Absolventă a Facultății de Psihologie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Adela și-a făcut prima formare în psihoterapie și doctoratul la aceeași universitate, după care s-a specializat în terapia relațională imago. Susține cursuri de formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și în Academia de Terapie Imago România. După mai multe publicații axate pe variate teme din psihologie, în această toamnă Adela și-a lansat cartea Față în față cu furia. Despre experiența și cunoștințele ei în domeniul științei emoțiilor și despre gestionarea sănătoasă a furiei este vorba și în cadrul acestui interviu oferit platformei paginadepsihologie.ro.
Cum am putea defini furia, în așa fel încât să fie recunoscută și conștientizată mai ușor atât de adulți, cât și de copii?
Furia este „alarma“ noastră. Ea poate suna mai tare sau mai încet, în funcție de unele trăsături înnăscute care țin de caracteristicile sistemului nervos sau de caracteristicile temperamentale. De asemenea, dacă de-a lungul vieții alarma aceasta a fost ignorată sau tratată ca o alarmă falsă, o putem sesiza mai greu. Sau ne putem speria foarte tare de alarma emisă de altcineva.
Furia este una dintre cele mai blamate emoții, cum îi putem educa pe copii în așa fel încât să aibă o relație sănătoasă cu această emoție?
Cel mai important este exemplul personal. Dincolo de ceea ce ne propunem noi conștient să educăm la copii, contează enorm cum ne gestionăm noi furia. Copiii ne văd, ne simt și mai sunt și maeștri absoluți în a ne găsi „butoanele“ care ne declanșează furia. Așa că cel mai important e să lucrăm noi la furia noastră, să avem o cât mai bună relație cu propria furie și să reușim, cât mai des, atunci când apare furia la copil, să nu intrăm și noi în reactivitate cu copilul, ci să validăm și să temporizăm furia sa.
Ce este mai nociv pentru psihicul uman: să ne „înghițim“ furia sau să o scăpăm de sub control?
Ambele variante aduc o serie de dificultăți. Dacă ne înghițim furia, putem să avem falsa impresie că-i protejăm pe ceilalți și că relațiile noastre sunt bune. Însă adesea ne ținem la distanță de ceilalți, pentru a putea să ne înghițim furia, fără să se vadă asta. Iar asta ne face să ne simțim singuri și neînțeleși. Dacă scăpăm furia de sub control, ne simțim vinovați, rușinați, iar ceilalți adesea se țin apoi la distanță de noi, evită să ne declanșeze furia, dar evită și apropierea cu noi. Ajungem să tânjim după apropiere și conectare și să suferim, dar să ne fie tot mai greu să ne controlăm furia.
Ce se întâmplă cu furia „înghițită“?
Ea se acumulează treptat. Furia neexprimată, frustrarea neîndeplinirii propriilor nevoi va duce, la un moment dat, fie la o explozie, iar asta ne face să ne simțim vinovați, fie la o implozie interioară, care se simte adesea ca o depresie.
℗PUBLICITATE
Este firesc să ne înfuriem de mai multe ori pe zi sau este un semn că ceva nu este în regulă cu noi?
Dacă ne aflăm într-o perioadă extrem de solicitantă, apariția frecventă a furiei poate fi firească, chiar dacă e deranjantă și problematică. Scopul nu e neapărat de a decide cât suntem de în regulă, ci de a reuși să avem momentul de conștientizare în care să stăm față în față cu furia noastră și să ascultăm mesajul pe care vrea să-l transmită. Apoi vom ști ce avem de făcut.
Ai publicat toamna aceasta cartea „Față în față cu furia“, cum a fost pentru tine procesul de îmblânzire a furiei?
Este un proces în desfășurare. Scrierea cărții a fost o etapă importantă și a reprezentat o adevărată terapie pentru mine. Lucrez de ani de zile la îmblânzirea furiei mele, mă ajută mult terapia personală pe care o fac și eu și m-a ajutat mult să reușesc să am eu însămi o bună conectare cu toate cele patru domenii ale sinelui meu: gândurile, emoțiile, senzațiile din corp și comportamentul. Maturizarea și abilitatea de a-mi asuma responsabilitatea pentru reacțiile mele, fără nevoia de a mă justifica și fără a mă rușina, au fost din nou extrem de importante. Cel mai mult simt că m-a ajutat să pot să stau față în față cu mine, să mă privesc cu adevărat, nu printre gene, cu ochii pe jumătate închiși și fiindu-mi teamă de ceea ce voi vedea.
Este o carte pentru femei sau poate fi utilă și bărbaților?
Este, cu siguranță, o carte care încearcă să acomodeze toate genurile. Am pornit cu această intenție clară de a mă adresa și bărbaților, nu doar femeilor, precum alte cărți aflate pe piață. De aceea am și inclus în carte exercițiile realizate de cuplu și am încercat să fac loc și pentru el, și pentru ea.
Ce ar fi înțelept să învețe noile generații despre furie pentru ca relațiile acestora să nu (mai) fie înecate în durere și suferință?
Cred că înțelept este să facem loc furiei. Să-i dăm spațiu și timp. Cred că asta ne ajută să evoluăm, să creștem. Totul pe lumea asta crește în timp și având alocat un spațiu. Când nu avem spațiu sau timp suficient, ceva e forțat și creșterea e fie iluzorie, fie șubredă. Spațiu să se manifeste (fără a răni pe sine sau celălalt) și timp pentru a înțelege ce nevoi și dureri semnalizează acest sistem de alarmă al nostru. Și cred că, dacă am reuși să facem asta, să avem o mai bună relație cu furia și o mai mare deschidere înspre a ne înțelege unii altora nevoile, lumea ar putea fi un loc mult mai puțin violent.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
