Vestea care a făcut înconjurul lumii și care a adus multă tristețe la final de octombrie a fost cea prin care eram anunțați de trecerea în neființă a dr. Mihály Csikszentmihályi, la vârsta de optzeci și șapte de ani. Renumitul psiholog și autor trăise o viață plină de provocări și dificultăți, ce l-au determinat să caute cu ardoare sursa fericirii în viață. Istoria sa de viață am dezbătut-o pe larg în rubrica #AltfelDespreOameni, dar în completare, iată câteva crâmpeie din existența sa.
Născut departe de țara de origine a părinților săi (Ungaria), copilăria i-a fost presărată cu multe întâmplări nefericite, iar cel de-Al Doilea Război Mondial avea să-i marcheze semnificativ existența, precum și drumul profesional în viață. Interesul pentru domeniul psihologiei i-a fost cultivat, indirect, pe parcursul unei călătorii în Elveția, unde avea să-l asculte pe Carl Jung – care ține o prelegere despre efectele traumatice ale războiului asupra psihicului uman. Fără să aibă pe atunci habar, această prelegere avea să reprezinte imboldul care urma să-l ducă pe Mihály în direcția psihologiei.
Spre deosebire de Jung sau mulți alți gânditori ai vremii, dr. Csikszentmihályi a ajuns să fie preocupat, mai degrabă, de starea de bine și de sursele de fericire umană. Așa se naște psihologia pozitivă, al cărei domeniu de studiu se concentrează asupra factorilor ce fac o viață bună, având drept scop îmbunătățirea calității existenței umane (prin aceasta înțelegând atât bunăstarea socială, cât și cea individuală) și cultivarea stării de bine. Moștenirea dr. Csikszentmihályi este incontestabilă, iar bestsellerul Flux este o dovadă clară în acest sens. Pe scurt, ideea de bază din psihologia pozitivă ne spune că adevărata creativitate poate apărea numai după ce stăpânim mediul sau domeniul în care lucrăm.
Prof. Mihály Csikszentmihályi rămâne în istoria psihologiei drept omul care a spus: „Mai înainte de orice, iubește-ți munca.“ În viziunea sa, satisfacția și creativitatea nu apar de nicăieri, sunt aproape întotdeauna rezultatul multor ani de muncă grei și al atenției îndreptate asupra unui anumit lucru. În volumul 50 de clasici în psihologie, autorul Tom Butler-Bowdon abordează de-a lungul unui capitol întreg activitatea și opera lui dr. Csikszentmihályi
℗PUBLICITATE
Omul care a spus că iubirea nu este de ajuns
O altă informare dureroasă, primită de această dată pe data de 1 noiembrie, avea să ne anunțe trecerea în lumea celor veșnici a unui alt nume cu rezonanță în psihoterapia modernă. Într-o postare pe site-ul beckistitute.org, psihologa Judit Beck, scria că tatăl ei, prof. Aaron Temkin Beck, s-a stins din viață la vârsta de 100 de ani. Spre deosebire de contemporanul său, Csikszentmihályi, dr. Beck era la bază medic psihiatru și și-a dedicat viața dezvoltării și testării protocoalelor de intervenție în psihoterapie, aducând în centrul atenției importanța sănătății mintale.
Fără nicio exagerare, putem spune că dr. Beck se numără printre puținii psihoterapeuți care, prin eforturile sale, a transformat psihoterapia dintr-un domeniu marginal într-unul merituos și bine susținut științific. În multe dintre cărțile de specialitate, Aaron T. Beck este numit părintele psihologiei cognitive, iar pentru mulți dintre psihologii și psihoterapeuții lumii este cel care a pus bazele terapiei cognitiv-comportamentale. În munca sa clinică avea să fie interesat cu precădere de conceptualizarea și tratamentul tulburărilor de anxietate și de depresie. Stilul său de exprimare era cât se poate de clar, explicațiile având mult sens și oferind posibilitatea de înțelegere a multor dintre mecanismele psihologice ale psihicului uman.
Una dintre cărțile sale de mare succes și cu impact în psihologia relațiilor este volumul Iubirea nu este de ajuns, în care dr. Beck aborda domeniul legăturilor interpersonale pornind de la elemente precum gândirea negativă, conflictul perspectivelor, bruiajele în comunicare sau capcanele minții umane.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
