Una dintre noile profesii, care începe să capete tot mai multă atenție, inclusiv în România, este aceea de consilier parental. Pentru a descoperi mai multe despre ce face un astfel de consilier și de ce merită să apelăm la serviciile lui, am stat de vorbă cu cinci absolvenți ai programului Parenting MasterClass, organizat de Pagina de Psihologie, în colaborare cu AMPP. În panelul online de luna aceasta vă invităm să aflăm când este indicat să cerem ajutorul unui consilier parental, cum îi putem ajuta pe copii să se integreze la școală și ce merită să citim la capitolul parenting.
Repondenți: ● Alexandra Bogdan (mamă de fete, jurnalist, consilier parental și consilier de comunicare) ● Andreea Mihai (mamă, consilier parental) ● Mădălina Mărian (mamă a doi băieți, consilier parental și pentru dezvoltare personală) ● Simona Hațieganu (mamă, absolventă a Facultății de Sociologie și consilier parental) ● Steli Andrei (mamă, consilier parental).
La ce mă poate ajuta o întâlnire cu un consilier parental?
Simona Hațieganu: Întâlnirea cu un consilier parental poate să ofere o perspectivă nouă, prin care părinții să vadă o situație provocatoare, să aducă validare și empatie față de dificultățile cu care se confruntă și să pună la dispoziția acestora o serie de tehnici și instrumente potrivite pentru gestionarea problemelor pentru care au cerut ajutor. Un consilier parental poate oferi ghidaj și un plan de acțiune, ținând cont de resursele disponibile ale părintelui, părinților (fie ele emoționale, sociale etc.) și de nevoile tuturor celor implicați în relație (părinți, copii), astfel încât dificultățile să fie depășite cu bine.
Andreea Mihai: Un consilier parental ne poate ajuta să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă, combinând elemente din zona de psihoeducație cu întrebări din istoria noastră de viață și dinamica de familie. Rolul lui este de a însoți părintele, de a-l ghida, de a-i oferi instrumente adecvate, dar și timp și spațiu, pentru a le implementa. Putem apela la serviciile unui consilier parental nu doar când simțim că lucrurile ne scapă de sub control, dar și atunci când intenționăm să învățăm să devenim părinții de care copiii noștri au cu adevărat nevoie.
Alexandra Bogdan: Un consilier parental te poate ajuta să îți identifici stilul parental și să descoperi resurse care să te ghideze în relația cu propriul copil. Părinții au, în general, cele mai bune intenții față de copiii lor. Cu această credință în minte, că fac ce e mai bine pentru ei, pot avea, însă, comportamente și pot transmite mesaje care să îi îndepărteze de copii. Un consilier te poate ajuta să te înțelegi mai bine pe tine și să faci o radiografie a propriului tău comportament și a reacțiilor pe care le ai față de copil. În cadrul întâlnirilor se stabilesc obiectivele părintelui și se lucrează la îndeplinirea lor.
Mădălina Mărian: Consilierea parentală este un serviciu de dezvoltare personală adresat părinților sau adulților care au în grijă copii și care vor să depășească diverse stări sau situații cu care se confruntă în relația cu copiii. Sub îndrumarea caldă și sigură a unui consilier parental, adulții își pot valorifica și dezvolta resursele și potențialul propriu. Pe scurt, consilierea parentală ne poate ajuta să creștem în rolul de părinți, oferindu-le copiilor ocazia de a se bucura de un părinte conștient și disponibil emoțional.
Steli Andrei: Întâlnirea cu consilierul parental mă poate ajuta să gestionez momentele dificile cu copilul meu. Și, poate mai important de atât, să înțeleg de ce am aceste dificultăți cu el. Dacă ajung să conștientizez acest lucru, îmi va fi mai ușor să privesc situația dintr-o altă perspectivă, să iau decizii mai conștient, să pun limite și, nu în ultimul rând, să fiu mai blând cu mine și copilul meu.
Ce probleme pot fi discutate într-o ședință de consiliere parentală?
Mădălina Mărian: Orice aspect legat de educația copiilor și de dinamica părinte – copil poate fi subiect al acestor ședințe. Iată câteva dintre subiectele pentru care familiile vin la consiliere: schimbări apărute în comportamentul copilului (tantrumuri, violență, regresii, anxietate etc), adaptarea la un nou mediu sau o nouă situație (grădiniță, școală, casă nouă, divorț, doliu, apariția unui frate etc), gestionarea emoțiilor, nevoia de reconectare a familiei, gestionarea fricilor, agresivitatea unui membru al familiei, bullying, gestionarea dinamicii din grupuri de copii și altele.
Andreea Mihai: Consilierea parentală se ocupă de toate relațiile din dinamica părinte-copil: de la specificul fiecărei etape de vârstă, cu provocările ei, la acomodarea la creșă/școală, gestionarea crizelor de furie, relații între frați, asistență în cazul separării părinților sau în cazul pierderii cuiva drag, consiliere oferită familiilor în care cresc copii LGBTQIA+ sau afectați de consum de substanțe, armonizarea stilurilor parentale diferite și așa mai departe.
Steli Andrei: Ședințele de consiliere parentală sunt despre dificultățile copiilor și ale părinților. Și acestea pot acoperi diverse zone: fie că e vorba despre rutina de somn, despre adaptarea în mediul grădiniței sau al școlii, despre presiunea resimțită de copii în zona academică, despre timpul petrecut pe ecran, educație sexuală sau dificultăți legate de o etapă de dezvoltare a copilului.
Alexandra Bogdan: În ședința de consiliere pot fi abordate subiecte legate de relaționarea eficientă cu propriul copil sau aspecte care au legătură cu îmbunătățirea relației dintre adulți. Sunt situații de divorț sau de procesare a pierderii care pot fi discutate cu un astfel de specialist. Sau părintele poate primi consiliere cu privire la adaptarea copilului la grădiniță sau la școală. Ce nu poate face un consilier este partea de intervenție terapeutică. El va îndruma aceste cazuri către specialist.
Simona Hațieganu: Într-o ședință de consiliere parentală putem să aducem în discuție nenumărate subiecte: de la cum gestionăm provocările bebelușiei (rutinele de somn, alimentație, renunțarea la scutece), cum reacționăm când copiii au un tantrum, cum îi pregătim pentru grădiniță/școală, cum le explicăm despre ce se întâmplă în corpul și creierul lor în etapa de preadolescență și adolescență, cum să comunicăm fără să țipăm/ridicăm tonul, până la subiecte ce țin consolidarea stimei de sine, educație sexuală și rezolvarea dificultăților cu temele.
Cum putem facilita cel mai bine integrarea și adaptarea copilului la școală?
Andreea Mihai: Începutul școlii vine cu multă presiune pe copil și pe părinte, în legătură cu performanța academică și viitorul copilului. În această direcție, încurajez discuțiile pe schimbare (ce e diferit la școală față de grădiniță, în termeni simpli), identificarea unei ancore (un coleg ce poate deveni un prieten bun, relația cu doamna învățătoare), sublinierea zilnică a ceva ce i-a plăcut și a ceva ce nu i-a plăcut, vorbitul despre „un început“ de-al meu (când am schimbat serviciul, când am început un nou proiect) și validarea a ceea ce simte. E o perioadă în care e important să ne amintim că noi nu suntem copiii noștri și că nici ei nu vor fi elevii care am fost noi. Și că dincolo de note, e același copil.
Alexandra Bogdan: Copiii au nevoie de predictibilitate și părinții ar putea face o vizită la școală, chiar înainte de începerea cursurilor. Să explice traseul, să arate parcul de lângă, unde va fi așteptat. Poate doar să vadă clădirea și învățătoarea. Apoi, odată cu începerea cursurilor, rutina zilnică este foarte importantă, ora de culcare, ora de trezire, timpul alocat pentru joacă sau pentru ecrane. Aici ar fi bine să existe cât mai mult echilibru. Dar peste toate acestea, școlarul trebuie să știe că are în părinte un sprijin și că orice s-ar întâmpla la școală părintele îi va fi alături. Vorbesc despre sprijinul emoțional, evident. Este nevoie să conștientizăm și că temperamentul copilului nu poate fi schimbat.
℗PUBLICITATE
Steli Andrei: Cred că un exercițiu bun pentru fiecare părinte este acela de a-și reaminti de anii de școală, cum se simțea în acea perioadă, cu ce îi era greu. Dacă îmi aduc aminte că îmi era tare greu să mă trezesc dimineața, s-ar putea să nu fiu atât de frustrat de acest lucru la copilul meu. Dacă îmi aduc aminte că simțeam nerăbdare să îmi văd colegii, dar și teamă de necunoscut, de profesori și materiile noi, nu mă mai surprinde agitația copilului înainte de prima zi de școală. Cu calm și blândețe putem facilita copilului începutul de an școlar, cu multă conectare, cu validarea sentimentelor, a emoțiilor.
Simona Hațieganu: Noi, ca părinți, le spunem copiilor că merg la școală pentru a învăța carte, însă, în această etapă de dezvoltare, copiii merg la școală, de fapt, ca să își facă prieteni. Nevoia principală în etapa de vârstă 7-12 ani este de apartenență. Copiii au nevoie să afle cine sunt ei și cu cine se identifică din grupurile din clasă, de cine sunt plăcuți și de cine nu, să învețe să facă față respingerilor, trădărilor și uneori, chiar marginalizării. În etapa de adaptare la școală îi putem ajuta ascultându-i, oferindu-le validare, ținând aproape de ei, interesându-ne de viața lor socială și ajutându-i să își consolideze relațiile de prietenie înfiripate la școală.
Mădălina Mărian: Dincolo de discuțiile legate de cum va fi la școală, pe care este esențial să le avem cu ei, copiii au nevoie să simtă că se pot baza pe noi orice ar fi și că indiferent de rezultatele lor academice, iubirea noastră nu se va modifica în niciun fel. Nu mai au nevoie de părinții vigilenți din anii preșcolarității, dar, cu siguranță, au în continuare nevoie de ghidare și conținere emoțională. Copiii ai căror părinți „s-au adaptat“ schimbării se vor acomoda mai ușor.
Care sunt cele mai importante lucruri pe care este bine să le cunoască părinții, despre parenting?
Steli Andrei: Mediatizarea agresivă a perfecțiunii, în ultimii ani, rețelele de socializare care ne arată vieți, corpuri perfecte, vacanțe de neuitat, pun o presiune pe noi, inducându-ne ideea că trebuie să fim lipsiți de imperfecțiuni. Cel mai important lucru pe care părinții ar trebui să-l știe despre parenting este că nu există părinte perfect. Nu ne naștem știind cum să fim părinți, avem nevoie de ajutor, avem nevoie să fim învățați și nu e o rușine. E important să știm că în parenting e ca și în viață: uneori ne ies lucrurile, alteori, nu. Uneori e simplu, alteori, mai greu.
Mădălina Mărian: Parentingul este despre a deveni părinți suficient de buni și a stabili o conexiune puternică cu copiii. Este o „slujbă“ extrem de personală și trebuie să vină din interiorul fiecăruia. Cei mai mulți dintre noi pornim în acest rol dintr-o sferă a inconștienței, mergând în educația copiilor pe urmele tiparelor cunoscute, primite de la părinții noștri. Pornind pe drumul autocunoașterii, putem ajunge să le oferim copiilor noștri iubirea așa cum au ei nevoie să o simtă, și nu cum ne este nouă mai confortabil să o oferim.
Andreea Mihai: Parentingul este o călătorie continuă, unde plecăm însoțiți de un bagaj. Drumul e uneori anevoios, plin de răscruci, ne împiedicăm, cădem, ne ridicăm și o luăm de la capăt. De multe ori, învățăm din mers. E omenește să greșim și e mai important să ne ducem să reparăm, decât să ne „biciuim“ sau pedepsim că lucrurile nu sunt perfecte − perfecțiunea nu există! Parentingul e o cale de cunoaștere și creștere pentru noi toți, cu momente bune și cu momente mai puțin bune.
Simona Hațieganu: Cred că părinții au nevoie să afle că parentingul este despre a învăța cum să fim părinți suficient de buni, a ne accepta imperfecțiunile, a fi empatici și despre cum să descoperim ce nevoi nesatisfăcute se află în spatele comportamentului unui copil. De asemenea, cred că mai este important să învățăm să avem răbdare cu noi, să facem toate cele menționate mai sus, în ritmul nostru, fără presiune și critică, cu a empatie față de propriul nostru proces de dezvoltare personală. Scopul parentingului este să ne ajute să devenim acei adulți care ne dorim să ajungă copiii noștri.
Alexandra Bogdan: Ar fi bine ca părinții să știe că parentingul este despre ei, nu despre copil. Și că stilul nostru de parentaj are legătură cu modelul primit în copilărie de la propriii părinți. Când ne trezim spunând: „Acum, parcă ar fi vorbit tatăl meu sau mama, nu eu!“, e bine să facem o pauză și să reflectăm. Conștientizarea este primul pas. Apoi, să păstrăm părțile bune pe care le-am oglindit de la părinții noștri și să renunțăm la ce credem că nu a fost de ajutor pentru copilul din noi. Vestea bună este că putem rupe acest lanț transgenerațional.
Top 3 cărți de parenting care ar merita citite de către toți adulții care au copii sau care au grijă de copii.
Alexandra Bogdan: Aș aminti: Creierul copilului tău, de dr. Daniel J. Siegel și dr. Tina Bryson, Rețete de jocuri, de Lawrence J. Cohen, Viața în doi, când suntem trei, de dr. John M. Gottman și dr. Julie Schwartz Gottman.
Simona Hațieganu: Aș enumera: Dăruiește iubirea care vindecă. Ghid pentru părinți – pentru că oferă multe informații practice, cu exemple și studii de caz, acoperind toate grupele de vârstă 0-18 ani. Creierul copilului meu – explică pe înțelesul tuturor cum funcționează creierul copilului și oferă strategii eficiente pentru a depăși situațiile dificile și provocatoare. Între părinte și copil. Ghid de comunicare afectuoasă – discută despre cele mai importante teme legate de creșterea copiilor și conține multe exemple despre cum să comunicăm cu copiii noștri.
Mădălina Mărian: Este tare dificil să recomand doar trei, fiecare autor și carte având un farmec și o utilitate aparte. Voi începe cu Părintele conștient, de dr. Shefali Tsabary, o carte foarte bună, care ne poate deschide dorința de autocunoaștere. Părinți liniștiți, frați fericiți, scrisă de dr. Laura Markham, este un musai pentru familiile cu mai mulți copii. Cea de-a treia este Parenting, a lui John Gottman, minunată pentru modul în care autorul pune în valoare importanța emoțiilor în relația cu copiii.
Steli Andrei: Alegerile mele sunt: Creierul copilului tău, de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson, Confesiunile unei mame imperfecte, de Harriet Lerner și Parenting: Cum să creștem copii inteligenți emoțional, scrisă de John Gottman și Joan Declaire.
Andreea Mihai: Propunerile mele sunt: Cartea familiei care merită mai mult, de Shefali Tsabary, Copilul invizibil, de Gáspár György, Creierul copilului tău, de Daniel J.Siegel și Tina Payne Bryson.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
