Ce este gelozia și dacă este normal să o simțim?
Gelozia este o emoție umană complexă, care implică un dans relațional (real sau imaginar) între trei persoane. Este o trăire pe care o avem atunci când o persoană „specială“ nouă (partener, prieten, coleg etc.), pentru care am făcut o investiție psihologică, emoțională și poate chiar financiară, ajunge să fie curtată de o a treia persoană. Mai simplu spus, este despre ceva ce am în prezent (loialitatea cuiva, atenția, iubirea etc.), dar trăiesc cu teama de a nu pierde în viitor acel ceva din cauza unei alte persoane.
Robert Leahy, unul dintre clinicienii de renume mondial, care a studiat în ultimii ani în detaliu această emoție, ne spune că: „Gelozia se referă la amenințare, neîncredere, suspiciune și convingerea că ceea ce ne interesează ne va fi luat de către altcineva.“ Studiile din psihologia evoluționistă, dar și cele din sfera psihologiei relaționale sau transculturale, ne confirmă faptul că vorbim despre o emoție universală – o trăire pe care o experimentează fiecare dintre noi, indiferent de gen, statut, educație sau vârstă (cu mențiunea că, potrivit unor cercetători, această emoție este resimțită de ființa umană după vârsta de 18 luni).
Într-un mod interesant, în culturi diferite și raportarea oamenilor este diferită: există părți ale globului unde gelozia este văzută ca fiind o forță motivațională distructivă și altele unde gelozia este considerată o formă de protecție a monogamiei sau o exprimare a iubirii. Însă, în fiecare cultură este acceptată ideea potrivit căreia oameni omoară alți oameni sau se sinucid din gelozie. Cele mai multe crime pasionale au la bază o gelozie „scăpată de sub control“. Dacă ne referim exclusiv la relațiile de cuplu, gelozia (cel mai adesea negată și destul de rar asumată) este asociată cu o agresivitate crescută împotriva partenerului, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. Iar potrivit unor studii științifice, este unul dintre principalele motive pentru care bărbații își omoară soțiile. Este greu de spus dacă femeile sau bărbații simt mai multă gelozie; eu sunt de părere că nu ține de gen, cât de o serie de alți factori predispozanți și factori de menținere a acesteia. Ca psiholog clinician și psihoterapeut relațional, observațiile îmi arată că femeile își gestionează mai bine emoțiile decât bărbații, prin urmare și geloziei îi pot face față mai bine. Însă, în cazul bărbaților, gelozia ajunge la o înălțime patologică în special din cauza consumului de alcool sau de alte substanțe.
Cum recunoaștem gelozia și cum ne poate afecta viața și relația de cuplu?
La fel ca și în cazul multor altor experiențe psihologice umane, gelozia ca emoție vine la pachet cu o serie de alte trăiri, împreună cu o serie de gânduri – și ne presează să acționăm într-un anumit fel. Spre exemplu, trăirile (emoțiile) cele mai des asociate geloziei sunt: furia (și adesea bărbații nu recunosc că în spatele acesteia stă gelozia), anxietatea, tristețea și, poate, o lipsă de speranță sau un sentiment de neputință. Suntem mai predispuși la a gestiona greu gelozia și atunci când avem o stimă de sine redusă, când vorbim despre o relație din care au rezultat copii, când avem o structură psihologică de dependență relațională ineficientă, când avem probleme cu gestionarea consumului de substanțe, dar și atunci când avem un atașament nesigur. În plan conștient sau mental, pot să apară gânduri care ne sugerează că, dacă simțim gelozia, înseamnă că sigur suntem înșelați („Simt atâta gelozie, sigur, sigur mă înșală!“), că partenerul nu este de încredere („Toți bărbații trădează“; „Toate femeile sunt curve“), că nu este normal să simțim gelozia („Trebuie să fiu o persoană oribilă din cauza acestei gelozii“; „Cei sănătoși la cap nu simt gelozie“) etc. Cert este că toate ideile aferente geloziei sunt despre sine și celălalt (am putea spune „ceilalți“, dacă ne referim la partener și la un presupus al treilea).
Ceea ce la început poate părea un gând supărător, în timp poate ajunge o adevărată obsesie („Sigur mă va părăsi! Trebuie să opresc acest dezastru!…“). Iar de la astfel de credințe toxice și până la agresivitate sau crimă, pasul nu mai este mare. Acțiunile fiind de violență psihologică și fizică îndreptată către partener, către posibilul „pericol“ sau către sine. Probabil, cea mai mare capcană psihologică este aceea că hipervigilența din gelozie va preveni posibila trădare, motiv pentru care ajungem la o spirală din care este tot mai greu de ieșit, odată ce am căzut în mrejele acesteia. Interesant sau, mai bine zis, trist și ironic este faptul că aceste profeții adesea se și adeveresc – deoarece fie devine imposibil de trăit alături de un partener care te controlează, acuză sau amenință la tot pasul, fie ajungi tu să te epuizezi atât de mult încât ieși din relație. Astfel, bazat pe ceea ce simțim, facem o serie de prognoze situaționale și simțim o pornire acută de a acționa. Problema este că nu acționăm conștient, ci – din lipsa inteligenței emoționale și a abilităților de relaționare – devenim fie extrem de haotici, fie extrem de rigizi (ambele fiind extreme care ne distrug atât viețile, cât și relația de cuplu).
℗PUBLICITATE
Ce înseamnă „vindecarea“ de gelozie și cum ne putem salva viețile și relația?
În calitate de umanist convins și de promotor al inteligenței relaționale, sunt de părere că nimic din ceea ce este uman nu ar trebui să ne fie străin. Cu alte cuvinte, gelozia nu este o emoție care trebuie vindecată. Aș spune mai degrabă că vrem să o dezamorsăm – exact așa cum facem în cazul unei bombe, gelozia fiind una dintre cele mai complexe emoții umane. În doze mici, cum ar spune și Proust, este cel mai bun antidot pentru monotonia din cuplu; însă când trece de un anumit prag din cauza convingerilor noastre, poate fi explicația din spatele crimelor pasionale.
Revenind la întrebare, este indicat să ne cultivăm inteligența emoțională – să ne raportăm la gelozie ca la orice altă emoție universală, fără să o minimalizăm sau să o maximizăm. Să învățăm să ne detașăm de aceasta: „Nu sunt ceea ce simt, așa cum nu sunt nici ceea ce gândesc, dar în mod cert sunt ceea ce fac! Emoțiile și gândurile nu sunt fapte, sunt trăiri subiective care îmi pot transmite un mesaj, dar nu pot să-mi și justifice lipsa de umanitate, agresivitatea sau lipsa de control comportamental.“
În cabinetul meu de terapie, lucrez cu pacienții pe normalizarea geloziei și chiar pe validarea acesteia, ca emoție care ne poate transmite că ceva important este în pericol, dar lucrăm mult și pe ancorarea în realitate. Pe difuziunea de gânduri – să nu credem 100% din ceea ce gândim și, ghidați de principiile terapiei relaționale, să avem mereu în vedere binele personal și pe cel relațional.
Exercițiile de mindfulness s-au dovedit a avea o mare rată de succes – mai exact, cu ajutorul lor reușim să dăm dovadă de acceptare necondiționată față de ceea ce simțim și gândim, și alegem să ne gestionăm comportamentul potrivit valorilor noastre de viață. Dacă cei doi parteneri vin cu relația de cuplu la terapie, efectul poate fi și mai vizibil. Adesea, după ce am construit un cadru de siguranță și ne-am asigurat că violența de niciun fel nu are loc în relație, începem să ne întoarcem în timp și să vedem rana geloziei apărută în copilărie. Efectele pot fi cu adevărat uimitoare. Iar dacă mai avem și ceva cunoștințe din Terapia Imago, putem face minuni. Nu vreau să spun nici că rata de succes este de 100% – depinde foarte mult de momentul în care vine cuplul cu relația la terapie. Sunt cazuri în care este prea târziu și terapia înseamnă o despărțire conștientă, dar din fericire sunt și tot mai multe cupluri cu parteneri conștienți, pe care gelozia ajunge să-i sudeze și mai mult, aceștia recunoscând că ceea ce au este, probabil, cel mai mare dar al maturității. Pe scurt, înțelept este să ne comportăm în congruență cu valorile relaționale – și nu mânați de gelozie, rușine sau de orice altă emoție dificilă care ne poate împinge spre prăpastia cu nefericire.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
