Am vorbit deseori despre puterea cuvintelor în educație. Cuvintele sunt interfața dintre noi și lume, cuvintele se nasc ÎN noi, nu doar DIN noi, cresc odată cu noi și ne ajută să creștem, prin ele, alți oameni. Cuvintele sunt veritabile daruri, pe care le putem transforma în punți către celălalt, în ferestre către lume sau putem face din ele arme, măști, scuturi sau ziduri. Prin sinceritatea cuvântului, te poți lăsa văzut; prin puterea lui, te poți face auzit.
Dar tot cuvântul poate fi folosit pentru a-l lega pe celălalt la ochi (prin manipulare, propagandă), pentru a-l lovi (prin injurii, jigniri), pentru a ascunde adevărul, pentru a suprima expresivitatea, pentru a spune vorbe fără a transmite vreo idee.
Despre „cuvinte-ziduri“ și „cuvinte-ferestre“
Cred că în orice comunicare există – vorba cântecului „Words are Windows (or They’re Walls)“: „cuvinte-ziduri“ și „cuvinte-ferestre“ (nu mă refer aici la elementele pe care le utilizăm ca simple instrumente gramaticale, precum prepozițiile sau conjuncțiile). Un cuvânt-zid ne ascunde, ne privează de bucuria autodezvăluirii și ne îngrădește conectarea la emoție. Poate cel mai frecvent cuvânt-zid al zilelor noastre este „ok“. Poate cel mai frecvent cuvânt pe care îl spuneți zi de zi este „ok“. La clasă a fost „ok“. Îi spuneți unui copil că „a avut o lucrare ok“? Vreți să aveți „o viață ok“? Sau ar suna mai bine o lucrare sau o viață: „motivantă“, „bună“, „perfectibilă“, „minunată“, „excepțională“, „rară“, „specială“, „fascinantă“, „deosebită“, „diferită“, „plină de inspirație“.
În celebra lucrare Cum să faci lucruri cu vorbe, John Austin aduce în discuție trei tipuri de acte locuționare:
- actul locuționar, care corespunde faptului de a vorbi (rostirea/scrierea cuvintelor și combinarea lor după reguli gramaticale);
- actul ilocuționar, care corespunde actului pe care vorbitorul intenționează săl îndeplinească folosind o frază sau alta (promisiune, amenințare, declarație, rugăminte etc.);
- actul perlocuționar, care se referă la efectul produs asupra interlocutorului prin rostirea enunțului.
Cum poți transforma efectul unui cuvânt
În termeni metaforici, merită să ținem minte acești trei pași ai construirii unei ferestre: cuvântul, intenția cuvântului, efectul cuvântului.
℗PUBLICITATE
Îmi amintesc și azi, cu zâmbetul pe buze, o întâmplare din primii ani de profesorat. Le-am spus, într-o zi, elevilor:
— Dragilor, săptămâna viitoare o să dăm un mic test.
(Panică generală)
— Cum? De ce? Dacă luăm note mici?
— Nu luați note voi, am avut două lecții grele și trebuie să dăm test, ca eu să pot evalua dacă m-am făcut înțeleasă, dacă am predat bine sau nu.
(Se lasă liniștea) Din a doua bancă, aud:
— E gravă treaba, acum chiar trebuie să învățăm bine, ca doamna să nu fie tristă, crezând că ne-a predat prost.
Morala mea: „test“ – un cuvânt-zid, care generează, uneori, stres, panică, reținere – poate deveni un cuvânt-fereastră prin puterea lui „împreună“. Încărcate de forța locuționară a invitației la colaborare, la solidaritate, rostite în enunțurile potrivite, asociate unor emoții pozitive, chiar și cele mei rigide cuvinte din parcursul educațional pot avea un efect perlocuționar constructiv. Cu alte cuvinte, pot construi ferestre, nu ziduri. Căci de aici vine puterea miraculoasă a cuvintelor: nu să impui povestea ta copiilor, ci să capeți (super)puterea de a construi câte o poveste fascinantă pentru fiecare dintre ei.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
