Emoțiile au un rol foarte important în viața noastră și, cu siguranță, ați citit deja destul de multe pe această temă. Dar iată că încă mai apar noi teorii. În ultimii ani, cercetări noi au încercat să contureze o imagine mai clară sau mai concretă a ceea ce presupune construcția emoției. Am folosit această sintagmă pentru a mă întoarce puțin în trecut, acolo unde, „prima teorie asupra emoției construite aparține unei tradiții științifice mai largi numite constructivism, ce susține faptul că experiențele și comportamentele sunt creații momentane realizate în urma unor procese biologice care au loc în creierul și în corpul nostru“ (Cum iau naștere emoțiile: viața secretă a creierului, de Lisa Feldman Barrett).
Constructivismul – o teorie veche, încă din Grecia Antică – se bazează pe spusele lui Heraclit: „Niciun om nu se scaldă de două ori în același râu“.
Și pentru că am citat precedentul pasaj, mi-ar plăcea să vă introduc în lumea cercetărilor din ultimii ani, unde Lisa Feldman Barrett împrenă cu echipa sa furnizează argumente în favoarea acestor construcții emoționale. Ea spune că: „Emoțiile nu sunt reacții la lumea din jur. Nu suntem receptori pasivi ai informațiilor senzoriale, ci constructori activi ai propriilor noastre emoții. Din informațiile senzoriale și experiențele trecute, creierul nostru construiește înțelesuri, sensuri și determină acțiuni. Dacă nu am avea conceptele care să ilustreze experiențele din trecut, toate informațiile senzoriale ar fi doar un zgomot nedeslușit. Nu am ști ce fel de senzații sunt, ce le-a provocat și nici cum să ne comportăm ori să le abordăm. Prin concepte, creierul înțelege senzațiile și, uneori, sensul lor este o emoție.“
Sunt sigură că, dacă ați fost atenți la persoanele din jurul vostru, ați putut observa diferențe în exprimarea paletei lor de emoții, aceste diferențe formând vocabularul emoțional al fiecăruia. Ei bine, Lisa Feldman Barrett și colaboratorii ei afirmă că aceia care își descriu starea prin mai multe cuvinte (persoane ale căror emoții sunt ajustate „precis“) și care experimentează o paletă largă de emoții sunt aceia care au parte de o gestionare a stărilor emoționale în mod adecvat, au dezvoltat autocontrolul și sunt mai puțin predispuși la a deveni agresivi în situații dificile (chiar dacă sunt furioși).
Un alt studiu – desfășurat în Kentucky – a evidențiat acest autocontrol, susținând că, în practică, toate constatările demonstrează faptul că granulația emoțională este un indicator al rezilienței, beneficiile fiind extinse la nivelul întregului organism, astfel încât aceste persoane nu au nevoie să folosească medicamente. Ba mai mult, un studiu pe 92 de femei cu cancer la sân a evidențiat realitatea că acelea care au avut un nivel înalt de identificare a emoțiilor au manifestat un grad scazut de inflamare.
℗PUBLICITATE
Conceptul de „granulație emoțională“ s-a născut la finalul anilor 1990, când Lisa Feldman Barrett a intervievat – pe o perioadă de câteva luni – sute de persoane, în legătură cu experiențele lor emoționale.
Folosindu-se de electroencefalogramă (înregistrată în timpul experiențelor emoționale determinate de o serie de imagini care le-au fost arătate persoanelor implicate în studiu), ea a concluzionat că granulația emoțională are legătură cu diferențele dintre procesele neuronale cauzate de întreaga experiență emoțională și, în plus, că o granulație emoțională ridicată ar putea fi asociată cu un bun acces la controlul executiv și cu o prelucrare mai frecventă a stimulilor afectivi. Același studiu explorează mecanismele neuronale care stau la baza diferențelor dintre indivizi, în ceea ce privește granulația emoțională din timpul procesării efective a stimulilor. Și asta, deoarece diferențele dintre un individ și altul, în privința granulației, s-ar putea manifesta ca diferențe în întreaga trăire a unei emoții. De exemplu, persoanele care au un grad înalt de granulație emoțională – care își simt emoțiile ca fiind discrete și diferențiate – posedă abilități mai mari de reglare a emoțiilor și o mai mare reziliență în fața stresului, spre deosebire de persoanele cu grad scăzut de granulație emoțională. Acestea din urmă manifestă o predispoziție spre dezvoltarea unor patologii: de la tulburări de personalitate (Suvak et al., 2011) până la depresie majoră (Demiralp et al., 2012) și la anorexie nervoasă (Selby și colab. 2014).
Cu cât sunt mai precise, cu atât mai orientate spre acțiune devin emoțiile. De exemplu, să te simți trist după o despărțire este ca și cum ai purta o greutate în jurul gâtului și ai experimenta senzația de strangulare, spre deosebire de a fi melancolic (o etichetă mai specifică) atunci când asculți The Cure și scrii poezii care dau glas sentimentelor (activități care, evident, conduc spre reziliență). Un alt exemplu ar putea fi cel al jucătorilor de fotbal sau rugby, care își generează intenționat o stare de furie înaintea unui meci. Ei strigă sloganul echipei, sar și își agită pumnii în aer, cu scopul de a ajunge la starea mentală potrivită pentru competiție. Accelerându-și ritmul cardiac, respirând mai profund și influențându-și starea de spirit, ei își creează o stare fizică familiară, bazându-se pe cunoștințele legate de situațiile trecute – în care o emoție specifică le-a susținut performanța.
Cu alte cuvinte, dacă cineva poate distinge sensuri mai nuanțate ale termenului minunat (bucuros, mulțumit, încântat, relaxat, vesel, încrezător, inspirat, mândru, iubitor, recunoscător, fericit) și alte câteva înțelesuri pentru mizerabil (furios, enervat, stânjenit, iritat, răutăcios, înfricoșat, morocănos, copleșit de remușcări, invidios, indispus), atunci creierul său va avea mai multe opțiuni pentru predicție, categorizare și percepție a emoției, oferindu-i astfel mai multă flexibilitate în răspunsuri, de la caz la caz. De aceea, cu cât ne dezvoltăm vocabularul, cu atât mai precis reușește creierul nostru – prin predicțiile sale – să-și calibreze și să-și pregăteacă resursele, în funcție de nevoile corpului.
Prin urmare, să nu ne mulțumim cu câteva cuvinte. Să folosim, pe lângă acel „sunt bucuros“ și un „sunt euforic“, „sunt fericit“ ori „sunt inspirat“. Să ne ajutăm de cuvinte din alte limbi, dacă rămânem în pană de idei. De exemplu, cuvântul enobi (din limba greacă) exprimă o vină profundă; gezelling (cuvând olandez) exprimă comuniunea. Fiecare cuvânt nou să devină o invitație pentru a ne construi experiențele în modalități noi. Sau, de ce nu, inventați-vă propriile concepte, trăiri și experiențe.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
