Dragă cititorule, acesta nu este un raport de cercetare obişnuit. Ceea ce e foarte important încă de la bun început este că îţi mulţumim pentru timpul acordat completării chestionarului şi pentru interesul faţă de tema propusă. Chiar dacă te regăseşti printre cei care nu au răspuns la fiecare întrebare din chestionar, contribuţia ta este certă şi eşti acum în locul potrivit, dacă vrei să afli ce au avut de spus ceilalţi participanţi la studiu. Iar dacă ai răspuns la fiecare întrebare, atunci întreabă-te: „Sunt, oare, un perfecţionist sau o persoană aflată în căutarea excelenţei?“
Cu siguranţă, dacă ai citit articolul lui György Gáspár – Școala care ți-a cultivat teama de eșec și sentimentul că poți reuși doar dacă ești perfect, te-ai gândit şi anterior la această distincţie. Citeşte aşadar textul de mai jos, ca să afli cum privesc alţi membri din comunitatea Pagina de Psihologie problemele şi întrebările ridicate în acest studiu şi cu ce experienţe din mediul şcolar au pornit în aventura vieţii personale şi profesionale, după momentul absolvirii.
Bun. Pentru început, eşti unul din cei 1.589 de participanţi la acest studiu şi, cu o probabilitate de 92%, eşti o femeie din mediul urban. Am 60 de şanse din 100 să am dreptate, când spun că ai vârsta între 35 şi 49 de ani, şi 31 de şanse din 100 să nu greşesc, atunci când spun că eşti major dar încă nu ai împlinit 35 de ani. Chiar dacă au fost prezenți într-un număr mai mic, ne-am bucurat să vedem că şi cei foarte tineri, care au deja amintiri legate de şcoala pe care, probabil, încă nu au terminat-o, după cum şi cei care au o mult mai bogată experienţă de viaţă au dorit să ne împărtăşească gândurile lor.
Nu în ultimul rând, se pare că undeva, între zilele de 3 octombrie şi 9 noiembrie ale anului de graţie 2018, ai avut câteva minute libere, vreo trei la număr (sau mai mult), ca să răspunzi la aceste întrebări. Indiferent dacă eşti bărbat sau femeie, tânăr sau cu ceva mai multă experienţă de viaţă, că trăieşti în Bucureşti, într-un alt oraş sau într-un loc frumos „la ţară“, răspunsurile tale au contat în egală măsură pentru noi.
Sper că stai bine cu matematica sau statistica. Glumesc! Pentru mine, ca sociolog, cercetarea aceasta este ca pentru un pictor paleta de culori sau pentru un inginer programul de devize. Ţi-aş putea interpreta pe larg răspunsurile primite, dar prefer să las cifrele să vorbească. Iar etica profesională îmi cere să îţi atrag atenţia asupra următorului aspect: atunci când vei vedea procentele, să nu uiţi că ele sunt adevărate pentru grupul (numeros!) care a răspuns la întrebările chestionarului, nu pentru întregul popor. Iar când vei vedea un % inserat în text, să adaugi de fiecare dată în mintea ta: „… dintre participanţii la studiu“.
Voi începe de fiecare dată cu răspunsurile majoritare, pentru ca, la momentul concluziei, să creionez profilul general al participanţilor la acest studiu.
Atunci când ţi-ai adus aminte de anii petrecuţi în şcoală, ai ajuns la concluzia că ai avut parte de experienţe pozitive şi negative în egală măsură (64%). Sau, poate, tu eşti unul dintre cei care au trecut prin şcoală fericiţi, pozitivi, cu sentimente de reuşită la tot pasul (18%). Totuşi, nu este exclus să te numeri printre cei care cred că anii de şcoală au fost marcaţi de nereuşite, de sentimentul de eşec (18%). Poate (sau, poate, nu), ai înțeles și tu ce înseamnă și cum se simte frica de a nu avea rezultatele pe care le așteptau părinții sau profesorii tăi, frica de a nu te dovedi performant la examenul de capacitate sau la bacalaureat, frica de a ajunge un ratat, frica de a nu-ți găsi locul în viață.
Atunci când ai părăsit şcoala, ai avut sentimente amestecate: te bucurai că s-a terminat cu bine, dar nu priveai cu încredere spre viitor (35%). Sau, dimpotrivă, ai fost trist că şcoala s-a terminat, dar priveai cu încredere viitorul (26%). Să ştii că 1 din 4 participanţi la studiu (25%) nu a trăit altceva decât un sentiment de uşurare: în sfârşit, s-a terminat! S-a terminat cu frustrările, cu sentimentul de eşec, cu anxietatea, cu sentimentul de vinovăţie, cu complexele de inferioritate! Indiferent cu care dintre acestea au părăsit şcoala, sigur le-au dus cu sine ca pe nişte bolovani, legaţi de gât, încă mult timp după aceea. Din fericire, sunt printre noi şi unii mai norocoşi, care au considerat că la finalul studiilor şcolare s-au ales cu un sentiment de împlinire personală şi de încredere în viitorul profesional (10%).
Oare, de unde porneşte teama de eşec? Păi, să vedem! Ai simţit vreodată că profesorii tăi ţi-au transmis, conştient sau inconştient, faptul că greşelile nu sunt permise? Majoritatea participanților a răspuns afirmativ, cu o nuanţă: cei mai mulţi dintre profesorii pe care i-aţi avut v-au cultivat teama de eşec (45%) sau câţiva dintre profesorii pe care i-aţi avut v-au făcut să credeţi că greşelile nu sunt permise (40%). Cum spunea şi Gáspár: „Nu pot să nu observ cum, în cele mai multe școli din țara noastră, se transmite de la o generație de profesori la alta arta predării prin teroare, critică, rușinare și amenințări. Strategii de educare și relaționare bazate exclusiv pe frică.“ Iar dacă faci parte dintre cei 15% care declară că nu au simţit astfel de atitudini venind de la profesorii lor, ei bine, eşti unul dintre cei 15 oameni din fiecare 100 de persoane care au avut parte de experienţe şcolare fericite, care s-au putut baza pe sprijinul şi suportul de care au avut nevoie. Sau unul dintre cei 15 din cei 100 cărora li s-a permis să greşească în şcoală, fără a fi judecaţi.
Dar cum stă treaba cu părinţii tăi? Gáspár spune așa: „În loc să echipeze copilul cu încredere și speranță, unii părinţi utilizează scenariile catastrofice preluate din școală și deschid jetul puternic al anxietății, pentru a-i determina pe proaspeții elevi – și, în același timp, viitorii adulți conformiști sau veșnicii rebeli – să învețe lecția supunerii și a angajamentului față de perfecțiune.“ Observăm şi în studiul nostru că ţi s-a întâmplat la fel: părinţii tăi ţi-au transmis deseori acest lucru (46%) sau părinţii tăi ţi-au transmis uneori acest lucru (37%). Unii dintre voi au considerat că părinţii nu le-au transmis niciodată mesajul că greşelile nu sunt permise (17%). Tu ce zici? Ai avut părinţi perfecţionişti sau părinţi în căutarea excelenţei?
℗PUBLICITATE
Şi iată încă un aspect din acest mediu şcolar deosebit de complex: colegii. Ce mi se pare interesant pentru profilul majoritar este că nu se simte presiunea perfecţionismului din partea colegilor (35%). Dar poate că tu ai avut unii colegi sau prieteni care aveau dificultăți în a-şi accepta greșelile proprii sau pe ale altora (29%). Sau, poate, colegii tăi îi acceptau cu greu (sau deloc) pe cei care greșeau (23%). Să luăm în considerare şi varianta că acei colegi ai tăi aveau dificultăţi în a-şi accepta propriile greșeli (13%). Ce spune vocea din capul tău?
În relaţia cu profesorii şi cu părinţii noştri, ne confruntăm deseori cu faţetele perfecţionismului. Gáspár zice: „Dacă ne uităm cu o oarecare curiozitate conștientă la elevii de ieri și la cei de astăzi, încercând să observăm ce-i învață școala pe ei, lesne putem lista numeroase comportamente de inhibare personală, de supunere și renunțare la sine: să urmeze instrucțiunile aidoma și să stea cuminți în bancă; să vorbească doar la cerere și să nu aibă opinii contrare; să copieze schema lecției de pe tablă și să nu pună la îndoială spusele profesorului (și autoritatea supremă a acestuia); să-și nege greșeala și să caute validarea celorlalți în ceea ce privește prețuirea și valoarea de sine.“ Tu cu ce fel de atitudini perfecţioniste te-ai confruntat? Să vedem variantele: „elevii trebuie să urmeze instrucţiunile şi să stea în bancă“ (52%); „niciodată nimic nu este suficient de sigur, bun sau valoros“ (25%) sau chiar „nu ai voie să greșești, nu ai voie să ratezi, pentru că poți fi acceptat sau apreciat doar dacă ești perfect“ (13%).
Care sunt rădăcinile acestor atitudini negative ale profesorilor şi părinţilor tăi? De ce aceştia au promovat un asemenea tip de atitudine faţă de eşec? În opinia unora dintre noi, acest lucru este explicat de viziunea dascălilor şi părinţilor noştri asupra vieții: perfecționismul este o valoare a societății; cei cu rezultate sunt promovați, cei care greșesc sunt penalizați (56%). Alţii cred că acest lucru este considerat a fi în beneficiul elevilor: copiii trebuie să învețe în școală lecția supunerii și a angajamentului față de perfecțiune (22%). Nu în ultimul rând, unii consideră că acest lucru ține de propria lor formare sau de propriile lor experiențe școlare: așa s-a procedat dintotdeauna (15%).
Printre cele mai frecvente greşeli comise de profesori sau părinţi, care conduc la formarea unei atitudini negative a elevilor faţă de eşec, ai identificat: criticarea, ruşinarea (54%); compararea (26%); folosirea inadecvată a disciplinării: ameninţarea sau chiar aplicarea pedepselor fizice (16%); ba chiar protecţia exagerată a copilului (4%).
Cu ce urmări se lasă aceste greşeli? Ai considerat că în acest mod elevii nu sunt ajutați să-și dezvolte creativitatea, imaginația, stima de sine și încrederea în sine, în relații și în viitor (38%); că ei sunt condamnaţi la o viață definită de anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar sau chiar îndatorări financiare peste măsură, comportamente violente față de sine sau față de alții (34%), dar şi că în viaţa de adult vor continua să își nege greșeala și să caute validarea celorlalți în ceea ce privește prețuirea și valoarea de sine (19%) sau că nu au reuşit să învețe să-și rezolve conflictele interpersonale, să-și controleze anxietatea, să-și dozeze resursele pentru a-și transforma visurile în realitate sau să-și cunoască suficient de bine creierul, încât să-l folosească optim pentru a ajunge la excelență (9%).
Din studiu a mai rezultat și faptul că perfecţionismul este asociat în primul rând cu anxietatea, depresia şi tulburările comportamentale (36%), cu frica, teroarea, critica, ruşinea şi ameninţările (30%) şi în mai mică măsură cu asumarea greşelilor şi a defectelor, cu aşa-zisele „lecţii învăţate“ (18%), cu inteligenţa socială şi conexiunile interpersonale (9%) sau cu încrederea şi speranţa (7%).
Dar care e atunci alternativa la perfecţionismul atât de des întâlnit? Votul majoritar a fost pentru excelenţă, în două nuanţe: „excelență, pentru că e mai bine să încerci din nou și din nou, până când îți iese“ (71%) şi „excelență, pentru că poți învăța să nu te lași cuprins de gânduri negative de frică, rușine sau teroarea de greșeală“ (17%). Este de remarcat şi faptul că sunt puţine opţiunile pentru ideea de „perfecționism, pentru că nu ai voie să greșești, nu ai voie să ratezi… pentru că tu poți fi acceptat sau apreciat doar dacă ești perfect“ (4%) sau „perfecționism, pentru că doar așa poți ajunge acolo unde îți dorești tu sau cei din jurul tău“ (8%). Poate, te lămureşti ascultându-l pe Gáspár: „Potrivit acestor noi idei despre toxicitatea perfecționismului, este mai înțelept să fim tributari excelenței – și anume, tentativelor de a încerca din nou și din nou, până când ne iese, fără să ne lăsăm încarcerați în gândurile noastre negative de frică, rușine sau teroarea de greșeală. Ceea ce știu sigur până în prezent este că viața unui om nu e lipsită de defecte și imperfecțiuni. Prin urmare, de ce nu am îndrăzni să-i învățăm pe elevi la școală să-și accepte și să-și asume greșelile și defectele, pentru a le oferi astfel șansa de a-și descoperi potențialul interior și a le deschide calea spre excelență?“
Să încheiem într-un ton optimist. Tu şi ceilalţi participanţi la studiu aţi considerat că se pot face schimbări care să conducă la o atitudine diferită a profesorilor şi părinţilor faţă de greşeli, astfel încât copiii, elevii, să aibă de câştigat. În ordine descrescătoare a preferinţelor, aţi selectat dezvoltarea personală şi întărirea încrederii în sine (52%), oferirea de oportunităţi mai numeroase pentru exprimarea liberă a elevilor în mediul şcolar (21%), colaborarea îmbunătăţită între elevi, profesori şi părinţi (21%), întărirea convingerii că există alternativă la perfecţionism (4%) sau chiar aşteptări mai reduse din partea profesorilor şi părinţilor (2%).
În concluzie, profilul general al participanţilor la studiu este conturat de persoane care:
- Au avut experienţe şcolare pozitive şi negative în egală măsură (64%).
- Au fost bucuroase că s-a terminat şcoala, dar la acel moment priveau cu neîncredere viitorul (35%).
- Au avut predominant profesori care le-au transmis faptul că greşelile nu sunt permise (45%).
- Au părinţi care le-au transmis deseori aceeaşi atitudine negativă faţă de greşeli (46%).
- Nu au suportat presiuni din partea colegilor, în direcţia perfecţionismului (35%).
- Consideră că atitudinea faţă de eşec promovată de profesori sau părinţi ţine de viziunea acestora asupra vieţii (56%).
- Au fost educate spre a urma instrucţiunile şi de a sta la locul lor în bancă (52%).
- Cred că cele mai frecvente greşeli care conduc la formarea unei atitudini negative faţă de eşec sunt criticarea şi ruşinarea (54%).
- Declară că urmarea pe termen lung a atitudinii negative faţă de eşec este aceea că elevii nu sunt ajutaţi să îşi dezvolte imaginaţia sau stima de sine (38%).
- Sunt de părere că perfecţionismul este asociat cu frica şi teroarea, criticarea, ruşinarea şi ameninţarea (30%).
- Respectă principiul conform căruia „e mai bine să încerci până când îți iese, decât să te laşi doborât de teama de greşeală“ (71%).
- Cred că ceea ce ar trebui să se schimbe în atitudinea profesorilor şi părinţilor, astfel încât copiii să aibă de câştigat, este susţinerea acordată acestora pentru dezvoltarea personală şi întărirea încrederii în sine (52%).
Dacă ai avut răbdare să citeşti până la final şi nu ai făcut-o „pe diagonală“, te felicit! Eşti perseverent, ai capacitate bună de concentrare şi eşti deschis la a înţelege opiniile şi poziţiile celorlalţi. Toate acestea sunt dimensiuni ale excelenţei. Sper că ai găsit tot atâta plăcere în a parcurge aceste rânduri, pe câtă am găsit eu în a le scrie. Succes, în tot ceea ce vei întreprinde de acum înainte!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
