Skip to content

O întrebare la care, până nu demult, o mare parte din noi aveam senzația că răspunsul este un categoric nu, este următoarea: Este posibil să iertăm infidelitatea și să depășim durerea emoțională prilejuită de trădare?

Un studiu, publicat în jurnalul Mindfulness și citat de site-ul gratergood.berkeley.edu al Universității Californiene Berkeley, sugerează că răspunsul ar fi da, dar cu condiția de a simți compasiune față de noi înșine.

Studiul – primul care examinează relația dintre mindfulness și iertarea infidelității – a urmărit 94 de adulți care fuseseră înșelați de către un partener de cuplu. Aceștia au raportat asupra nivelelor de iertare, care implică sentimentul de a fi în controlul propriilor emoții, a avea o perspectivă echilibrată asupra relației (mai degrabă, decât a-l vedea pe partener ca fiind „omul rău“) și a fi dispuși să scape de furie și să lase aventura în urmă. Subiecții au raportat și asupra nivelelor de neiertare – măsurându-se separat retragerea afecțiunii față de partener, sentimentul de indignare și dorința de răzbunare.

iertarea este ceva ce facem pentru noi înșine, pentru a ne reduce propria suferință.

Conform acestei definiții, iertarea este ceva ce facem pentru noi înșine, pentru a ne reduce propria suferință. Nu are legătură cu a găsi scuze sau justificări pentru aventură și nici nu presupune neapărat reconcilierea cu partenerul. De fapt, mai mult de jumătate dintre participanții la studiu nici nu se mai aflau în relație cu persoana care i-a înșelat.

În cele din urmă, studiul sugerează că oamenii care practică mindfulness-ul tind să fie mai iertători și mai puțin neiertători. În acest studiu mindfulness-ul a fost împărțit în cinci abilități separate:

  • Observarea propriei experiențe: a gândurilor, emoțiilor, senzațiilor și percepțiilor.
  • A fi capabil să-ți descrii experiența.
  • A nu emite judecăți critice despre evenimentul respectiv.
  • A nu reacționa impulsiv față de cele întâmplate.

Partenerii care au avut o mai bună abilitate de a acționa conștient, intenționat și după ce au gândit – au fost mai puțin probabil să rămână blocați într-o stare de reproș față de celălalt. Este, de asemenea, important să ne abținem de la reacții imediate și judecată față de noi înșine. În aceste moduri, partenerul înșelat pare a putea evita să fie consumat de emoții negative.

Aceste rezultate au rămas stabile chiar și atunci când au fost luați în considerare factori cunoscuți ca influențând iertarea, incluzând aici severitatea trădării, remușcările partenerului și dacă cel înșelat era mai predispus să simtă empatie în loc de furie.

Potrivit cercetătorilor, compasiunea față de noi înșine joacă un rol important, iar atenția conștientă – mindfulness – este unul dintre cele trei aspecte ale acestei compasiuni, care implică a fi buni cu noi înșine și a ne simți conectați cu ceilalți în fața experiențelor negative. Cei care practică compasiunea ruminează mai puțin, au mai puține resentimente și manifestă mai multă reziliență. Deși studiul nu a măsurat compasiunea, se pare că aceasta este calea prin care ne-am putea îndepărta de neiertare.

℗PUBLICITATE



Cercetătorii explică faptul că „Persoanele cu un grad mai mare de compasiune față de ele însele ar putea fi dispuse să accepte tumultul și disconfortul pe care îl simt fără a se supraidentifica cu aceste stări“.

Dar până la urmă, cum poate ajuta atenția conștientă – mindfulness – în cazul infidelității? Iată câteva sfaturi de reținut în încercarea de a ierta, adaptate după două practici mai vechi denumite Nouă pași către iertare și Opt lucruri esențiale pentru a ierta:

Permite-ți să simți orice emoții negative care ar putea ieși la suprafață. În loc să te lupți cu aceste emoții, pur și simplu observă-le și stai cu ele. Înțelege faptul că emoțiile negative nu vin în urma evenimentului ci sunt urmarea sentimentelor rănite, a gândurilor și a durerii fizice pe care o simți acum.

Ameliorează-ți simptomele fizice practicând tehnici de relaxare pentru a calma răspunsul primar de luptă sau fugă. Respiră adânc, fă o plimbare – pune corpul în mișcare.

Ia decizia de a ierta, nu neapărat partenerul, dar și pentru tine (dacă asta ți se pare relevant).

Privește situația dintr-o altă perspectivă și încet, cu timpul, începi a practica compasiunea față de partener. Nu uita că el(ea) se poate să fi acționat în acest mod dintr-o stare similară de durere și suferință. Gândește-te la el(ea) ca vulnerabil și uman.

În cele din urmă, acest studiu scoate la iveală complexitatea modului în care privim și gestionam emoțiile dificile. Dacă mindfulness ne poate ajuta să facem față unei mari dureri emoționale ca cea din infidelitate, trebuie să fie, într-adevăr, o aptitudine importantă.

Este medic specialist în psihiatria copilului și adolescentului, psihoterapeut de cuplu și familie. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și programul de formare al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Este unul dintre psihoterapeuții asociatiei, autor al site-ului paginadepsihologie.ro și coordonator al grupurilor de formare în psihoterapia familiei din București.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0