Skip to content

Este mamă, antreprenor, content creator și pasionată de modă, călătorii și de frumos, în general. Dincolo de activitatea intensă pe care o are, începând cu data de 8 septembrie, o vom putea urmări în show-ul „Bravo, ai stil“ pe Kanal D, de miercuri până vineri, de la ora 22.30, iar sâmbăta de la ora 22.00. Doamnelor și domnilor, ne face o deosebită plăcere să v-o aducem în fața dumneavoastră pe Carmen Negoiță, protagonista interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, din această săptămână, pe paginadepsihologie.ro.

Cum ai vrea să te descrie Harry și Ingrid peste ani?

Aș vrea să mă descrie ca fiind prietena lor, o persoană pe care se pot baza tot timpul, pentru că îi cunoaște foarte bine. Nu în ultimul rând, aș vrea să spună că sunt o mamă fericită, care a făcut ce și-a dorit, ceea ce îi încurajez și pe ei să facă.

Care este provocarea cea mai intensă cu care te-ai confruntat în adolescența copiilor tăi?

Nu m-am confruntat cu nicio problemă în adolescența copiilor mei. Au fost niște adolescenți liniștiți, docili. O perioadă mai dificilă a fost după divorț, când erau mai mici, dar în adolescență au fost niște copii ascultători, care nu au creat probleme de niciun fel.

Care este emoția cea mai puternică pe care ai învățat să o gestionezi și ce ai învățat din ea?

Emoția cea mai puternică pe care am învățat să o gestionez e furia. Înainte mă consumam foarte mult, mă epuizam și nu rezolvam nimic. Acum cred că indiferența față de anumite persoane este mult mai sănătoasă, îmi protejează psihicul.

Ce fel de părinte crezi că ești?

Când Harry și Ingrid erau mici cred că am fost un părinte foarte strict, dar în același timp prietenos. Acum suntem prieteni, pentru că sunt deja adulți liberi și maturi, capabili să ia decizii singuri și să își asume consecințele. Cred că le-am oferit o educație bună, echilibrată pentru ca ei că să facă alegeri înțelepte de aici înainte.

Ce părere ai despre psihoterapie? Ai pășit, vreodată, într-un astfel de cabinet?

Psihoterapia este un lucru bun, mai ales când, ca părinte, nu te descurci. Am avut nevoie de psihoterapie nu numai pentru mine, ci și pentru copii, după divorț. Am mers la psiholog un an și jumătate și prin psihoterapie am învățat să gestionez toată situația. Iar ei, copiii mei, au învățat să nu mai fie dependenți de mine.

Cum ai defini perioada pe care o traversăm?

℗PUBLICITATE



Este o perioada a schimbărilor, în care ne redefinim prioritățile. Învățăm să apreciem timpul petrecut cu cei dragi. Deși din punct de vedere economic a fost o perioadă destul de grea și ciudată, cei care știu să tragă concluziile corecte din asta, cu siguranță vor ieși mai buni.

Cum este relația ta cu divinitatea?

Cred în Divinitate, în energii, în faptul că ceea ce facem bun sau rău ni se întoarce. Cred că puterea gândului, în ceea ce transmitem în Univers.

Cu ce gânduri pornești în competiția #BravoAiStil?

Pornesc cu gândul de a mă autodepăși, de a ieși din zona de confort, de a încerca mai multe stiluri vestimentare pe care nu le-am mai încercat până acum. Îmi place ideea de a testa ceva nou și doresc ca la finalul acestei competiții să învăț multe lucruri și, mai ales, ceea ce înseamnă toleranța și să susțin oamenii din jurul meu.

Care crezi că sunt cele mai importante calități ale tale?

Cea mai mare calitatea a mea este curajul, faptul că îmi place să încerc lucruri noi. Așa am fost toată viața. Cred că sunt empatică și am un simț al dreptății foarte dezvoltat.

Antreprenoriat, styling, influencing, unde te simți cel mai confortabil?

În zona de influencing. Îmi place foarte mult, mai ales pe partea de travel, să stau de vorba cu cei care mă urmăresc, să răspund la întrebările lor, să le povestesc de locurile interesante pe care le descopăr. Mă regăsesc în această zona foarte mult. Asta am studiat, turismul, și m-am întors la prima mea iubire reușind să îmbin două mari pasiuni; partea de social media și travel.

Care este aplicația de social media pe care petreci cel mai mult timp?

Instagram și Pinterest.

Mai crezi în instituția căsătoriei?

Da, dar nu o văd ca pe ceva obligatoriu. Cred în actul acesta prin care te „legi“ și iei numele bărbatului pe care îl iubești, e o recunoaștere, și formală, a iubirii tale, dar și un contract social, o uniune. Dar nu este ceva obligatoriu, am ajuns la vârsta la care nu mai cred că acel act te face fericit și reprezintă o soluție. Sunt oameni care cred că dacă te căsătorești rezolvi unele dintre probleme. În opinia mea, căsătoria trebuie să fie ca o încununare a unei stări, altfel face mai mult rău decât bine.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0