Învățăm cu toții diverse strategii de a gestiona conflictul, iar specialiștii în sănătate mintală folosesc unele instrumente de identificare a modurilor de raportare la conflict, pentru a-și ajuta clienții să-și conștientizeze răspunsul la conflict.
Cele cinci strategii de bază prin care ne raportăm la conflict
Aceste modele teoretice vorbesc despre cinci strategii de bază, prin care ne raportăm la conflict, pornind de la focusul pe care-l avem: pe relație sau pe scop. Atunci când prioritizăm relația, suntem înclinați să luăm în calcul mai ales nevoile celuilalt, să găsim căi de colaborare și cooperare, pentru a diminua conflictul. Atunci când avem focus pe scop, tindem să punem mare preț pe rezultatele la care dorim să ajungem, nevoile proprii și ceea ce considerăm noi că este important. Astfel, putem identifica cinci strategii de raportare la conflict: competiția, colaborarea, compromisul, evitarea și acomodarea (sau aplanarea).
Atunci când evităm un conflict, probabil ne vom retrage, vom prefera să nu vorbim despre situație, să amânăm sau să facem altceva pentru a ne distrage atenția, ca și cum nimic nu se întâmplă. Când adoptăm strategia de acomodare (sau aplanare), nu formulăm o opinie proprie, suntem de acord cu propunerile celuilalt, fără a analiza și fără a discuta, de dragul armoniei.
Competiția (confruntarea) este strategia în care scopurile noastre sunt prioritare și punem preț mai mare pe realizarea acestora, decât pe relație. Adoptând această strategie, probabil că avem o poziție de putere, controlăm și ne impunem punctul de vedere, insistăm pe anumite argumente și nu acceptăm să renunțăm sau să ne flexibilizăm punctul de vedere pentru a rezolva conflictul, considerând că există o singură soluție acceptabilă, și anume cea propusă de noi.
Colaborarea, pe de altă parte, este strategia prin care atât scopul, cât și relația sunt prioritare și, în acest caz, vom fi mai predispuși să inițiem dialogul, să ascultăm și să înțelegem punctul de vedere al celuilalt, să explicăm propriile opțiuni și să trecem prin conflict împreună, pentru a ajunge la o soluție mulțumitoare pentru ambele părți.
Prin adoptarea unei strategii orientată spre compromis, suntem dispuși la negociere, la a găsi o cale de mijloc, în care, chiar dacă renunțăm la anumite aspecte, avem de câștigat în alte zone care au o prioritate sau o importanță mai mare pentru noi. Compromisul poate lăsa impresia că toată lumea a pierdut ceva neimportant, pentru un câștig mai semnificativ. Fiecare dintre aceste strategii este utilă în anumite circumstanțe și este bine să avem suficientă flexibilitate pentru a aplica, în funcție de context și nevoi, strategia cu cele mai bune șanse de soluționare a conflictului, într-o manieră acceptabilă pentru părțile implicate.
Aceste delimitări teoretice sunt utile mai ales în organizații, unde rolurile noastre sunt, în teorie cel puțin, mai clare. Poate părea mai simplu să exersăm și să alegem poate strategia mai potrivită pentru soluționarea unui conflict la serviciu.
În viața privată însă, în relațiile de cuplu, după ce trecem de etapa de îndrăgostire și ajungem în lupta de putere, ne dăm seama că „fișa postului de partener de cuplu“ nu a fost negociată și că este scrisă într-un limbaj necunoscut nouă. De aceea, rolul conflictului este și acela de a ne învăța cum să funcționăm împreună, provocându-ne să discutăm și să clarificăm nevoile și limitele fiecăruia, să negociem regulile relației.
Călăreții Apocalipsei: comportamentele care agravează conflictul in cuplu
Are sens să cunoaștem și acele comportamente care adâncesc conflictele și nu contribuie la rezolvarea lor, iar soții John și Julie Gottman ne vorbesc despre „călăreții Apocalipsei“. Critica, disprețul, defensiva și blocajul (sau împietrirea) sunt cei patru „călăreți ai Apocalipsei“ incluși în modelul inițial propus de ei, iar controlul și beligeranța au fost menționați mai recent.
Critica. Ia deseori forma învinuirii celuilalt. Putem înlocui învinuirea cu un început mai lin, vorbind despre noi, despre nevoile noastre și percepția asupra situației, într-o manieră de comunicare asertivă. În loc să spunem: „Tu tot timpul uiți să suni înapoi! Și doar știi că nu te sun decât dacă am nevoie de un răspuns rapid. Nu-ți pasă de noi…“ putem începe mai ușor, menționând ceea ce am gândit și am simțit, fără a critica partenerul și punctând ceea ce avem nevoie: „De câte ori te sun și nu răspunzi, și apoi trec câteva ore și nu suni înapoi, mă simt lăsat(ă) pe dinafară. Îmi este frică atunci că poate ți s-a întâmplat ceva sau că nu-ți pasă de noi. Poți, te rog, să suni înapoi imediat ce găsești un moment liber?“.
℗PUBLICITATE
Disprețul. Este poate cel mai dăunător călăreț, care ne conduce cu rapiditate către Apocalipsa relațională. Disprețul se manifestă la nivel de atitudine, afișând o poziție de superioritate; la nivel de limbaj, presărat cu sarcasm, etichete, ironii, cinism, glume agresive; și non-verbal, prin gesturi care trădează disprețul: ne dăm ochii peste cap, pufnim, dăm la o parte sau blocăm cu mâna etc. Antidotul pe care este nevoie să-l administrăm disprețului este respectul și aprecierea, iar asta nu presupune realizarea de gesturi mărețe și declarații pompoase, ci lucruri simple și accesibile. Să vedem și să apreciem atunci când partenerul face ceva bun, să ne propunem ca obiectiv să observăm părțile pozitive, pentru că instinctual suntem programați să observăm mai repede și automat ceea ce nu funcționează. Însă relațiile nu pot crește sănătos într-o cultură ostilă, avem nevoie să creăm o cultură relațională pozitivă, în care fiecare are spațiu de creștere și dezvoltare, să ne oferim cât mai des acele momente de re-conectare.
Defensiva. Presupune adoptarea unei atitudini de victimă, de apărare în fața unui atac perceput din partea partenerului, plasând astfel responsabilitatea pentru inițierea conflictului pe celălalt. Într-o astfel de situație, avem nevoie să ne întoarcem către noi, să observăm cum am contribuit la escaladarea conflictului și care este partea de responsabilitate ce ne aparține.
Blocajul (împietrirea). Este un comportament specific de evitare, însă atunci când este o evitare ostentativă, ca și cum celălalt nu merită să primească un răspuns și relația nu este relevantă pentru noi, poate produce daune relaționale grave. De aceea, este important să formulăm nevoia noastră de a lua distanță față de conflict într-o manieră sănătoasă, menționând când putem reveni asupra situației discutate.
Controlul și beligeranța. Sunt comportamente asociate în primul rând cu strategia de confruntare. Preluăm controlul când suntem convinși că singura soluție acceptabilă este cea propusă de noi și devenim agresivi când simțim că pierdem controlul. Atunci când conștientizăm că tindem să preluăm controlul, avem nevoie să exersăm flexibilizarea opțiunilor, să ne punem în situații în care alegem să ne lăsăm influențați de ceilalți. În loc să devenim agresivi și să adâncim conflictul, putem să ne educăm toleranța și acceptarea diferențelor de opinii.
Gestionarea conflictului relațional, o oportunitate de a crește împreună
Majoritatea adulților de astăzi au fost crescuți în familii în care aceste comportamente nefaste pentru relații erau destul de prezente și astăzi avem nevoie să conștientizăm asta, să recunoaștem tiparele conflictuale învățate și să ne re-educăm, astfel încât să gestionăm conflictul relațional ca o oportunitate de a crește împreună. Nu există relații lipsite de conflicte, majoritatea relațiilor trec prin diverse crize, iar problema nu este conflictul în sine, ci mai degrabă modul în care învățăm să abordăm conflictul în relație, cât de conștienți suntem de raportarea noastră la conflict.
Merită să acordăm timp pentru a reflecta cum percepem conflictul, cum îl trăim, ce strategii și comportamente adoptăm cel mai des. Ce am învățat încă din copilărie despre conflict, cum era trăit conflictul în familia noastră? Cum ne-am raportat la conflict de-a lungul timpului?
Personal, am plecat de acasă cu modele nu foarte sănătoase de gestionare a conflictului, prin urmare a fost nevoie de câteva crize relaționale majore și de angajarea într-un proces terapeutic, pentru a conștientiza cum mă tot învârteam în același cerc al conflictului, deși îmi doream să-l opresc. A fost nevoie de o decizie conștientă de a schimba aceste tipare.
Odată luată decizia de a înțelege mai multe despre raportarea mea la conflict, am ajuns în contact cu diverse alte resurse, care mi-au dat o imagine mai clară. Dintre cărțile care m-au ajutat la început, pot menționa Comunicarea non-violentă, scrisă de Marshall B. Rosenberg, și De la ceartă la dialog de John Gottman și Julie Schwartz Gottman. Ambele cărți includ exemple și soluții recomandate pentru rezolvarea conflictului.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
