Skip to content

Despre burnout s-a scris și se scrie din ce în ce mai mult și mai des, nu pentru că ar exista noi și noi perspective de abordare, ci pentru că este tot mai răspândit în rândul oamenilor, indiferent de sex, vârstă sau profesie. Nu demult se vorbea despre burnout în cazul persoanelor care lucrează în ceea ce englezii numesc „caring professions” — medicină, îngrijire paliativă, protecția copilului, psihoterapie, asistență socială etc. În ultimul timp, însă, tot mai multe categorii sunt considerate ca fiind predispuse la burnout — părinții care stau acasă cu copiii, cei care lucrează în medii foarte creative și competitive, angajații din multinaționale. Chiar și copiii, mai nou, prezintă simptome de burnout, ca urmare a presiunilor legate în special de școală.

Dacă e să facem un pas în spate și să privim puțin statisticile, burnout-ul nu mai pare să fie ceva specific anumitor categorii sau persoane, ci mai degrabă un mecanism disfuncțional ce intră în scenă atunci când viața devine „prea mult” și grija față de propria persoană e „prea puțină„.

Sunt zeci, sute de articole pe internet despre epuizarea emoțională, despre ce este și care îi sunt simptomele și mai ales despre strategiile pe care să le aplicăm pentru a preveni burnout-ul sau pentru a ieși din el. Așadar, nu aș vrea să insist prea mult asupra acestor aspecte, mai degrabă aș vrea să insist asupra următoarei idei: Oricât de mult ai încerca și orice strategii ai folosi, nu poți oferi nimic, nimănui, dintr-un rezervor gol.

Burnout-ul poate fi văzut ca o problematică în sine, o stare de cronică extenuare, condiționată de muncă, însă, existențialist vorbind, ar putea fi privit și ca un simptom al unei atitudini distructive, chiar dacă adesea neconștientizate, față de propria persoană. Această stare de extenuare, influențează, în mod direct, modul în care trăim anumite lucruri și, ulterior, ne influențează hotărârile, părerile, atitudinile și faptele. Viktor Frankl, fondatorul psihoterapiei existențiale sau al logoterapiei, considera că extenuarea cuprinde toate cele trei dimensiuni ale ființei umane:

℗PUBLICITATE



  • dimenisiunea somatică: stare de slăbiciune, tulburări funcționale (de exemplu, insomnii), o rezistență scăzută la boli;
  • dimensiunea psihică: lipsa de plăcere, lipsa de bucurie, irascibilitate, instabilitate emoțională;
  • dimensiunea noetică: retragerea din fața cerințelor și a relațiilor, atitudine depreciativă față de sine și față de lume.

Astfel, burnout-ul pare, mai degrabă, să fie o consecință a lipsei de interes și a lipsei de inițiativă sau a apatiei, în care predomină senzația de gol existențial și lipsă de sens, însoțită de o stare de extenuare profundă. Este adevărat că, adesea, ne gândim că, dacă am munci mai puțin sau dacă am face ceva diferit, atunci lucrurile s-ar așeza și burnout-ul ar dispărea. Însă este important să acordăm atenție modului unic și personal în care am ajuns într-o stare de burnout, întrebându-ne în primul rând: „Cum se ajunge la această extenuare?”, „Unde e greșeala?”, „Ce a lipsit?”, „De ce unii oameni, care realizează mult, nu intră în burnout?”.

Din punct de vedere existențialist, burnout-ul poate fi explicat drept un deficit al sensului existențial real care duce la împlinirea interioară. Atât timp cât acțiunile și eforturile noastre sunt orientate doar spre un sens aparent (de exemplu, construirea unei cariere, adaptare socială etc.), viața noastră ajunge să devină o cursă contra cronomentru pentru a obține un anumit set de lucruri, perpetuând o stare de stres. Însă, atunci când lucrurile pentru care ne străduim și „ne consumăm” sunt în acord cu valorile noaste personale profunde și nu doar cu valorile generale, și împlinirea ne este dată de orientarea către valorile care ni se par interesante și atractive. Acesta este motivul pentru care, uneori, vedem oameni care par să depună foarte mult efort pentru anumite lucruri, însă nu sunt extenuați, în timp ce există persoane care chiar și în momentele de destindere și relaxare sunt încordate și epuizate.

Cum putem preveni burnout-ul?

Mai întâi, putem începe prin a reduce presiunea cauzată de timp, căutând să delegăm și să împărțim responsabilitățile, să ne stabilim țeluri realiste, să ne identificăm tiparele disfuncționale de gândire, să găsim lipsurile informative și soluțiile pentru a ne face munca mai eficientă. Însă mai presus de toate, e recomandat să ne clarificăm motivațiile fundamentale, îndreptându-ne atenția spre atitudinea noastră față de viață și căutând să descoperim care este sensul lucrurilor ce ne orientează și ne ghidează viața. Mai jos, sunt câteva întrebări utile în acest sens:

  • De ce fac ceea ce fac?
  • Îmi place să fac acest lucru?
  • Simt că e bine ceea ce fac, astfel încât să pot continua cu plăcere?
  • Vreau să trăiesc pentru asta? Vreau să fi trăit pentru asta?

Astăzi, burnout-ul a devenit o noțiune tot mai des folosită — un soi de simptom al timpului în care trăim, marcat de caracterul pretențios al cerințelor și de orientarea mai degrabă spre consum, decât spre împlinire. Putem privi burnout-ul drept nota de plată pe care o avem de plătit pentru modul în care ne trăim viața — alienați de realitățile noastre existențiale, petrecându-ne mai mult de jumătate din timp pentru a realiza lucruri care nu ne fac plăcere, care nu ne aduc nici un plus de valoare sau de bucurie și la care nu participăm cu toată inima.

Sabina Strugariu este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia integrativă. A absolvit un masterat în Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Deține o specializare de lungă durată în psihoterapia cu copii și adolescenți, în cadrul EUROCPS. Este, de asemenea, membră a Colegiului Psihologilor din România și a Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0