Rar se întâmplă ca o carte să fie tradusă în limba română chiar de către un specialist în domeniul pe care cartea îl dezbate. Din fericire, acest lucru s-a întâmplat cu volumul Să vorbim despre viața ta sexuală, semnat de terapeutul sexual Ian Kerner și tradus în limba română de către psihologa Andreea Vrabie. Pornind de la tema cărții și de la formarea Andreei în domeniul psihoterapiei relaționale, am vrut să aflăm mai multe despre sexualitatea umană și despre psihicul uman, atunci când vine vorba despre intimitate și erotism.
Cum se împacă rolul de traducătoare cu cel de psihologă și psihoterapeută? Care simți că sunt plusurile și care sunt minusurile (dacă există și minusuri)?
Nu simt că rolurile astea sunt foarte certate, ca să simt nevoia să le împac. Într-adevăr, există mai multe avantaje, mai ales că, vrând, nevrând, m-am cam „specializat“ în traducerile din domeniul psihologiei. Din fiecare carte aflu lucruri noi, iar pe unele le pot chiar implementa în practica mea. Mă ajută să-mi dezvolt și spiritul critic, pentru că, să fim serioși, nu toate cărțile sunt scrise egal, dar cel mai mult, simt că mă menține la curent cu noile trenduri din psihologie și, mai ales, din societate.
Nu știu dacă există cu adevărat minusuri, în afară de câte o carte răzleață care se întâmplă să nu fie deloc pe gustul meu. Însă chiar și din aceste cărți simt că am învățat câte ceva, ceva ce probabil n-aș fi aflat niciodată dacă nu le-aș fi tradus.
Ce te-a surprins cel mai tare la cartea semnată de Ian Kerner? Știm că este una dintre cărțile la care ai lucrat cu mare drag.
Cred că cel mai tare m-a surprins lipsa de judecată din tot textul. Departe de a trasa niște limite între normal și anormal, Kerner pune informațiile pe masă ca fapte și încearcă să te ajute să gestionezi lucrurile noi pe care le-ai aflat despre tine și partenerul tău într-un mod cât mai colaborativ. În timp ce o traduceam și aflam diverse informații, am simțit de multe ori nevoia s-o împărtășesc cu alte persoane din viața mea, tocmai pentru că mi s-a părut că spune lucrurilor pe nume într-un mod simplu, clar și concis, și apoi îți oferă și soluții.
Probabil ăsta ar fi un alt lucru care m-a surprins: faptul că autorul chiar oferă soluții. Din câte am observat în restul cărților de acest gen, de multe ori, autorii simt nevoia să arate toate lucrurile pe care le știu despre subiect, într-un mod aproape didactic, foarte rar oferind și soluții concrete, în afară de cele pe care le poți găsi pe internet la o simplă căutare pe Google. Kerner, în schimb, îți oferă exerciții pe care le poți face singur sau cu partenerul, teme de la care să pornești discuții despre sexualitate, chiar linkuri, imagini și diagrame. Este o carte foarte practică și ușor de parcurs, iar asta e rareori întâlnit la nivelul ăsta de profesionalism.
Lucrând cu multă implicare la traducerea cărții și fiind pasionată de studiul sexualității umane, de ce crezi că este important ca noi, oamenii, să putem face diferența între dorința spontană și dorința receptivă?
În primul rând, e important să ne dăm seama de aceste diferențe ca să putem accepta că suntem cu toții diferiți și că cei care sunt diferiți de noi nu sunt defecți. Pe scurt, dorința spontană este acel tip de excitare care se activează în prezența stimulului (te gândești la sex și devii excitat), iar dorința reactivă este tipul de excitare care „reacționează“ la stimulii (ori chiar la excitarea) celuilalt. Dacă ne gândim bine la aceste concepte, ele nu ne sunt deloc nefamiliare, ba chiar, în mentalitatea comună, clasică, tradițională, un tip de dorință este de obicei asociat cu femeia, în vreme ce altul, cu bărbatul. Vedem însă, acum, după ani de studii, că aceste tipuri de reacții nu au nimic de-a face cu genul sau sexul pe care-l avem, ci mai degrabă, la fel ca orice altă parte a personalității noastre, a fost cultivat și exersat pe tot parcursul vieții.
Teoretic, cele două tipuri de răspunsuri la excitare nu par compatibile, dar adevărul este că această combinație se regăsește în foarte multe relații. Însă nu înseamnă că un răspuns este corect, iar altul este greșit, dimpotrivă. E important să ne dăm seama ce tip de răspuns avem noi înșine și ce fel de răspuns are partenerul și să ne comunicăm dorințele și nevoile care să ne ajute să avem o relație sexuală împlinită.
Ajută-ne să înțelegem cum stă treaba cu sistemul de excitare sexuală (SES) și sistemul de inhibare sexuală (SIS). Care sunt elementele care reprezintă accelerația și care sunt cele care au efect de frână?
Cred că cel mai simplu e să ne gândim la acești doi „termeni periculoși“ în felul următor: în ce perioade sau contexte din viața ta ești dispus să faci sex, chiar dacă nu ești imediat excitat? Cu alte cuvinte, nu facem sex doar atunci când avem chef în mod spontan, ci, de cele mai multe ori, ne „cultivăm“ excitația în momentul respectiv (cu săruturi, atingeri, pornografie, orice îl excită pe fiecare). Dacă, în schimb, avem o viață stresată și ocupată, în care dăm frâu anxietății și problemelor cotidiene, e mai puțin probabil să fim dispuși să avem comportamente sexuale de orice fel.
La asta se referă cele două sisteme: care sunt acele lucruri care te fac să rămâi în mintea ta și să nu fi dispus să depui „eforturile“ necesare pentru sex (sistemul de inhibare sexuală) și care sunt acele lucruri care te ajută să-ți exprimi mai ușor spiritul și dorința sexuală (sistemul de excitare sexuală).
Exemple pentru cele două sisteme sunt numeroase și pot fi dintre cele mai variate, de-aia e important să-ți dai tu seama care sunt acele lucruri din viața ta sau acele momente în care ești dispus (atenție, nu excitat neapărat, ci dispus să te exciți) să faci sex și care sunt acele momente în care nu ești dispus. Acesta este primul pas. Al doilea (și probabil cel mai dificil) este să-ți modifici mediul și viața în așa fel încât să ai parte de mai multe elemente de excitare și de mai puține elemente de inhibare.
Cum poate un partener să-și reseteze gândirea în așa fel încât să nu considere dorința receptivă ca fiind mai puțin „firească“ sau „normală“ decât dorința spontană?
În primul rând, i-aș îndemna pe oameni să se uite în jurul lor la ce spune societatea, ce spun filmele, oamenii înțelepți și bancurile despre sexualitatea umană: ne este destul de clar de mult timp și e evident că dorința receptivă există, se manifestă, ne modelează relațiile și trăirile. Este o discuție lungă și probabil cu valențe feministe, dar, pe scurt, dorința receptivă este percepută ca fiind mai domoală, mai „pasivă“, mai inhibată, iar cea spontană, mai „activă“, mai dornică. Acestea sunt pur și simplu diferențe între cele două tipuri de dorințe, la fel cum există diferențe între portocale și mandarine. Nu înseamnă că una dintre ele este mai normală sau mai bună decât cealaltă, înseamnă pur și simplu că ele sunt diferite.
Ca să-ți resetezi gândirea în legătură cu aceste concepte, e important să lucrezi la a-ți reseta mentalitatea legată de „normal“ și „anormal“. Și asta este o discuție lungă, dar, în final, dacă reușești să-ți dai seama că, în general, „normal“ și „anormal“ sunt chestiuni pur subiective, bazate pe gusturi personale, cultura și mediul în care ai crescut și trăiești, familia din care provii și credințele care ți-au fost insuflate de cei apropiați și de societate până în momentul de față, atunci reușești să înțelegi și că să ai nevoie de preludiu ca să te exciți este la fel de „normal“ cum vrei tu să fie.
Poate că diferențele ar trebui abordate cu empatie și curiozitate, nu cu aroganță și combativitate. Poate să ne întoarcem spre celălalt, să-l întrebăm ce are nevoie, să ajungem la un compromis reprezintă o lentilă nu doar mai sănătoasă, dar și mai plăcută prin care să vedem diferențele dintre noi.
℗PUBLICITATE
Ce ne poți spune despre sexul rec-relațional?
Când spunem „sex“ ne referim, de cele mai multe ori, la actul sexual „penis în vagin“, însă aceasta este o abordare reducționistă a sexului. Actul sexual este format din mult mai multe comportamente care nici nu e necesar să includă introducerea unui penis într-un vagin. La prima strigare, cele mai evidente exemple sunt sexul oral și masturbarea reciprocă, dar, în final, orice tip de comportament senzual, sexy, poate fi un act sexual în sine. Conceptul de „rec-relațional“ mărește lentila prin care ne uităm la sex și introduce și toate acele comportamente pe care le facem, de obicei, înainte de actul pe care noi îl considerăm ca fiind cel fundamental sexului: introducerea penisului în vagin. Sexul rec-relațional scoate presiunea acestui act dătător de anxietate pentru mulți participanți la sex și oferă o libertate mai mare de exprimare și primire a plăcerii.
Cu alte cuvinte, mai în glumă, mai în serios, sexul rec-relațional este preludiul ridicat la rang de sex.
Ian Kerner este unul dintre puținii psihoterapeuți care vorbește despre utilitatea pornografiei etice. Ce este acest tip de pornografie și cum poate fi utilă pentru viața erotică a unui cuplu?
Ca femeie, simt că partea asta a cărții este scrisă de feministul din Kerner. Există multe probleme cu pornografia, una dintre ele fiind problema cât se poate de pragmatică a abuzurilor suferite de actori de-a lungul vremii, iar alta, mai subtilă, fiind efectul pe care-l are asupra sexualității umane. Atât bărbații, cât și femeile sunt afectați de efectele pornografiei, unii în mod direct, folosindu-se de ea ca de orice altă substanță a adicției, iar altora fiindu-le influențate ideile și preconcepțiile legate de sex. Cu toții știm că sexul nu arată ca în filmele porno, dar, aproape fără să vrem, acestea ne-au influențat așteptările legate de sex: bărbatul își ia valoarea din faptul că trebuie să performeze într-un anumit fel și pentru o anumită perioadă de timp, iar femeia trebuie să arate și să se comporte într-un anumit fel ca să fie considerată sexy și să fie dorită și bună la pat.
Însă, pe lângă aspectele pur pragmatice privind drepturile și libertățile lucrătorilor din această industrie, pornografia etică introduce dinamici sexuale sănătoase în imaginile pe care le consumăm ca să obținem plăcere. Cu alte cuvinte, în pornografia etică este introdus consimțământul și negocierea limitelor, bazându-se, în același timp, și pe plăcerea sexuală reală. Actorii nu sunt forțați să „joace“ că ar fi excitați sau entuziasmați de ce se întâmplă, ci tot ce se întâmplă pe platou este un act sexual real, cu momente și discuții reale și cu limite clare.
Schimbând paradigma tradițională a dinamicilor sexuale pe care le arată în filmele sale, pornografia etică le oferă consumatorilor modele relaționale mai sănătoase, pe de o parte și, pe de altă parte, o imagine mai corectă asupra corpului uman, indiferent de gen, rasă, preferință sau abilitate sexuală.
Tot în cartea „Să vorbim despre viața ta sexuală“ se subliniază importanța și utilitatea fanteziilor sexuale. Experiența ta în munca cu psihicul uman ce îți arată: fantezia „trebuie“ analizată sau menirea ei este să fie doar savurată?
Aș zice că experiența îmi arată că nu „trebuie“ nimic, dar, deși e adevărat, nu vreau să folosesc acest clișeu. Cred că fantezia trebuie analizată dacă persoana consideră că ea trebuie analizată. Iar această decizie poate fi luată aproape în mod pragmatic: fantezia ta te face să acționezi în moduri care să-i rănească pe ceilalți? Fantezia ta îți provoacă multă tensiune de orice fel în viața de zi cu zi, astfel că te împiedică să-ți trăiești viața într-un mod sănătos? Dacă răspunsul la oricare dintre aceste două întrebări este „da“, „poate“ sau „probabil“, atunci merită să-ți analizezi fanteziile. Merită oricând să analizezi ce anume din psihicul tău te împiedică să-ți trăiești viața pe care vrei s-o trăiești și consider că, dacă ai parte de ajutor și de voință, poți găsi răspunsuri care să te ajute să mergi mai departe.
Ce pot spune cu siguranță însă este că fanteziile nu sunt făcute să fie judecate. Ca orice altă dorință profundă, mai ales având în vedere natura sa intimă, fantezia este, de multe ori, greu de exprimat, iar alteori ajungem la concluzia că ea nici nu poate sau nu merită să fie exprimată ori pusă în practică. Multe dintre fanteziile noastre rămân doar atât. În loc să ne uităm la ele din perspectiva unei analize, am putea să încercăm să le explorăm în mod mai activ și să ne dăm seama ce anume din fantezie este de pus în practică și ce ne-am dori să rămână doar în imaginație.
De ce crezi că merită să citească cât mai mulți adulți cartea lui Ian Kerner?
În general, pe măsură ce avansăm în vârstă, tindem să creștem, să ne dezvoltăm, să ne cunoaștem și să ne creăm relații profunde în care ne putem împărtăși vulnerabilitățile, dorințele, limitele. Mai puțin când vine vorba de sex.
Sexul este un subiect încă tabu, fie că ne place să credem asta sau nu, și este printre cele mai dificil de abordat subiecte în cuplu și între oameni. De-a lungul vieții, tindem, din păcate, să avem interacțiuni și tensiuni sexuale mai degrabă nesatisfăcătoare în relațiile noastre pe termen lung, dar de multe ori nici nu ne gândim la asta. Și chiar și atunci când se întâmplă să vorbim despre sex, tindem să rămânem la un nivel superficial. Asta nu se întâmplă din vina noastră: sexul a fost un subiect tabu timp de multe generații și a avut, de-a lungul vremii, mult mai multe implicații decât cele intime, la care tinde acum. Prin urmare, cu toții ne aflăm în procesul în care să eliberăm sexul și sexualitatea de diverse constrângeri care nu-și mai au sensul și învățăm fiecare, în dreptul nostru, cum să facem să ne fie mai bine.
Cartea lui Kerner îți oferă un punct excelent de plecare să deschizi discuția despre sex. În cuplu, cu prietenele la cafea, cu băieții la bere. Îți ridică multe întrebări legate de ce credeai până atunci că e corect și îți oferă direcții pe care le poți alege ca să mergi mai departe în călătoria ta sexuală.
Un mesaj despre energia sexuală care ți-ai dori să ajungă la cât mai mulți români este…
Cred că românilor le este, în general, frică de sex și sunt amuzant de pudici, având în vedere că avem una dintre limbile cu cele mai multe și mai colorate înjurături. Pentru că, în final, sexul este despre intimitate, iar sexualitatea este despre asumare și acceptare. Și cred că, momentan, ca societate și ca indivizi modelați de ea, nu știm cum să fim intimi, să ne asumăm și să acceptăm.
Nu știu cât este despre energia sexuală răspunsul meu și cât este despre sexualitate, dar cred despre societatea noastră că suntem în punctul în care să ne permitem să ne deschidem puțin mai mult față de acest aspect al vieții noastre. Nu mă refer la vulgaritate sau obscenitate, ci la acceptare și empatie. Am mai spus de câteva ori cuvântul empatie în interviul ăsta, dar asta e doar pentru că empatia ne ajută să-i înțelegem mai bine pe ceilalți și să nu-i judecăm. Iar atunci când nu-i judecăm, ne dăm seama că ei nu sunt inamicii noștri de fapt, că suntem împreună în aceste relații și pe această planetă și e de datoria noastră să muncim la noi înșine ca să construim relații mai sănătoase și, în final, o societate mai prietenoasă.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
