La unul dintre cursurile la care am participat luna aceasta, formatorul ne-a dat fiecărui cursant câte o temă pe marginea căreia aveam de susținut o prezentare. Tema mea suna astfel – De ce este smerenia supraevaluată? Conștiincios și dornic să fac o prezentare cât mai bună, am început să mă documentez și să caut să înțeleg cum văd alții smerenia, în raport cu felul în care mintea mea decodifică acest cuvânt.
Termenul în sine poate părea destul de învechit, probabil că sunt destul de puțini la număr oamenii care aleg să folosească în mod intenționat acest cuvânt, iar dacă totuși se întâmplă, cel mai probabil este într-un context asociat cu biserica sau religia. În sine, alegerea este complet justificată, deoarece smerenia este un concept biblic însă, cu toate acestea, nu consider că ar fi supraevaluat sau învechit. În limbajul uzual, cuvântul în sine nu mai este atât de frecvent folosit, și din cauză că smerenia este percepută ca fiind opusă noilor preferințe cu care s-ar identifica omul modern (autonomie, autosuficiență, autoactualizare, autoperfecționare etc.). Înțelegeți bine, toți acești termeni pun în prim-plan centrarea pe sine – ceea ce nu ar fi deloc o problemă – atât timp cât asta nu ar implica, automat, și respingerea sau minimalizarea celor din jur.
Continuând să analizez situația, mi-a fost clar că atenția îndreptată asupra propriei persoane nu este în niciun caz o problemă, din contră, este un indicator de sănătate mintală; însă este important să nu uităm nici de nevoile noastre atât de adânc îngropate în ADN-ul psihologic: de atașament, de apartenență, de conectare. Cu alte cuvinte, avem nevoie de smerenie pentru a ne păstra sănătatea psihologică și relațională, doar că se solicită o actualizare a termenului și conținutului la care acesta se referă. Când i-am întrebat pe prietenii și clienții care vin la mine în terapie ce sinonime găsesc pentru cuvântul smerenie, am primit răspunsuri de genul: modest, cu bun simț, respectuos, binevoitor, generos, umil, blând, înțelegător. Trăsături de care omenirea are nevoie mai mult ca oricând și din cauza situației pandemice în care ne aflăm, dar, dincolo de asta, și pentru că smerenia – definită prin toate aceste sinonime – ne poate oferi siguranța fizică și psihică pe care ne-o dorim pentru noi și pentru copiii copiilor noștri.
Uitându-mă cu atenție la oamenii smeriți pe care-i cunosc, atât conaționali, cât și străini, am observat următoarele caracteristici care-i reprezintă:
℗PUBLICITATE
- Găsesc timp pentru a fi politicoși în relații – găsesc energie și disponibilitate să spună: „Mulțumesc!“; „Te rog!“; „Apreciez!“; „Îmi pare rău!“
- Practică ceea ce numim „prezență conștientă“ sau mindfulness – sunt atenți și deschiși atât față de propriile senzații și nevoi, cât și față de trăirile celor din jur.
- Știu să asculte și își permit să exprime o curiozitate empatică – au o părere bună despre propria persoană, iar asta-i ajută să înțeleagă că nu sunt cu nimic mai speciali sau mai buni decât cei din jurul lor; drept urmare, caută să ofere spațiu fizic și psihic, să învețe de la cei din jur și să respecte punctele de vedere ale acestora;
- Au o mentalitate a prosperității comune – știu că succesul sau câștigul unilateral nu are nicio valoare, de aceea sunt interesați în mod voit să existe câștig pentru fiecare parte implicată, fără să tragă plapuma doar de partea lor.
- Recunosc care le sunt limitele – sunt conștienți de condiția noastră umană, care ne face imperfecți, prin urmare nu caută să pozeze în atotștiutori, să presupună că au răspunsuri chiar și în domenii pe care nu le cunosc, să răspundă la orice întrebare doar de dragul de-a se băga în seamă.
- Au curajul să ceară ajutor – autosuficiența ne împiedică adesea să ne exprimăm nevoile și să ne vindecăm durerile; oamenii cu suficientă smerenie știu că nu trebuie să le facă pe toate de unii singuri, că a solicita susținere și suport este un comportament firesc și sănătos.
Pornind de la această nouă perspectivă asupra smereniei și dintr-o nevoie de reinventare a cuvântului la solicitările minții moderne, am ales – pentru clubul nostru de carte – trei volume care ne pot ajuta să înțelegem mai bine cum arată un stil de viață definit de smerenia ancorată în realitatea secolului XXI.
Prima alegere este cea mai recentă carte publicată la Pagina de Psihologie, un volum de parenting care ne poate schimba perspectiva, aici și acum, despre ce înseamnă să fii un părinte sau îngrijitor smerit și cum anume îi putem ajuta pe copii să atingă adevăratul succes în viață. Titlul este cât se poate de sugestiv – Parenting pentru succes: Cum să ne creștem copiii bine. Autoarea, dr. Madeline Levine, este un nume de referință în domeniul științific al parentingului și a adunat între coperțile acestei cărți nenumărate date validate și învățăminte de bază pentru părinții copiilor cu vârsta între 5 și 18 ani. De la informații foarte concrete la exemple practice și mai multe vignete de caz, părinții zilelor noastre vor fi plăcut de surprinși să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în familia lor și cum să-i ghideze pe copii pentru a ajunge adulți de succes.
A doua propunere este o autoarea pe care am descoperit-o de câteva săptămâni și de care efectiv m-am îndrăgostit, psihologic vorbind. Dr. Edith Eger, sau Edie, cum îi spune întreaga Americă, este unul dintre psihologii care ne arată că sunt mai mult decât ne-am fi imaginat. Dr. Eger a publicat prima sa carte la vârsta de 90 de ani, pe a doua la 92 și, în prezent, lucrează la un al treilea volum. Prima dintre publicații a fost tradusă în limba română cu titlul Alegerea: acceptă cu bucurie posibilul. Cartea este o adevărată bijuterie în ceea ce privește cultivarea smereniei în condiții dificile sau vitrege de viață. Personal, aș fi ales un alt titlul pentru ediția din limba română, consider că Balerina de la Auschwitz ar fi stârnit mai mult curiozitatea cititorului – mai ales pe a celor care nu sunt mari fani ai domeniului psihologiei sau dezvoltării personale. Asta pentru că la vârsta de 16 ani, această adolescentă unguroaică ajunge la Auschwitz, iar la câteva ore după ce părinții ei sunt gazați, dr. Mengele o forțează să danseze și o lasă în viață ca să-l distreze. După experiența lagărului, Edie ajunge în America și, după trei decenii jumătate, revine la Auschwitz pentru a încheia procesul de vindecare. Între timp devine unul dintre cei mai cunoscuți psihologi clinicieni din Statele Unite și consideră că cei trei copii, cei cinci nepoți și cei trei strănepoți ai săi sunt cea mai frumoasă răzbunare împotriva lui Hitler.
A treia propunere de lectură este un ever green în domeniul literaturii de cuplu. Nu știu dacă am recomandat mai des vreo carte despre ce presupune iubirea și dragostea matură. Arta de a iubi a fost scrisă de Erich Fromm în 1956 și de atunci continuă să fie un volum de referință atât pentru psihologi, cât și pentru publicul larg. Prima dată mi-a vorbit despre carte prietena și mentorul meu din Ungaria, dr. Emöke Tarjan, care mi-a și făcut-o cadou în limba maghiară. Și pentru că am fost absolut fascinat de viziunea lui Fromm asupra iubirii mi-am cumpărat cartea și în limba română. De-a lungul timpului, au fost mai multe edituri care au publicat varianta în limba română, iar cea mai recentă ediție este apărută la Editura Trei. În speranța că smerenia va rămâne o trăsătură de bază atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare, să avem lectură plăcută și să regăsim bucuria reînvierii în sufletele noastre!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
