La modul ideal, într-o relație sănătoasă, n-ar trebui să fie loc de jocuri de putere sau manipulare, pentru că partenerii ar trebui să se poarte cu empatie și înțelegere unul cu celălalt, să fie transparenți în legătură cu intențiile lor, să nu existe sentimente de rivalitate sau posesivitate. Practic, o relație de cuplu ar trebui să reprezinte un spațiu de încredere, de siguranță, validare și înflorire pentru ambii parteneri. Pentru că atunci când intrăm într-o relație, ar trebui să fim autentici și să ne permitem să fim vulnerabili, fără teama că vom fi judecați, că „cedăm“ ori pierdem ceva.
Relațiile de cuplu: spațiul în care se manifestă rănile trecutului
Totuși, o relație este și un spațiu de negociere, de compromis, de ajustare, pentru că fiecare dintre cei doi parteneri vine cu propriul său bagaj emoțional. Literatura de specialitate ne spune că, după etapa de îndrăgostire, urmează o fază a luptei pentru putere în cuplu. Însă această fază n-ar trebui interpretată în termeni de competitivitate, ci ca o negociere a unei baze comune, de regulă prin conflict. Practic, fiecare dintre cei doi parteneri va folosi mecanisme subtile și mai puțin subtile, pentru a-și găsi un loc care i se potrivește în relație.
Undeva în această fază, jocurile de putere sunt configurate aproape automat de îndată ce apare o problemă emoțională și/sau sentimentală. Nicio relație nu este imună la astfel de probleme, decât dacă fiecare partener a reușit să facă pace cu trecutul său și nicio credință anterior formată nu interferează cu situația prezentă. Dar asta reprezintă mai degrabă o excepție, dacă nu chiar o utopie! Pentru că fiecare om poartă răni, mai mult sau mai puțin vindecate, legate de teama de a pierde iubirea sau de a fi lipsit de ea. Prin urmare, cei mai mulți dintre noi nu știu să-și exprime nevoile, se tem să și le exprime sau, pur și simplu, nu sunt conștienți de ele.
Pentru că orice relație de cuplu se bazează pe emoții și sentimente, rănile din trecut, fricile reprimate, frustrările și resentimentele se activează de îndată ce apar probleme, care ne amenință siguranța emoțională, iar primul reflex care apare, independent de voința noastră conștientă, este să căutăm să menținem controlul asupra situației. Și pentru asta, vom folosi strategiile pe care le cunoaștem cel mai bine, adică cele pe care le-am pus în aplicare în copilărie.
Practic, primul reflex al fricii este dorința de control. Există multe modalități prin care ne putem exercita controlul, dar psihologia grupează rolurile în care alegem să jucăm în trei mari categorii: călăul, victima și salvatorul. Jocurile de putere generează multă suferință emoțională, inclusiv celor care cred că dețin controlul asupra situației și, în ciuda a ceea ce am fi tentați să credem, nu sunt neapărat puse în aplicare de parteneri autoritari, manipulatori sau abuzivi.
De fapt, în aproape toate relațiile, se exercită jocuri de putere, indiferent de voința conștientă a partenerilor și în ciuda faptului că aceștia aspiră cu adevărat să stabilească o relație de încredere, fiind pur și simplu depășiți de răni despre care, de multe ori, nici n-au idee că ar exista. Fiind atât de obișnuiți să funcționeze astfel, partenerii nici nu-și dau seama că comportamentul lor este manifestarea unei dorințe de a deține controlul sau puterea în cuplu. De multe ori, ei se simt îndreptățiți să acționeze astfel și sunt mânați de intenții bune (deși în situații excepționale ajung să încalce valori precum respectul și toleranța).
Cum se manifestă jocurile de putere în cuplu
- Comportamentul cald-rece
Trimiterea de semnale derutante este unul dintre cele mai comune jocuri de putere într-un cuplu. Acum partenerul tău te tratează distant și cu indiferență, iar în clipa imediat următoare, te copleșește cu atenție și afecțiune. Într-un moment totul este bine și armonios și se răstoarnă în secunda următoare, fără niciun motiv evident. Scopul din spatele acestui joc este de a obține controlul: partenerul te privează de atenția după care începi să tânjești.
- Avalanșa de dovezi de dragoste sau lovebombing
Aparent, este un comportament dezirabil, care te duce cu gândul la scenariul unui film de Hollywood: partenerul te copleșește cu mesaje de iubire, cu complimente, cu cadouri materiale (eventual extravagante) sau cu gesturi impresionante, cărora ți-e greu să le reziști. Atunci când cedezi în fața acestei desfășurări de forțe, își pierde interesul, ceea ce te lasă într-o stare de confuzie.
- Jocul de dominare
Partenerul nu numai că te face să te simți prost că ți-ai urmat instinctul, dar încearcă să-ți dicteze și deciziile. Relația de cuplu nu mai este un joc de echipă, pentru că pe scaunul șoferului stă mereu același partener. Începi să-ți pui la îndoială valorile, mai ales că, atunci când ai o opinie diferită sau nu-i urmezi sfaturile, partenerul se simte ofensat.
℗PUBLICITATE
- Plantarea semințelor de nesiguranță
Unul dintre parteneri îl critică (constant) și mai mult sau mai puțin subtil pe celălalt pentru modul în care arată, se îmbracă, se comportă. „Ai arăta mult mai bine cu câteva kilograme în minus“, „Vorbești prea tare, vocea ta se aude în tot restaurantul“, „Nu ești în stare să…“ – astfel de remarci sabotează încrederea în sine a celuilalt partener, fiind indicii clare că se află într-o relație toxică.
- Comparațiile cu fostul (fosta)
Unele persoane fac asta pentru că n-au pus încă punct (și în plan mental) fostei relații. Jocul este alimentat de comparații, menținându-l pe unul dintre parteneri într-o poziție în care simte în permanență frică și amenințare. Începe să se îndoiască de sine și e posibil să aibă astfel de gânduri: „Dacă mă părăsește?“, „Nu sunt suficient de bun pentru el (ea)“, „Nu îl (o) merit“.
- Jocul tăcerii
Este unul dintre cele mai frecvente jocuri de manipulare practicate în cupluri. Se manifestă prin răspunsuri monosilabice (de tipul: „da“, „bine“, „sigur“, „OK“, „poate“), prin ignorarea mesajelor și a apelurilor telefonice, prin acuzații de tipul „exagerezi“, „faci din țânțar armăsar“. Jocul tăcerii are un efect de domino, pentru că inhibă comunicarea autentică, deteriorează sentimentele partenerilor, induce anxietate și stres.
- Inducerea sentimentului de vinovăție
Vinovăția este o emoție puternică și complexă, iar atunci când este folosită ca instrument de manipulare între parteneri este foarte eficientă în a-l face pe unul dintre ei să se creadă responsabil de toate momentele dificile ale relației. Cel care va pune în aplicare acest joc va sublinia eforturile pe care le-a depus în relație, accentuând lipsa de efort și implicare din partea celuilalt. O astfel de dinamică te va face să simți că n-ai făcut nimic sau, în mod sigur, nimic bun și benefic relației.
„Este numai vina ta că băiatul nostru are note mici și nu s-a integrat la școală!“, „Tu ești de vină că nu mai ieșim din casă, pentru că-ți petreci tot timpul la serviciu!“, „Din cauza ta mi-am abandonat studiile și am ajuns un funcționar modest!“, „Tot timpul ești în întârziere și nu putem fi niciodată gata la timp, când vrem să ajungem undeva!“ – sunt doar câteva exemple de inducere a vinovăției.
- Ultimatumurile
„Căsătorește-te cu mine sau am terminat-o!“, „Ori eu, ori prietenii tăi!“, „Dacă nu le spui despre mine părinților tăi, poți să-ți iei adio!“ – genul acesta de amenințări denotă nesiguranță din partea partenerului și sunt mai degrabă dovezi de condiționare a dragostei: o relație care funcționează după principiul binar „totul sau nimic“ și care nu lasă spațiu negocierii nu este o relație benefică pentru niciunul dintre cei doi.
Care este antidotul jocurilor de putere în cuplu?
Cred că răspunsul cel mai facil ar fi dragostea. Doar că dragostea nu este suficientă în astfel de situații. Se spune că It takes two to tango. Așa că, dacă ești conștient(ă) de existența unei astfel de dinamici în relația ta de cuplu, cel mai indicat este să nu te (mai) lași antrenat(ă) în ea, să încerci să comunici cu partenerul tău cu empatie și sinceritate și, dacă amândoi credeți în relația voastră, să apelați la terapie de cuplu.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
