Skip to content

În timp ce mulți oameni spun că apreciază experiențele pozitive mai mult decât pe cele negative, există însă și un beneficiu ascuns al experiențelor negative. Deși, cineva implicat într-o situație negativă ar putea să nu se bucure de acest lucru, un studiu recent realizat de Universitatea din Minnesota și Universitatea Stanford indică faptul că o experiență negativă poate oferi sens vieții pentru individ.

Profesorul Kathleen Vohs de la Universitatea din Minnesota și alți colegi cercetători au descoperit că sensul și fericirea sunt deseori descrise ca forme de pozitivism. Cu toate acestea, cercetătorii au ajuns la concluzia că conceptualizarea sensului vieții ca fiind pozitiv obstrucționează felurile în care experiențele negative pot oferi sens în viața oamenilor. Cercetarea a fost publicată recent în Current Opinion in Psychology.

„Este aproape un truism că oamenii doresc experiențe pozitive și vor să le evite pe cele negative“, a spus Vohs, profesor de marketing la Carlson School of Management. „Totuși, încercarea de a trăi într-o lume fără provocări, probleme sau dificultăți nu este realistă și chiar contribuie la o viață ce are mai puțin sens“.

Pentru a determina dacă experiențele negative oferă un sens în viața oamenilor, cercetătorii au studiat interviuri cu părinții ai căror copii mici au murit recent.

℗PUBLICITATE



Cercetătorii au descoperit că puțini dintre acești părinți folosesc un limbaj care exprimă fericirea, dar aproape toți au folosit un limbajul care urmărea înțelegerea acestui eveniment. Cercetătorii au studiat, de asemenea, interviuri cu evenimente mai puțin traumatizante – cum ar fi cearta cu partenerul, pierderea locului de muncă sau boala – pentru a determina cum pot acestea cauza într-un mod similar o căutare a sensului vieții.

Aceste descoperiri susțin cercetarea anterioară a lui Vohs, care a constatat că:

  • fericirea era despre a te simți bine, evitând emoțiile negative și satisfacerea nevoilor altcuiva;
  • sensul, totuși, a fost derivat din comportamente și sentimente ce reflectă îngrijorarea față de ceilalți și rezultatul dintre acestea;
  • fericirea este despre momentul prezent și evitarea reflecției, în timp ce sensul necesită o reflecție conștientă.

Atunci când apare o experiență negativă, ea poate forța un individ să reflecte asupra motivului pentru care aceasta s-ar fi întâmplat, alimentând efectiv procesele care oferă sens vieții.

„Cercetările noastre au arătat că, în timp ce oamenilor nu le plac sau nu apreciază evenimentele negative, exact aceste evenimente stimulează procesele mentale care oferă sens în viață“, a spus Vohs. „Asta însemnând că evenimentele negative asigură oportunitatea de a da un sens vieții, și de a recunoaște că acestea oferă o nouă perspectivă asupra valorii negativității în viața de zi cu zi“.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0