta să-l cunoască, coșmaruri, enurezis, abuz de alcool sau alte substanțe.
Care sunt costurile pe termen lung ale abuzului sexual?
Ana Băiescu: Creierul inferior are misiunea de a scana mediul, pentru a evalua dacă individul este sau nu în siguranță. Orice stimul care indică nesiguranța activează sistemul de alertă, pentru a ne proteja viața. Trauma, cum spunea Peter A. Levine, rezidă în sistemul nervos, nu se află în incidentul în sine. Rana traumei sexuale invadează granițele personale ale copilului. Rușinea și vina sunt precum rugina pe o bucată de fier: erodează și macină în tăcere. Izolarea și neîncrederea în relații îndepărtează și astfel apare singurătatea. Anxietatea, depresia pot atrage comportamente de risc pentru siguranța copilului.
Cristina Petrescu-Ghenea: Persoanele care sunt victime ale abuzului sexual în copilărie se vor simți frecvent izolate, diferite, dezvoltând sentimente intense de rușine și vinovăție. Asta se întâmplă pentru că, frecvent, abuzul sexual asupra copiilor nu este detectat și chiar și atunci când este, victima este cea blamată atât de familie și de apropiați, cât și de sistemul judiciar românesc. Dincolo de tulburările de sănătate mintală pe care le pot dezvolta în timp, pentru a se proteja, victimele nu vor avea încredere în semenii lor, ceea ce poate duce la dificultăți în a-și face și a menține relații de prietenie, colegialitate și, mai ales, relații de cuplu.
℗PUBLICITATE
Andreea Vrabie: Probabil cel mai vizibil cost ar fi neîncrederea în oameni, pe care victimele continuă, lăuntric, s-o poarte de-a lungul întregii vieți de adult. Sunt prea puține rânduri ca să pot exprima cât de tulburător este și câte efecte negative are abuzul sexual asupra copiilor și a adolescenților. Practic, victima e o ființă umană pusă la pământ, atunci când ar trebui, să învețe, de fapt, să meargă. Iar abuzatorii sunt chiar oamenii care ar fi trebuit s-o susțină și s-o ajute. Faptul de a fi trădat de cineva care fie ar fi trebuit să aibă grijă de tine, fie ar fi trebuit să reprezinte garantul încrederii tale, mai ales într-un cadru atât de violent și agresiv precum e abuzul sexual, lasă cicatrici nenumărate, indiferent de vârstă.
Oana Niculae: Consecințele unui abuz sexual în copilărie sunt dramatice și, uneori, au impact asupra întregii dinamici de viață. Ele pot oscila între tulburări de internalizare pe de-o parte: stima de sine scăzută, dificultăți școlare, dificultăți privind relaționarea socială, somatizări diverse, tulburări de somn și alimentare, tulburări de dinamică sexuală în viața de adult, parasuicid sau practici suicidare, și pe de altă parte – tulburări de externalizare: tulburări de comportament, abuz de substanțe, comportamente nepotrivite sexualizate, agresivitate, tulburări psihotice sau disociative.
De ce ajung oamenii să abuzeze sexual copii?
Andreea Vrabie: Uneori, oamenii poate că nici nu-și dau seama că asta este ceea ce fac copiilor. Spre exemplu, în cazurile „clasice“, în care bunicile și mătușile pupau organele genitale ale copilului „ca să crească“ (chestiune față de care copilul nu avea niciun cuvânt de spus, dar față de care cel mai probabil se simțea rușinat și umilit). Însă în cazurile mai extreme, în care un adult sau un copil mai mare profită de inocența și curiozitatea unuia mai mic ca să-și satisfacă, în cazul adultului, anumite fetișuri, sau, în cazul copilului mai mare, anumite nevoi de control sau exercitare a puterii, abuzatorii cel mai probabil știu că ceea ce fac nu este în regulă și că ar putea avea efecte pe termen lung asupra celeilalte persoane, însă nu se gândesc sau nu le pasă de experiența ori trauma copilului care le este victimă.
Oana Niculae: Deși probabil nu există în mintea noastră vreo justificare pentru vreo formă de abuz sexual, eforturile cercetărilor de a aduce claritate asupra acestui subiect au arătat că nu doar dorințele sexuale aberante au stat la baza unor forme de abuz sexual asupra copiilor, ci și nevoia de control și putere în raport cu actul sexual, tulburările psihiatrice severe, precum disocierile, psihozele, obsesiile, autocontrolul deficitar, convingerile eronate asupra acestor practici – cu rădăcini în propriile experiențe de viață ale abuzatorilor (precum acelea că actul sexual a fost consimțit, de fapt, sau că nu este dăunător copilului, sau că este un privilegiu pe care ei, ca adulți, îl au).
Ana Băiescu: Trauma abuzului sexual este o traumă colectivă, ca orice traumă. Trebuie rupt acest cerc vicios deoarece, uneori, durerea trăită de un copil în urma abuzurilor poate da naștere, în viitor, unor comportamente abuzive. În lipsa unor repere sănătoase, acestea se pot repeta. De asemenea, pierderea controlului sub influența unor substanțe sau a alcoolului poate duce la astfel de comportamente. Evident și diferite patologii sexuale pot fi sursă a abuzurilor.
Cristina Petrescu-Ghenea: Sunt multe motive care pot duce la astfel de acte de neconceput pentru majoritatea dintre noi, dar aș prefera să mă refer la cele sistemice, precum lipsa educației sexuale la nivel sistemic instituțional. Astfel, sexul rămâne ceva misterios și necunoscut, iar majoritatea copiilor și părinților devin vulnerabili prin lipsa de informații. Apoi, patriarhatul, și anume o cultură care vede bărbatul ca fiind superior femeii (și copiilor, din poziția de cap al familiei) și în care, frecvent, victimele sunt cele blamate, duc la normalizarea și trecerea sub tăcere a violenței sexuale, forma supremă de manifestare a puterii asupra celor vulnerabili.
Ce implică vindecarea sau psihoterapia unui copil sau a unui adolescent abuzat sexual?
Oana Niculae: Atunci când un copil mărturisește că a fost victima unui abuz sexual – în primul rând, trebuie să rămânem calmi, deși ne pot invada furtuni emoționale –, trebuie să fim prezenți în discuție și să asigurăm copilul că este crezut și că-l vom proteja. Validarea emoțională necondiționată este regula – orice simte în raport cu asta este ok. Sunt de evitat inițiativele fizice pentru confort și chiar și pentru o atingere fizică mică trebuie să cerem acordul copilului. Ca parte a unui proces terapeutic pe termen lung, câteva obiective utile sunt: asigurarea copilului de nevinovăția sa pentru ceea ce i s-a întâmplat, securizarea în raport cu relațiile de încredere (mai ales când adultul a fost un cunoscut), includerea în grupuri de terapie pentru menținerea sau restructurarea abilităților de relaționare socială, stabilizarea stimei de sine, construirea unei raportări sănătoase la intimitatea sexuală și prevenirea practicilor nepotrivite sau a disfuncțiilor sexuale.
Cristina Petrescu-Ghenea: Dincolo de intervenția de specialitate, este deosebit de important comportamentul adulților din jur încă din primele momente de la aflarea abuzului: ascultă cu atenție ce îți spune victima; nu o forța, ci permite-i să răspundă sau să vorbească liber; asigur-o că a făcut ceea ce trebuie spunându-ți, că nu e vina ei și că o iei în serios. Explică-i apoi ce vei face în continuare și încearcă să-i creezi cât mai multă predictibilitate. Raportează cât mai curând posibil ceea ce ți-a spus copilul sau adolescentul și, nu în ultimul rând, vezi dacă are nevoie de îngrijiri medicale. De multe ori, modul în care sunt tratate victimele abuzurilor de către cei din jur poate fi la fel de traumatizant ca abuzul în sine.
Andreea Vrabie: Procesul terapeutic este variat, mai ales în funcție de vârsta copilului. Dar ca direcție generală, se lucrează la sentimentele de rușine, vinovăție, blamare de sine, evitare și la dezvoltarea unor structuri psihice sănătoase, care implică restructurarea cognitivă, procesarea amintirilor traumatice, renunțarea la strategiile de supraviețuire și la mecanismele de apărare nesănătoase.
Ana Băiescu: Una dintre paradigmele științei relațiilor este aceea prin care se evidențiază potențialul nostru de creștere și vindecare: acest potențial a luat viață din prima clipă în care am respirat, primul plâns ca respirație a vieții, apoi am simțit siguranța în brațele persoanelor de îngrijire, susținerea, dar se poate să fi fost și răniți (uneori într-un mod abuziv) și vindecarea continuă tot în relații. Dar în relații sigure, de încredere. Psihoterapia poate fi un cadru de restabilire a încrederii în puterea vindecătoare, prin potențarea resurselor personale.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
