Una dintre modalitățile terapeutice de intervenție în trauma de dezvoltare sau de relaționare este metoda NARM, dezvoltată de dr. Laurence Heller. Modelul Relațional Neuro-Afectiv (NARM) este o formă integrativă de intervenție în vindecarea traumei cu tehnici de lucru specifice psihologiei somatice și schimbării în momentul prezent.
Editura Pagina de Psihologie a publicat prima carte despre teoria și practica NARM în limba română. Trauma de dezvoltare, volumul semnat de dr. Laurence Heller și psihoterapeuta Aline LaPierre, ne prezintă în detaliu cum ne afectează traumele timpurii autoreglarea, imaginea de sine și capacitatea de conectare.
Iată câteva fragmente extrase din noua carte
● Atunci când există o traumă timpurie, dereglarea biologică ce decurge din aceasta formează fundația șubredă pe care se dezvoltă sinele psihologic.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
● Cu cât trauma este mai timpurie, cu atât mai global este impactul pe care-l are aceasta asupra fiziologiei și psihologiei persoanei.
● Atunci când a existat o traumă timpurie și o rană de dezvoltare, este posibil ca o persoană să rămână „blocată“ în răspunsul orientat spre defensivă.
● Capacitatea de conectare este resursa fundamentală; este important să ne conectăm la capacitățile existente de conectare sănătoasă, oricare ar fi acestea, și să construim pornind de la ele.
● Atunci când o nevoie biologică de bază nu este satisfăcută, apar simptome psihologice și fiziologice previzibile: autoreglarea, sentimentul de sine și stima de sine sunt compromise.
● Atunci când copiii nu au parte de conexiunea de care au nevoie, ei ajung deopotrivă să caute și să se teamă de conexiune.
● Atunci când nevoile copiilor nu sunt satisfăcute, ei nu învață să-și dea seama de ce anume au nevoie, nu pot să-și exprime nevoile și adesea simt că nu merită ca nevoile lor să fie satisfăcute.
● Dacă ne concentrăm asupra disfuncției, riscăm să întărim acea disfuncție: dacă ne concentrăm asupra deficienței și a durerii, cel mai probabil ne vom spori capacitatea de a simți deficiența și durerea.
● Atunci când ne concentrăm cu precădere asupra trecutului unei persoane, dezvoltăm abilitățile de a reflecta asupra trecutului, făcând uneori ca istoricul personal să pară mai important decât experiența prezentă.
● Una dintre cele mai grave consecințe ale traumelor relaționale și de șoc timpurii este lipsa capacității de autoreglare emoțională și autonomă ce rezultă din acestea.
● Traumele de dezvoltare și de șoc ne compromit capacitatea de a ne regla emoțiile și ne perturbă funcțiile autonome precum respirația, ritmul cardiac, tensiunea arterială, digestia și somnul.
● Simptomele de dereglare emoțională apar atunci când nu suntem capabili să ne simțim emoțiile, când acestea ne copleșesc sau rămân nerezolvate.
● Fumatul pare să funcționeze ca un reglator emoțional, deoarece nicotina reduce anxietatea și, pentru o perioadă scurtă de timp, poate ameliora depresia. Indivizii care suferă de dereglări afective fumează pentru a obține o senzație de alinare, chiar dacă știu că fumatul îi poate ucide.
℗PUBLICITATE
● Cea mai mare dorință a noastră este să ne simțim vii. Sentimentul de lipsă de sens, depresia și multe alte simptome sunt reflecții ale deconectării de la vitalitatea noastră de bază.
● Atunci când ne simțim vii, ne simțim conectați, iar atunci când ne simțim conectați, ne simțim vii.
● Tendința persoanelor traumatizate este de a se deconecta de corp, fie devenind excesiv de cognitive, fie anesteziindu-și experiența corporală, sau ambele.
● Atașamentul perturbat, ca și traumele de dezvoltare și traumele de șoc din copilărie interferează cu autoreglarea sănătoasă, provoacă deconectarea de sine și de ceilalți, distorsionează identitatea și subminează stima de sine.
● Atunci când nevoile de bază nu sunt satisfăcute, iar protestul pentru a obține satisfacerea acestor nevoi nu are succes, copiii ajung să creadă că este ceva în neregulă cu nevoile lor; ei nu pot să știe că mediul lor înconjurător este cel care nu răspunde în mod adecvat.
● Copiii simt părțile din ei înșiși pe care părinții lor le acceptă și le prețuiesc, precum și părțile pe care părinții lor le resping. Ei se adaptează la acceptarea sau respingerea părinților lor pentru a menține și maximiza relația de atașament și de iubire.
● Trăirea vieții pe baza adaptărilor învățate în copilărie ne restrânge capacitatea de a răspunde, corespunzător și creativ, la numeroasele provocări ale vieții adulte.
● Conexiunea poate fi compromisă în dezvoltarea umană în multe feluri, inclusiv printr-un parenting inadecvat sau lipsă de acordaj, traumă de șoc și traume relaționale sau de dezvoltare, cum ar fi abuzul, neglijarea sau pierderile timpurii.
● Pentru a gestiona suferința provocată de o traumă timpurie, unele persoane se deconectează de corpuri și trăiesc în mintea lor. Acestea prioritizează gândirea și logica în detrimentul sentimentelor și emoțiilor.
● Conectarea cu sinele include capacitatea de a ști ce simțim din punct de vedere emoțional și corporal. Conectarea cu alții înseamnă să avem capacitatea unor relații consecvente și intimitate.
● Pe termen lung, prezența unei persoane grijulii are un efect calmant. Pentru unele persoane, este posibil ca un terapeut grijuliu să fie prima persoană cu adevărat amabilă din viața lor.
● Clienții trebuie să știe că ei decid cât de repede sau de încet se va derula procesul terapeutic. Mulți clienți de psihoterapie au fost patologizați ca fiind „rezistenți“, atunci când ei încearcă pur și simplu să-și mențină experiența internă gestionabilă.
● Traumele de dezvoltare și traumele de șoc ne prind în capcană conștiința și forța vitală, menținând o parte din noi blocată în trecut.
Comandă exemplarul tău din Trauma de dezvoltare, din librăria online de la Pagina de Psihologie, și profită de reducerile speciale.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
