De profesie este jurnalist, însă, în fapt, invitata noastră de astăzi, pe Pagina de Psihologie, protagonista rubricii #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, este creator de conținut, activist social, precum și familistă convinsă, fiind mama a trei copii. Sinceră și deschisă, este cunoscută pentru campaniile sociale în care se implică activ și pune umărul, necondiționat, la strângerea de fonduri pentru diverse cauze, fiind printre singurii influenceri ce își duc energia în această direcție. Despre toate acestea, și nu numai, Alina Greavu sau Aluziva ne-a povestit în interviul de mai jos.
Cum ar arăta viața ta fără internet?
Sincer, nu știu. Sunt atât de obișnuită cu internetul încă din adolescență, că nu îmi dau seama cum ar fi fără. Având în vedere că jobul meu depinde acum de internet, probabil că în lipsa lui aș lucra în presă, aș fi PR sau aș avea orice altă funcție în domeniul comunicării sau media. Partea proastă e că, poate, fără internet nu aș mai putea susține atâtea cauze în care cred și nu aș mai putea strânge fonduri sau donații pentru oameni care sunt în dificultate. Deci, din punctul asta de vedere, ar fi trist fără internet.
Care este ingredientul secret pe care îl are Aluziva în mediul online?
Lipsa filtrelor și normalitatea existenței mele. Oamenii îmi văd viața așa cum e, mă arăt așa cum sunt fizic, fără să încerc să par altfel, prin alterarea realității cu aplicații de editat poze sau filtre, și spun lucrurilor pe nume. Cred că oamenii mă apreciază pentru deschidere, sinceritate, verticalitate și implicare socială.
Nu numai că atingi subiecte sensibile, dar ești extrem de implicată în campanii umanitare (spre exemplu, într-o singură săptămână ai reușit să strângă 160.000 euro pentru o cauză nobilă). Ce te motivează să susții astfel de proiecte?
Vin dintr-o familie în care a face acte de caritate este o normalitate. Nu fac decât să duc mai departe un obicei pe care l-am văzut și învățat de la mama și de la bunica mea. Așa am fost dintotdeauna, numai că acum am și un dram de notorietate care mă ajută să fac asta la o scară mai mare. Având o comunitate atât de implicată și de numeroasă, ar fi păcat să nu folosesc prilejul și resursa asta să susțin cauze umanitare. În plus, sunt recunoscătoare pentru tot ce am, cred uneori că sunt chiar privilegiată, poate, așa că dau, la rândul meu, și altora care nu au. A face bine altora e o situație de win-win, consider eu. Câștigă persoana sau cauza ajutată, câștig eu hrană sufletească și la fel și oamenii implicați din comunitatea mea.
Cum i-ai explica lui Ștefan Cel Mare ce este acela un influencer?
Există câteva asemănări între Ștefan cel Mare și un influencer, deci așa aș pune problema: sute de mii de oameni știu de Ștefan cel Mare, deci asta e celebritatea, el are o armată, influencerii au comunitate, el e un strateg și un conducător bun, așa că influencerii sunt la rândul lor cunoscuți pentru ceea ce fac sau pentru valorile pe care le promovează.
Cum reacționezi când ești criticată în mediul online?
Am ajuns să nu mă mai las afectată de critică sau de comentarii negative, dar la început mă bântuiau și îmi stricau ziua, uneori. Criticile mi se învârteau prin cap încontinuu și nu mă puteam gândi la altceva. Acum fac diferența între critică și hate stupid, așa că, atunci când sunt criticată, nu vin cu emoțiile înainte, ci cu rațiunea. Le iau pragmatic, identific intenția omului și văd dacă pot lua ceva bun din comentariu. Dacă persoana respectivă doar spune că sunt grasă sau proastă, nu am cum să fiu afectată de așa ceva. Deci critica uneori e bună și o apreciez, alteori constat că e doar un mesaj de la cineva care nu mă suportă și ar zice orice doar că să mă atace și acolo nu-mi mai bat capul. De multe ori nu e despre mine, ci despre persoana care comentează, așa că, odată învățată lecția asta, critica e mult mai ușor de gestionat.
Care este cel mai greu moment prin care ai trecut de la debutul carierei?
Nu pot zice că e un anumit moment, ci, mai degrabă, perioade în care sunt foarte aglomerată, cu viața de familie, cei trei copii, casa, afacerea familiei, campaniile cu branduri, proiecte și acte caritabile etc. Sunt perioade în care mă epuizez fizic, psihic și emoțional, însă îmi revin, până la urmă. Aș putea spune, în schimb, că, la un moment dat, m-am trezit cu sesizare la Protecția Copilului din partea cuiva de pe internet care a vrut să-mi facă rău: a spus la DGASPC că îmi țin copiii uzi afară în curte, sugerând ceva negativ, când, de fapt, ei se jucau vara în curte cu furtunul de apă și erau foarte fericiți.
Ai renunțat la o carieră în televiziune, pentru a face vlogging. Ce te-a determinat să-ți dai demisia în direct?
Încercările repetate de a negocia cu conducerea niște condiții mai decente de muncă, discuții care se încheiau cu „nu se poate“, „așa e peste tot“, „exagerezi“, „ești încă mică“ sau „mai așteaptă puțin“. La postul respectiv se petreceau zilnic abuzuri și, după șase luni de conflicte frecvente cu șefii, am decis să pun punct și, eventual, să mă și răzbun pe ei, lăsându-i-i fără prezentatoare de știri de pe azi pe mâine.
Ai apelat vreodată la psihoterapie?
Am început terapia acum două-trei luni și regret că nu am făcut-o mai devreme. Mi-am schimbat mult percepția asupra mea, asupra trecutului meu și a oamenilor din jur. Nu am mai puține probleme ca înainte, dar s-a schimbat felul în care gestionez situațiile dificile care apar. Învăț să mă împac cu trecutul, să iert oamenii care m-au abuzat emoțional și să identific traumele care încă mă afectează și azi, totul ca să mă pot elibera de ce-a fost, să pot fi un om, o mamă, o soție și o profesionistă mai bună.
Maternitatea este cea mai grea meserie din lume. Cum ai perceput-o pe perioada pandemiei, în calitate de mamă a trei copii?
℗PUBLICITATE
A fost dificil, pentru că nu am mai putut duce copiii la bunici și nu am mai putut primi vizite din partea prietenilor și a familiei, cu care să socializeze sau să se joace copiii. Ne-a fost greu, pentru că nici nu am putut ieși la plimbări, în parc sau la evenimente, deci în fiecare zi copiii explodau și dărâmau casa, de la atâta energie, și cădea pe noi sarcina de a le alunga plictiseala cu tot soiul de activități, timp în care trebuia să și muncim de acasă. Deci a fost destul de greu și mă bucur că a trecut.
Ai vrut să adopți un copil pe când aveai șaisprezece ani. Ce te-a împins spre asta?
Cred că nevoia mea psihologica de siguranță și stabilitate. Vin dintr-o familie cu părinți divorțați, de la 13 ani am locuit singură, am crescut cu un tată adoptiv, care a și murit când eram adolescentă, m-am mutat dintr-un oraș în altul când eram în școala generală, am schimbat școala, anturajul, prietenii etc., deci am trăit mai mereu în schimbare. Cred că aveam nevoie de siguranță emoțională, aveam nevoie de cineva care, în mintea mea, nu va pleca sau nu mă va abandona.
Care consideri că este cel mai mare defect al tău, pe care-l poți împărtăși între prieteni?
Nevoia de a fi mereu în control, tendința de a mă aglomera singură cu multe sarcini și proiecte și această graba de a munci și a realiza multe, din niște nevoi pe care le-am dobândit prin natura educației și a copilăriei mele tumultoase.
Ai fost vreodată constrânsă să minți?
Da, în chestiuni legate de familie. Am ascuns anumite lucruri care se petreceau în familie pentru că ar fi fost rușinos pentru părinții mei să se afle, după cum considerau ei. Certuri, neînțelegeri, conflicte care se petrec în majoritatea familiilor, dar care pe mine mă afectau destul de tare.
Ești extrem de vocală și de francă cu anumite propuneri legislative. Te-ar tenta să faci parte dintr-un partid politic?
Încă nu. Tot ce mi-am propus să fac până acum mi-a reușit, ceea ce înseamnă că am deja putere să fac ce-mi pun în cap, nu mă constrânge nimeni și nu mi se pune o mână invizibilă la gură. O carieră în politică presupune atât beneficii, cât și responsabilități, constrângeri și compromisuri. Iau în considerare intrarea în politică atunci când voi simți că nu pot, cu puterea de acum, să fac schimbări mărețe. Încă vreau să modific legea indemnizației pentru mame, de exemplu, dar și asta va fi posibil din postura în care sunt acum, fără să fiu nevoită să intru în politică.
Când ai plâns ultima oară?
Cred că acum două săptămâni. A fost o perioadă încărcată cu muncă și proiecte, pentru mine, și, în paralel, soțul meu a fost irascibil, pentru că se lasă de fumat. A fost o săptămână dificilă, ne-am certat din nimic și ne-a afectat pe amândoi săptămâna aia, dar acum suntem bine. Sunt două săptămâni de când el nu mai fumează, iar eu am încheiat cu brio proiectele care mă solicitau atunci.
Cine face primul pas spre împăcare, în cuplul vostru?
Când eu, când el. Nu e o regulă. Știm că de amândoi depinde binele familiei, că uneori greșesc eu, alteori el. Am ajuns într-un punct în care evităm să ne mai certam, atunci când putem, și tot timpul scopul nostru este să fim bine.
Ce piesa muzicală te face mereu să vibrezi de emoții?
Imagine Dragons, Believer.
Dacă în luna iulie, ai avea șansa de a-ți fi îndeplinite două dorințe, care ar fi acelea?
Să terminăm casa, un proces care ne consumă de trei ani de când ne-am mutat aici, și să am mai mult timp pentru a face conținut pentru canalul meu de Youtube.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
