Ramona Lupu este doctor în psihologie, logoped și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală. Și-a terminat studiile în cadrul Facultății de Psihologie, de la Cluj-Napoca, și tot în acest oraș își desfășoară și activitatea clinică. De curând, a devenit mămică și, odată cu nașterea băiețelului, s-a născut și ideea unui nou proiect: Picapam. Mai multe despre cafeneaua pentru părinți și activitățile destinate părinților, în interviul de mai jos.
Ce înseamnă proiectul „Picapam“ pentru tine și cum a luat acesta naștere?
Picapam e un proiect de suflet pentru suflețele. De mult aveam pe lista de to do, mai în glumă, mai în serios, obiectivul cafenea. Chiar am râs zilele trecute pe replica „Ai grijă ce îți dorești!“. Dar, din grijă pentru copii, am combinat obiectivul Cafenea cu Copii și a ieșit Picapam. Dar vreau să spun că nu aș fi început niciodată Picapam, dacă nu erau niște elemente definitorii. Tembo, prima cafenea destinată copiilor și părinților din Cluj-Napoca, în care m-am simțit foarte bine și gravidă, și cu micuțul meu, de la care am preluat foarte multe și a cărei conducere ne-a ajutat enorm și ne-a sprijinit din toate punctele de vedere, rămâne modelul meu de Cafenea pentru mămici și copii. Hilar sau nu, m-am împrietenit cu unul dintre foștii proprietari ai Tembo, într-un cadru care nu are nicio legătură cu cafeneaua. Eu scriam pe pagina de Facebook dacă Tembo s-a redeschis după pandemie, și el zice „Chiar am văzut că ne-ai scris?“. Zic: „Cui?“. „Păi, cui? − Tembo-ului!“. Și am râs: „Cum adică, tu ai avut Tembo, și ați închis?“. Imediat s-a născut în mintea mea ideea: „Păi, trebuie redeschis, e un must!“. Și a doua: „De ce să nu redeschid chiar eu?“. Apoi au început niște discuții, și uite așa, la botezul băiețelului meu am vrut neapărat două girafe. Am căutat mult până o domnișoară grafician și designer mi-a făcut exact ce doream. Și țin enorm la cele două girafe care acum apar în siglă, le-am păstrat ca decor și la aniversările lui, apoi cea de-a treia parteneră, având o fetiță, trebuia să fie reprezentată de un animal la feminin, care să se potrivească și cu cele două girafe. Așa că din mai multe modele propuse tot de specialiști în domeniu, mămica respectivă a ales zebra. Ea, din păcate, s-a retras, din lipsă de timp, însă am rămas eu și Anca, iar cele două girafe îi reprezintă pe cei doi băieți ai noștri.
De ce o cafenea cu spațiu de joacă pentru copii?
Pentru că e o reală necesitate. În Cluj, dar nu numai, sunt mulți copii, iar părinții acestora, înainte de a-i avea, obișnuiau să iasă „la o cafea“, să socializeze cu unul sau mai mulți părinți sau prieteni, adulți care au sau nu copii, la rândul lor. Acasă dacă îi inviți, ești ospătar. Sunt două categorii: care au și care nu au copii, respectiv, care înțeleg și care nu înțeleg că dezordinea nu e ceva ce poți controla, plus multe alte detalii pe care le afli când ai copii. [Râde] La restaurant mai ies și alții, la cafenea la fel, ca să fie liniștiți și să discute, așa că să ai niște copii care urlă, plâng, aruncă și cu jucării, uneori, nu e o plăcere când tu, ca adult, ieși la o cafenea obișnuită. Așa că, de ce să nu fie un mediu unde cei care venim știm la ce să ne așteptăm? Asta nu o spun ca să scuz părinții care lasă jucăriile împrăștiate peste tot și pleacă cu ai lor copii ca și cum a fost o tornadă pe acolo.
Cum pot ajunge familiile la „Picapam“ și ce activități aveți pentru copii?
Pot ajunge relativ ușor. Prima dată este mai greu. Picapam e chiar lângă Primăria Mănăștur, la parterul unui bloc de lângă parcul de joacă și de agrement din fața Catedralei Sf. Apostoli Petru și Pavel, de pe Strada Primăverii. De asemenea, avem în zonă, chiar în spatele blocului unde este Picapam, Parking Mogoșoaia: e important să parcați la „vizitatori“, ca să nu aveți probleme. Se poate ajunge și cu mijloacele de transport în comun, cu orice troleibuz, iar din stația Ion Meșter, dinspre oraș spre Mănăștur, se trece strada pe la trecerea de pietoni, chiar de lângă stație, se parcurge drumul prin fața Catedralei, prin partea sudică a acesteia, pe lângă parcul de copii și cel pentru adulți, iar la stânga se vede Picapam, cu umbreluțele roșii și cele două girafe și zebra, sigla noastră iubită.
Din postările de pe social media, pare că programele destinate copiilor sunt mai mult decât interesante. Care este paradigma sau filosofia în baza căreia lucrați cu preșcolarii?
Daaa! Uite, aici mi-am dat seama că nevoia mai acerbă este spre a le crea copiilor activități semi-structurate, în timp ce părinții, acolo fiind alături de copii, în zonă, pot savura o prăjitură, o cafea, un suc, un smoothie, și copiii lor să fie stimulați, dar nu să se facă „lecții“ cu ei. Mi-am dorit să combin, dacă vreți, paradigma scientist-practitioner, aducând experiența mea în domeniul psihologiei, al psihoterapiei validate științific și al stimulării copiilor cu pedagogia Montessori și cu educația cu blândețe. Mai mult decât atât, mi-am dorit mult să aduc prevenția la alte cote. Nu avem prevenție, știm prea bine că nu sunt proiecte atâtea cât ar trebui, ca să prevenim, mai frecvent decât să tratăm. Așa că mediul acesta îmi oferă un cadru fără stigmatizare, unde mamele se simt mai în largul lor, să vină sau să pună întrebări, plus că serviciile sunt fie gratuite, fie la prețuri modice, în comparație cu o ședință de terapie. La atelierele de pictură pentru pitici, de exemplu, observăm părinții și copiii deopotrivă, interacțiunea dintre ei, și, inevitabil, se aprind discuții. Uite așa am depistat precoce, chiar înainte de 2 ani, un caz de TSA foarte ușor, și mama a fost informată cu privire la ce are de făcut. Deja a găsit cu cine să lucreze, deși lucrul acesta s-a întâmplat cu mai puțin de o lună în urmă, noi deschizând recent – pe 19 mai 2022.
Cum s-a schimbat viața ta odată cu nașterea rolului de mamă? Ce ai descoperit despre tine și nu știai până să devii mamă?
℗PUBLICITATE
Păi, aș putea spune că schimbarea aceasta este, de fapt, ceea ce înseamnă cu adevărat schimbare. Și mai mult decât atât, aș spune că acesta este cel mai elocvent test de toleranță la frustrare. Și să știi că la vârsta asta, mai înaintată, rigiditatea se instalează și e mult mai greu să faci ce știi că trebuie și le este firesc să facă unora dintre părinții mai tineri.
Ești unul dintre psihoterapeuții cu practică bogată, atât cu adulții, cât și cu copiii. Cu care dintre aceste două categorii îți place să lucrezi mai mult?
Evident, cu copiii, însă lucrând cu ei, lucrez și mai mult cu părinții. Știți cum se zice, vin părinții și lasă copilul să îl „reparăm“ și când, de la a doua ședință, tot cu părinții mai vreau să vorbesc, încep să întrebe: „Dar dacă noi am venit că el are probleme, de ce discutați mai mult cu noi?“. Pentru că e o muncă în echipă și, adesea, majoritatea tulburărilor, mai ales emoționale, vin din relațiile defectuoase părinți- copii. Îmi pare rău să văd părinți atât de ocupați, încât să nu sesizeze că ai lor copii sunt extrem de deprimați, și nici să nu facă vreo modificare, deși li se spune direct, mai nou, ce au de făcut. Nu sunt absurdă, e greu să fii părinte cu atâtea sarcini în același timp, dar apreciez enorm când părinții reconfigurează mereu atitudinea față de copii, încât să se adapteze și ei la modificările copiilor, nu doar să le ceară ca ei să execute, să înțeleagă.
Ce îți arată experiența profesională: care este marele zbucium al părinților din zilele noastre?
Timpul și relațiile cu cei apropiați, pe care îi punem mai mereu pe ultimul plan. E clar că există niște avantaje ale epocii în care trăim, dar tot ele ne dau niște mari bătăi de cap. Nu știu să empatizeze – e clar nu e nicio familie perfectă și deși credeam că o să mă descurc mult mai bine ca mamă, dau rateuri. Ce fac? Încerc să fiu blândă cu mine și cu el. Să îl învăț că greșim și că e important să ne cerem iertare. Și mă laud că al meu, la nici 2 ani și jumătate deja știe să spună: „Iartă-mă“, „Mulțumesc“, „Te iubesc“, „Te rog“, și de asta sunt mândră. E un copil special, pentru că e al meu, și fiecare mamă își are copilul special acasă. Încerc să fac tot ce pot, ca părinte, și mă întreb frecvent dacă am făcut tot ce a ținut de mine sau mai am variante. Și mereu mai am. Apropo, fetele mele dragi, de la bar, se plâng: „Dar, d-na Ramona, dvs. nu aveți niciun moment în care să nu aveți vreo idee?!“. [Râde] Și vom avea curând un workshop pe tema aceasta − „Vinovăția la părinți“ − și altul: „Tulburările emoționale ale copiilor de la 0 la 18 ani“.
„Picapam” este un proiect destinat familiilor din Cluj. Ce recomandări de proiecte similare ai pentru părinții din alte zone ale țării?
Ooo, aici pregătim surprize! Ne întreabă unii, alții, dacă nu cumva pot prelua ideea. Păi, ideea e liberă. Nu am inventat-o noi. Au mai fost și aici, și în lume, cafenele pentru mămici și pitici. Însă, dacă vreți Picapam și girafele cu zebra îmbujorată, haideți să discutăm! Eu sunt de profesie dascăl și psiholog, și partea întâi mă ajută mult, că vreau să formez, oriunde merg, „oameni“, să contribui la formarea personalității celor din jur. Uite, în această idee, chiar aș fi curioasă cum ar răspunde fetele de la bar la un interviu cu voi, în scris, evident, că au emoții, dar cu atât mai mult, și partenera mea, și, poate, și fosta parteneră, de ce nu?! [Râde]
Dacă ar fi să ne propui un top cinci al celor mai importante cărți de parenting și psihologia copilului, care ar fi acestea?
Ups, aici e mare bătaie de cap. Una e moda, alta e ce ți se potrivește, plus că evoluția asta rapidă ne dă sugestii gata prelucrate – vezi recomandările cerute și oferite de mame pe diverse grupuri. Am să divaghez de la răspuns și am să spun că îmi doresc să vorbim mai mult cu mamele și bunicile noastre și să le cerem sfaturile. Să le combinăm cu ce simțim, ca mame, să facem legat de copiii noștri, însă într-un cadru în care prezența lui Dumnezeu să fie obligatorie − dacă sunt atei, i-aș încuraja să se gândească la esența ideii de a face bine, iar dacă nu poți face bine, măcar să NU faci rău.
Un mesaj pentru părinții care ajung la capătul răbdării și care cred că sunt singurii care nu fac o treabă suficient de bună…
Fără ei, copilul e pierdut! Părinții sunt buni în ochii copilului, oricât de „răi“ s-ar considera ei. E un paradox: cât de profund și autentic pot iubi copiii, necondiționat, și mai ales cât de iertători pot fi. Dragi părinți, mereu e cineva acolo să vă ajute, voi înșivă, copilul, specialiști, și iată că ne-am alăturat și noi ajutorului pe care vrem să îl accesați. Picapam e aici. Poate va fi și în alte localități, puteți să vă bazați pe noi. Veniți cu sugestii: cum vă putem ajuta mai bine!?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
