Skip to content

„Invizibilă“, „subtilă“, „adesea, mai degrabă despre ceea ce nu s-a spus și a lipsit din familie, decât despre ceea ce s-a spus și s-a făcut“, „absența“, „golul“, „spațiul alb din poza de familie, mai degrabă decât poza în sine“ – sunt doar câteva dintre cuvintele folosite de psihologa Jonice Web pentru a defini și pentru a descrie neglijarea emoțională din copilărie.

În esență, este un fenomen atât de subtil încât poate fi compatibil cu îngrijirea fizică și cu absența comportamentelor abuzive. Pot fi neglijați emoțional copii îmbrăcați adecvat, înscriși la școli bune, cu analizele la zi, hrăniți sănătos, înconjurați de oportunități și privilegii; copii care nu știu ce înseamnă tonul ridicat, palma la fund sau jignirea. Neglijarea emoțională, ocazională sau cronică, este, din păcate, compatibilă cu nenumărate comportamente parentale minunate.

Când dragostea nu e de ajuns

Și cei mai iubitori și bine intenționați părinți își pot neglija emoțional copiii. De aceea, ca parte a procesului de a deveni părinții de care copiii noștri au nevoie, este important să învățăm că a ne iubi copiii mai mult decât orice pe lume și a ne dori tot ce e mai bun pentru ei nu ne protejează de riscul neglijării emoționale.

℗PUBLICITATE



A fi cu adevărat atenți la felul autentic de a fi al copiilor; a deveni conștienți și apoi acordați cu nevoile și emoțiile lor; a ne educa în legătură cu ceea ce pot face sau nu, în mod realist, în funcție de etapa de dezvoltare pe care o parcurg; a fi dispuși să depunem efort și energie, pentru a ne cunoaște cu adevărat copiii; și a duce, apoi, în relație cu ei, înțelegere, empatie, compasiune, dar și structură, fermitate și predictibilitate; a fi atenți la noi, la nevoile noastre, la resursele noastre de reglare emoțională, la grija față de noi înșine – iată modalități de a munci cu noi și cu relațiile din familia noastră, care nu lasă loc neglijării emoționale.

Ce poți face ca părinte

  1. Fă din corp și atingeri un limbaj de iubire frecvent (= de mai multe ori pe zi), folosit în casa voastră – îmbrățișările, mângâierile, pupăceala, joaca motrică, ținutul de mână, atingerile spontane – toate transmit copilului mesajul că este văzut, prețuit, iubit.
  2. Însoțește pasul unu de cuvinte care comunică afecțiunea și aprecierea realizărilor/progresului/efortului. „Te iubesc“, „Ești important pentru mine“, „Îți mulțumesc“, „Te apreciez“, „Te văd“, „Te ascult“, „Sunt aici pentru tine“, „Am văzut efortul tău“, „Apreciez că te străduiești“ – zilnic, spontan, cu motiv sau fără.
  3. Învață să pui emoțiile în cuvinte. Observă ce și cum se simte copilul, pune în cuvinte ce observi și ajută-l să devină conștient și să exprime verbal trăirile emoționale. Validează-i și normalizează-i emoțiile, fără să le minimizezi și să le justifici; explorați împreună „De ce-ul“ din spate. „Nu ai de ce“, „Nu merită“, „N-are nimic“, „Nu înțeleg de ce ești trist, supărat, plângi“, „N-are rost să simți asta“ sunt exemple de mesaje care-i transmit copilului că ceea ce simte este inadecvat sau că ceva este în neregulă cu el pentru că trăiește acele emoții.
  4. Exprimă în cuvinte schimbările (emoționale, comportamentale, atitudinale, reacțiile noi sau neobișnuite), pe care le observi la copilul tău, fără judecată, explicații și interpretare și dublează observația de curiozitate și interes. Activează ochiul de detectiv, deschide urechile pentru ascultare și învață să pui întrebări deschise, de explorare, pentru a afla chiar de la copil ce se întâmplă în viața lui, în universul său interior.
  5. Conectează-te cu propriile nevoi și emoții. Dacă ai fost la rândul tău neglijat emoțional, acest pas este esențial nu doar pentru sănătatea ta emoțională, dar și pentru felul în care vei fi părinte pentru copilul tău. Prețuirea, iubirea și grija de sine se propagă apoi în relațiile noastre relevante. Adesea, avem nevoie de sprijin pentru a crește în viața noastră resurse pe care nu le-am primit niciodată, iar sprijinul poate veni în forma terapiei, relațiilor hrănitoare, cărților, muncii de autoeducație și transformare de sine.
  6. Acceptă că niciun părinte nu este perfect, că toți părinții fac greșeli și înlocuiește vinovăția (care te aruncă în spirala permisivității, anulării de limite și reguli, inconsistenței și răsfățului, urmate de atacuri de autoritate neînțeleasă de către copil) cu responsabilitatea care-ți permite să-ți privești greșelile cu compasiune, să înveți și să faci în fiecare zi ceva diferit, să fii disponibil.

Transformarea pașilor de mai sus în ritualuri și obiceiuri practicate conștient, cu regularitate, reprezintă cea mai sigură modalitate de evitare a neglijării emoționale neintenționate.


Citește și:

Diana Stănculeanu este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală. Colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al platformei paginadepsihologie.ro.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0