skip to Main Content

Procrastinarea: Tu cât de des lași pe mâine ce poți face astăzi?

Cu toții ne-am aflat de mai multe ori în situația de a amâna acțiuni ori sarcini pentru o altă zi decât cea de astăzi: să începem a lucra la un proiect cu termen de predare peste câteva săptămâni, să facem curățenie în baie sau ordine în dulapul cu haine, să organizăm petrecerea copilului sau să mergem după cumpărături la piață.

Deși fiecare dintre noi se angajează la un moment dat în asemenea comportamente, întrebarea este „Cât de des și cu ce consecințe?“. Inevitabil, o lista în continuă creștere a lucrurilor tergiversate provoacă stres, ineficiență, sentimente de vinovăție, critici pentru neîndeplinirea responsabilităților sau a angajamentelor asumate.  Situația se poate complica la locul de muncă, în relațiile personale și, în ansamblu, în propria viață.

Pentru cazurile în care amânarea a devenit trăsătură de comportament și ajunge să împiedice funcționarea normală, specialiștii folosesc, în jargonul de specialitate, termenul „procrastinare“. Amânarea se poate face din cauza supraîncărcării listei de sarcini sau dintr-o eventuală lipsă de dispoziție pe moment. Procrastinarea presupune o evidentă intenție de a evita realizarea unor sarcini sau luarea unor decizii importante, în vreme ce îți ocupi timpul cu lucruri neimportante, dar mai plăcute sau (măcar) mai puțin solicitante.

„Țara arde și baba se piaptănă“ e o zicală românească ce surprinde esența amânării. De exemplu, un „procrastinator“ va alege să ascută și creioanele lui și pe cele ale colegilor, când toți în jur nu își mai văd capul de treabă. Sau va avea mereu la îndemână replica „mai vedem“, când o decizie arde a fi luată. Va face orice, numai să nu facă ceva anume.

Motivul pentru care unii oamenii adoptă acest tip de comportament nu este, însă, nepăsarea sau lenea acută. Dimpotrivă. Specialiștii atrag atenția că procrastinarea este un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau cu luarea unei decizii, forma cronică putând fi chiar semnul unei tulburări psihice sau fiziologice.

Paradoxal, neuroștiința ne arată cum creierul uman este predispus către amânare. Se pare că simplul gând de a ne confrunta cu o activitate dezagreabilă declanșează o bătălie între două părți ale creierului: sistemul limbic (creierul „instinctiv“ – zona inconștientă ce include centrul plăcerii) și cortexul prefrontal (creierul „rațional“ – zona desemnată cu planificarea). Amânarea se manifestă atunci când sistemul limbic se opune planurilor pe termen lung elaborate de cortexul prefrontal, alegând activități realizabile imediat. Când sistemul limbic câștigă, ceea ce se întâmplă destul de des, rezultatul este că „lași pe mâine ce poți face azi“. Pentru ca scorul să ajungă a fi mai degrabă în favoarea cortexului prefrontal, e nevoie de antrenament și, bineînțeles, de un creier deplin dezvoltat din punct de vedere funcțional. Având în vedere că abia în jurul vârstei de 25 de ani creierul uman atinge maturitatea, adolescenții și tinerii adulți sunt categoriile cele mai înclinate către procrastinare.

În lumina acestor informații, este ușor de înțeles de ce oamenii care se confruntă cu o anxietate crescută când se află în situația de a lua o decizie sau de a începe o sarcină importantă aleg să se refugieze în activități aducătoare de plăcere imediată. Acest comportament este cel mai la îndemână pentru a-și calma starea de spirit. Importanța lucrurilor de făcut scade brusc în fața necesității de a-și regla propria stare. Problema este că această căutare a descărcării stresului prin intermediul amânării duce la acumularea și mai multor sentimente negative.

Cum în creier există explicația ce susține comportamentul de procrastinare, tot în creier zace și soluția pentru a întrerupe circuitul disfuncțional. Neuroplasticitatea (capacitatea creierului de a crea noi sinapse neuronale) vine cu un sprijin substanțial, învățând creierul niște trucuri noi. Expunerea repetată la experiențe noi, menite să corecteze un comportament ce produce efecte negative, este o tehnică de intervenție cu ajutorul căreia se poate ieși din cercul vicios al amânării.

„Procrastinarea are efectele unui viciu, când vine vorba despre productivitate, dar poate fi o virtute pentru creativitate“ – ne spune, surprinzător, psihologul organizațional Adam Grant, într-un TedTalk intitulat „The surprising habits of original thinkers“. În opinia lui, originalitatea și creativitatea implică o formă de procrastinare aparte. Oamenii originali încep repede și termină greu, deoarece știu că nu trebuie să fii primul pentru a fi original; trebuie doar să fii diferit și mai bun decât ceilalți.

„Am descoperit că există două feluri diferite de îndoială. Există îndoială de sine și îndoială de idee. Îndoiala de sine este paralizantă. Aceasta te duce la îngheț. Dar îndoiala de idee este energizantă. Te motivează să testezi, să experimentezi, să rafinezi.“ (Adam Grant)

Îndoiala de idee poate deschide drumul către manifestarea originalității. Iată, prin urmare, o zonă a tărăgănării în care nu e neapărat indicat să intervii, pentru că există riscul să strici exact rezultatele ce necesită timp pentru a fi livrate într-o formă originală.

Lipsa încrederii în sine, în schimb, are forța de a eroda persoana și de a influența negativ bunăstarea și performanța. Într-o asemenea situație, procrastinarea este doar o mască. Fuga de responsabilitate și de asumare se face dintr-o profundă credință referitoare la propria incapacitate. Intenția de autoprotecție se transformă într-un comportament de autosabotare ce ajunge să afecteze viața și să genereze stări repetate de anxietate și rușine. Pentru specialiștii în sănătate mintală și emoțională, este semnul unei răni vechi ce necesită vindecare, astfel ca adevăratele resurse interioare să poată ieși la iveală.

Pentru cei cărora partea disfuncțională a tergiversării le provoacă doar iritare și frustrare, specialiștii recomandă o serie de trucuri la îndemână, care să fie aplicate în viața de zi cu zi:

  • Implică pe cineva care să îți verifice periodic progresele.
  • Dă-te un pas înapoi și află motivul pentru care tot amâni: plictiseală, lipsă de încredere, senzația de copleșire etc.
  • Găsește o motivație pentru ceea ce ai de făcut.
  • Stai departe de persoanele și activitățile care îți pot distrage atenția.
  • Abordează în prima parte a zilei exact acele activități care te stresează.
  • Împarte sarcinile mari în sub-sarcini mai specifice și măsurabile.
  • Acordă-ți recompense pentru progres și succes.

Anca Pavel

Anca Pavel este psiholog și psihoterapeut de familie, consilier pentru dezvoltare personală și facilitator în medii organizaționale. Poate fi găsită online pe jocul-vietii.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută