Mindsight este o abordare în care autorul ei, dr. Daniel J. Siegel, a adus mult mai aproape de înțelegerea noastră „profană“ cum funcționează creierul și procesele mentale. Ziceam, în articolul trecut din Opțiunea Mindsight, că există infinite posibilități! Nu era întâmplător, deoarece unul dintre conceptele de bază în Mindsight este tărâmul posibilității – the plane of possibility, o modalitate comprehensivă de explicare a experienței umane.
Atât la nivel personal, cât și în practica profesională, acest câmp vast al posibilității este foarte util pentru a face legătura dintre ce se întâmplă la nivel fiziologic în creier și cum se transpune în mecanisme psihologice și comportamente. Pe plan personal, este instrumentul care m-a ajutat să-mi cresc nivelul de speranță, iar profesional este modalitatea prin care rămân curioasă și ghidez clienții să caute alternative. Ajungem astfel să simțim o mai mare libertate și să ne lărgim perspectiva asupra lumii din jur. Dar hai să-ți spun exact cum funcționează acest instrument!
Experiența umană văzută ca un infinit câmp de posibilități, platouri de probabilități și vârfuri de activare
Imaginează-ți un plan în spațiu (cam ca la orele de geometrie în spațiu din clasa a opta) care are două fațete, care se oglindesc una pe cealaltă – cea superioară reprezintă experiența subiectivă (ceea ce putem observa, sau gândi sau simți), cea inferioară este reprezentată de activitatea neuronală (interacțiunea neuronilor, mai puțin evidentă). Ca în cazul oricărei figuri grafice, există axe, iar aici avem:
- o axă a timpului (care se mișcă orizontal de la stânga la dreapta);
- o axă a probabilității (care se mișcă pe fațeta superioară vertical ascendent);
- o axă a diversității (care se mișcă pe fațeta inferioară vertical descendent).
Și pentru că eu nu sunt o lumină la matematică și geometrie, mi-am reprezentat cele de mai sus într-o manieră mai potrivită vizual modului meu de a funcționa, adică sub forma unui câmp acoperit cu zăpadă proaspătă și sclipicioasă la suprafață, și un întreg univers, mai dificil de accesat percepției mele, sub stratul de omăt. Pentru cei pasionați de schițe grafice, Daniel J. Siegel are, în aproape orice carte a sa, această reprezentare (de exemplu, în Mintea). Dacă nici tu nu rezonezi cu schița grafică geometrică, poți folosi imaginea mea cu câmpul sau dă-ți voie să creezi propria reprezentare vizuală, care să te facă să-ți dorești să te reîntorci în acel loc mental oricând ai nevoie.
Rămânând în zona explicațiilor științifice, preluate în Mindsight din mecanica cuantică, fizică și filozofie, Siegel ne spune că experiența și realitatea fizică sunt premisele, adică terenul solid care este ireductibil. Realitatea este modelată de probabilități, unde nimic nu este determinat și orice este posibil. Acesta este însă și punctul în care avem zero activare neuronală – este starea perfectă și absolută de conștiență mindful.
Personalitatea sau platourile de probabilități
Însă în acest câmp apar stimuli, vârfuri de activare. Pe măsură ce evenimentele se desfășoară în timp, poziția noastră în cadrul câmpului vast se deplasează pe verticală și astfel ne îndreptăm către probabilități. Această deplasare de la posibil către probabil determină ceea ce Siegel numește un platou al probabilității. Fiecare astfel de platou are o formă dată de un perimetru și o înălțime, diferită pentru fiecare persoană în parte, determinată de tendințele ce decurg din temperamentul nostru și experiențele de viață trăite.
Platourile de probabilități sunt ceea ce numim în psihologie personalitate. Fiecare din noi va avea trăsături de personalitate mai accentuate sau mai „nedezvoltate“, altfel spus – platouri de probabilități mai înalte sau mai scunde, mai late sau mai înguste. Cu cât platoul de probabilitate este mai înalt, cu atât probabilitatea de a apărea o activare este mai crescută. Cu cât platoul este mai îngust, cu atât există un set redus de alternative de activare. În alte cuvinte, varianta optimă este să avem platouri nu foarte înalte, dar cât mai late.
Dacă în momentul acesta nu mai reușești să mă urmărești, este firesc! Dar poate va deveni mai clar odată ce vei avea un exemplu concret, și cu siguranță va deveni și mai evident odată ce vei experimenta tu însuți.
℗PUBLICITATE
Prima dată când am experimentat modelul câmpului deschis al posibilității a fost când îl așteptam în mașină pe soțul meu, care întârziase o oră la aniversarea de șapte ani a căsniciei noastre. Imaginează-ți că, atunci când am ajuns la locul întâlnirii, eram într-un punct destul de aproape de nivelul zero. Nu mai aveam nicio experiență în care să fi stat, așteptându-l în mașină. Am primit însă un mesaj că va mai întârzia un pic. A fost primul vârf de activare, dar s-a stins repede, căci am avut reprezentarea mentală că va veni în zece minute maxim. Mi-am găsit de lucru pe telefon. Însă pe măsură ce trecea timpul, mai verificam ora. Când au trecut cele zece minute, am mai dat un mesaj să se grăbească, și n-am primit nimic. A fost al doilea vârf de activare, aici însă venea pe un platou de probabilitate înalt, în care – prin experiențe repetate – nu m-am simțit văzută și auzită de-a lungul vieții. Și concluzia trasă a fost că sunt neimportantă chiar și pentru el. Am reușit însă „să sar“ de pe acel platou și să mă readuc în starea de prezență conștientă, zicându-mi că el nu este toate acele persoane, că restaurantul unde urmează să mergem este o experiență pe care mi-o doresc și că merită să-l mai aștept. După alte 15 minute în care am citit o revistă de prin mașină, am mai primit un mesaj de la el, că va mai întârzia alte 15 minute. Al treilea vârf de activare venea de data aceasta pe un platou de probabilitate îngust, în care aveam foarte multe experiențe din trecut în care modul meu de acțiune (singurul) era să întorc spatele și să plec, atunci când nu-mi convine ceva. În consecință, ceea ce am făcut și de această dată, am pornit motorul și am plecat spre casă, probabil cu gândul să intentez acțiunea de divorț a doua zi. Însă pe măsură ce conduceam, mi-a revenit în minte imaginea câmpului înzăpezit, unde totul este liniște, calm și armonie, și mi-am dorit în acel moment să stau un pic și să reflectez la alte posibilități de a acționa. Am decis să mă reîntorc și să-l aștept, fără nervi, fără supărare, fără ideea că întârzierea lui este dovada lipsei de respect sau a neprioritizării mele față de întâlnirea unde alesese să rămână, fără reproșuri. Din acel punct de prezență conștientă, mi-am propus să mă bucur de restul serii, indiferent de ce va urma. Și este până în prezent una dintre cele mai memorabile cine pe care le-am trăit împreună!
Flexibilitatea minții noastre de a se deplasa din câmpul deschis, pe platouri și vârfuri, de la posibilitate spre probabilitate și către activare, și înapoi la posibilități, de-a lungul unei secvențe de timp, este definiția pe care Siegel o dă prezenței conștiente. Iar asta este o abilitate ce poate fi învățată. Experiența de mai sus n-ar fi fost însă posibilă fără alegerile repetate pe care le-am făcut. Nu mă înțelege greșit: acțiunea de a pleca acasă ar fi putut fi valabilă dacă era o alegere asumată și conștientă. Însă în acel caz a fost doar o reacție automată.
Orice faci, alegi!
„Când ai de făcut o alegere și nu o faci, lipsa aceasta este ea însăși o alegere“ (William James)
Din această perspectivă, reprezentarea câmpului posibilităților ar rămâne fără aplicabilitate, dacă nu am aduce în discuție și capacitatea noastră de acțiune sau alegere conștientă.
Mai jos sunt câteva modalități prin care te poți folosi de această metaforă vizuală la nivel personal:
- Alege să te plimbi mental între cele două planuri ale realității – ce este la suprafața câmpului, experiența fizică trăită, și ce este în sfera activării neuronale. În momentul în care ne reamintim experiența, neuronii se vor reconecta și vor întări sinapsele, ca și cum am trăi fizic acel eveniment. Poți face acest lucru prin practica imageriei ghidate.
- Alege să te plimbi de la vârfurile de activare (automatizate de repetarea strategiilor de coping) și de pe platourile de probabilitate (rigidizate de trăsăturile noastre de personalitate) înapoi în câmpul vast al posibilităților, care este momentul prezent. Poți face acest lucru conectându-te la ce este aici și acum, moment de moment.
- Alege să observi cum reacțiile tale sunt modificate de acțiunile celorlalți și cum acțiunile tale modifică, la rândul lor, reacțiile celorlalți în diversele relații pe care le ai. Poți face acest lucru căutând și găsind paralele sau diferențe ale reacțiilor din prezent cu reacțiile persoanelor familiare care te îngrijeau în trecut.
În interacțiunile cu clienții, în practica clinică sau de coaching, poți:
- Alege să folosești această metaforă pentru a rămâne deschis la experiența clientului și a nu te lăsa „furat“ de vârfurile de activare. Pleacă tot timpul de la ideea că, oricât de similară ar fi povestea lui cu altele pe care le-ai mai auzit sau cu informații pe care le ai, este o poveste unică și rămâi în câmpul deschis al posibilității.
- Alege să folosești această metaforă pentru a conceptualiza experiențele clientului în desfășurarea lor, arătându-i cum personalitatea și experiențele din trecut îi influențează modul de funcționare din prezent.
- Alege să-i introduci exerciții de stopare a acțiunilor automate, invitându-l să se reîntoarcă în câmpul vast al posibilității.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
