fbpx
skip to Main Content

Ce ne trece prin minte atunci când descoperim o poveste de iubire între parteneri de același sex? Care este primul gând pe care-l avem când auzim despre adolescentul unor prieteni că este gay? sau Ce ne iese pe gură atunci când vedem încă un serial în care apare o relație între doi bărbați sau două femei? Indiferent de persoană, s-ar putea ca răspunsul să oglindească o oarecare respingere a realității, sau defensivă la adresa societății noastre încă destul de homofobă. 

Fără îndoială că lumea se schimbă, că persoanele din comunitatea LGBTQIA+ devin tot mai vizibile și există un mai mare curaj în a recunoaște că heterosexualitatea nu este singura orientare sexuală de pe planetă, dar până la a trăi într-o lume integrată s-ar putea să mai avem cale lungă de parcurs. Și fiecare dintre noi se află într-un proces individual de acceptare și umanizare.   

Iubirea, drum cu prioritate

Orice cuplu heterosexual își poate exprima iubirea în public, prin mici gesturi tandre; fie că vorbim de îmbrățișări, de strângeri de mână ori de săruturi pătimașe. Însă, toate acestea nu pot fi exprimate de către cuplurile gay, întrucât atrag atenția privitorilor care, în mare măsură, reacționează vehement, chiar dacă la baza acestor mici manifestări se află tot dragostea. 

Viața membrilor comunității LGBTQIA+ din România nu este una facilă, ajungând să socializeze mult mai puțin și să se ghideze după repere distincte de cele ale majorității. Aceasta este și experiența Anei, care face parte din comunitate și care activează ca psiholog clinician și psihoterapeut. Din motive de autoprotecție, Ana a preferat să nu-și facă publică identitatea și spune că se simte „ca într-o sală a oglinzilor, în care îmi privesc reflexiile ciudate, distorsionate, exprimate în cuvinte precum: păcătoasă, degenerată, perversă, imorală sau inadecvată, sau ca o femeie ce-și trăiește iubirea departe de ochii «judecătorilor» curioși.“

Și nu este o părere singulară, Cristian Lavric (psihoterapeut și membru al comunității LGBTQIA+) completează că „a face parte din comunitatea LGBTQIA+ poate fi un atu (se simte bine în interior, pentru că dacă accepți să îi accesezi resursele, comunitatea te primește cu brațele deschise și încearcă să îți ofere ce ai nevoie), dar poate fi și o povară (se simte rău în exterior, e o luptă cu tine, o luptă cu sistemul și o luptă cu cel de lângă tine din metrou. Nu știi dacă te poți exterioriza să te îmbrățișezi cu persoana iubită). Și asta e al naibii de dureros…“

Drept urmare, de modele avem nevoie cu toții, dar și de acceptare, înțelegere și respect. Însă marea provocare a tinerilor altfel rămâne aceea că, adesea, nu se pot baza pe familia de origine pentru a-și câștiga respectul și încrederea în sine, pentru că părinții sunt prea ocupați cu a-i repara sau face normali.

Chiar și în perioada adolescenței (adică în momentele în care se definesc afinitățile sexuale) psihologia relațiilor ne spune că părinții au un rol esențial, iar relația dintre aceștia și adolescenți merită să se găsească pe primul loc. Ori în condițiile în care ne vine atât de greu să acceptăm persoana adolescentului din familie, cum ar putea relația noastră cu acesta să fie o sursă de siguranță și de prosperitate? 

Ce ne face să ne transformăm din părinți iubitori în pseudo agresori ai propriilor copii, când le aflăm preferințele sexuale?

Sabina Strugariu, psiholog și psihoterapeut integrativ, susține că „pentru majoritatea, judecățile de valoare sunt cele care creează certitudini și atunci nu mai e loc de curiozitate și înțelegere a unei istorii diferite, a unor experiențe de viață diferite, a unor nevoi și exprimări diferite, creând la polul celălalt o nevoie tot mai mare de exprimare, revendicare a propriei demnități, de solidaritate în fața nedreptății și a ignoranței, a intoleranței și abuzului.“

Indiferent de traiectul personal al copiilor noștri, este important de reamintit că, deși i-am adus pe această lume, ei sunt independenți, iar viața și experiențele le aparțin.

Cu toate acestea, procesul coming out-ului este unul anevoios (nu doar în România), mulți dintre membrii comunității LGBTQIA+ lovindu-se de reacții vehemente ale părinților lor, cu atât mai mult dacă vorbim de persoane religioase (chiar și atunci când nu mai locuiesc sub același acoperiș). Impactul unei astfel de recunoașteri poate duce la anxietate, depresie, consum de substanțe, izolare, marginalizare, stimă de sine scăzută, iar lista poate continua.

Psihologii ne atenționează asupra felului în care reacționăm, atunci când suntem puși în fața unui astfel de context de viață. Este de înțeles cât mai repede că nimeni nu alege de bună voie să fie gay într-o societate în care mesajele generale sunt acelea că nu avem loc pentru tine sau cei de seama ta. Ba mai mult, siguranța și stabilitatea dintr-o familie nu ar trebui să fie condiționate de orientarea sexuală a membrilor acesteia. Nu putem reduce valoarea unei persoane la orientarea sa sexuală, așa cum nu putem respinge pe cineva drag doar pentru că are ochii verzi și noi îi avem căprui.  

„Printre nevoile noastre fundamentale ca ființe umane se numără apartenența și oglindirea. Avem nevoie să aparținem, să ne simțim văzuți și confirmați în unicitatea și individualitatea noastră, în timp ce ne conectăm cu oameni care ne seamănă, ne împărtășesc valorile, viziunea de viață și cu care putem construi un spațiu comun al experienței“, spune Strugariu, pentru a ne ajuta să readucem în relații empatia și compasiunea față de cei dragi nouă. Tot ea adaugă: „Membrii oricărei familii merită să conștientizeze că, din păcate, însă, uneori nu e suficient să găsim un trib al nostru, și ajungem să generalizăm apartenența la comunitatea noastră ca fiind singura acceptabilă, încercând să le impunem realitatea noastră tuturor – fie din dorința de putere și siguranță, fie din frica de pierdere și durere.“

Orientarea sexuală, subiect de discutat acasă 

Majoritatea părinților apreciază că despre sexualitatea copiilor proprii ar fi necesar să se ocupe fie partenerul de viață, fie cadrele didactice. Vârsta la care ar putea avea loc o astfel de discuție vulnerabilă este discutabilă, însă adesea ar fi întrevăzută undeva în pragul adolescenței. 

Nefamiliaritatea unor astfel de conversații face ca ambele părți să se deconecteze și să creeze o ruptură greu de reînnodat. Potrivit site-ului hopkinsmedicine.org, chiar dacă nu știm ce mesaje încurajatoare să le transmitem copiilor, putem verbaliza enunțuri simple precum „Sunt aici pentru tine. Te iubesc și te voi sprijini indiferent de orice“, iar acestea pot însemna foarte mult pentru adolescenți și tineri.

Dr. Renata Sanders (specialist în pediatrie, identitate sexuală și sexualitate) și prof. dr. Errol Lamont Fields (specialist în pediatrie) apreciază că la baza oricărei conversații se află încrederea, care se construiește în timp. „Fii curios în legătură cu viața lor“, ne sfătuiesc experții.

De asemenea, tonul prin care îi întrebăm despre felul în care le-a fost ziua, ori despre prietenii lor, este esențial. Merită subliniat că nu este necesar să le fim prieteni, ci să îndrăznească să creadă că indiferent de ceea ce trăiesc, există cineva care îi ascultă, îi înțelege și îi conține emoțional.

Adolescenților le este, adesea, greu să vorbească despre ei înșiși, ne spune dr. Sanders, dar putem să ne folosim imaginația pentru a pătrunde în lumea acestora. De exemplu, dacă urmărim un film sau un program TV în care apar subiecte de orientare sau identitate sexuală, ce ne costă să deschiem un dialog? Mai concret, dacă un film are un personaj bisexual, putem iniția o întrebare precum: „Personajul din acest spectacol este atras de băieți și fete. Eu cred că este perfect în regulă. Tu ce crezi?“

℗PUBLICITATE



Tot experții în sănătatea relațională a familiei ne recomandă să fim atenți și la reacțiile pe care le avem atunci când purtăm conversații despre sexualitate cu adolescenții și tinerii din casa noastră. 

Spre exemplu, cuvinte pentru noi banale le pot induce adolescenților multă durere emoțională. Să luăm nesemnificativul „este doar o fază“, este un enunț care duce, automat, la reprimarea sentimentelor și, implicit, la o ruptură în relația de siguranță. În loc să folosim aceste cuvinte, care nu ajută, se recomandă să-i oferim adolescentului o îmbrățișare, un zâmbet empatic sau o replică de genul, „indiferent cum ai fi, aparții acestei familii“.  

„Există leac pentru asta“ poate avea același ecou, adolescentul putând decodifica mesajul prin faptul că este defect și trebuie reparat. Orice adolescent merită sărbătorit și iubit, indiferent de orientarea și preferința sa sexuală, iar aceste sentimente merită să primeze în cadrul căminului.

Festivalul Pride din București

Iubirea este universală și nu are nevoie de acordul nimănui, însă din teama de a fi stigmatizate, anumite persoane aleg să nu-și arate orientarea sexuală, preferând să o exprime între patru pereți, departe de ochii curioșilor. Chiar și așa, este destul de dureros să nu ne putem exprima liber iubirea și de aceea, personal, încurajez oamenii să se bucure de viață și să nu-și inhibe trăirile simple (de care noi toți avem nevoie).

În această perioadă, pretutindeni în lume, are loc Pride – festivalul anual dedicat drepturilor LGBTQIA+, motiv pentru care vă îndemnăm să fim cu toleranță, acceptare și încurajare a iubirii sub orice formă.

Asociația ACCEPT ne invită la cea de-a șaptesprezecea ediție Bucharest Pride, să vorbim despre puterea comunității LGBTQIA+ din România, dar și despre aliații comunității, cei alături de care se poate construi o societate mai incluzivă, care respectă drepturile tuturor cetățenilor lor, indiferent de orientarea lor sexuală sau de identitatea de gen. 

În 2022, Bucharest Pride invită publicul să Stand Together. Love Together. Eveniment ce debutează pe 1 iulie 2022, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, cu un performance a artistx queer internațional Alok Vaid-Menon (apreciat la nivel mondial, persoană non-binară scriitorx și activistx pentru drepturile persoanelor LGBTQIA+). Show-ul va îmbina zona de stand-up comedy cu cea de storytelling și lectură de poezie, la baza performance-ului său fiind chiar propria poveste de viață ca persoană care face parte din comunitatea LGBTQIA+ și non-binară.

Între 6-9 iulie, pentru a doua oară, se deschid porțile Pride Park, de data aceasta în centrul orașului, mai exact, în Parcul Izvor, un eveniment care celebrează dragostea, printr-o serie de performance-uri, concerte și proiecții de filme și scurtmetraje, alături de activistx și membrx ai comunității LGBTQIA+ din România.

Organizatorii pregătesc și noutăți, printre acestea fiind și „Insula Trans“, un loc dedicat comunității trans din România, care va găzdui expoziția „InVIZIBIL“, prin care sunt reprezentate diferitele fațete ale vieții ca persoană trans și/sau non-binară în România. Intrarea este gratuită, pe tot parcursul celor patru zile de Pride Park. 

Marșul Bucharest Pride va avea loc pe data de 9 iulie, începând cu ora 17.00, traseul acestei ediții fiind mai lung decât al celor precedente, având drept punct de sosire Parcul Izvor.

Dacă nu aveți o părere conturată asupra reprezentărilor comunității și culturii queer, vă recomandăm, cu căldură, să nu ezitați să apelați, înainte de toate, la valorile fundamentale ale umanității. „PRIDE nu este despre exhibiționism și nici despre misionarism ideologic, ci despre supraviețuire, rezistență și reziliență, acceptare, solidaritate, vizibilitate și, mai presus de orice, dreptul la viață“, conchide psih. Sabina Strugariu.

Și dacă v-ați întrebat, de-a lungul timpului, cum se simte Pride prin lentila membrilor săi, Cristian Lavric descrie acest eveniment drept „bucurie, deschidere, susținere și unitate, chiar dacă doar pentru câteva ore.“

Drept urmare, dacă încă nu ați participat încă la acest tip de evenimente, poate că este momentul să oferiți din timpul vostru celor ce au nevoie de susținerea noastră, întrucât, așa cum adaugă Lavric, „se simte ca și cum ai fi îndrăgostit, vine la pachet cu fluturi în stomac, cu ceva atât de mișto că nu știi cum să îl cuprinzi, nu știi ce să faci să rămână așa zi de zi, pentru tot restul vieții“.

Pe scurt, Pride este „despre a cere să fii recunoscut ca cetățean cu drepturi depline, într-o țară europeană, dar încă departe ca mentalitate de ea, este despre a înțelege că a fi perfect normal înseamnă să fii perfect exact așa cum ești, exact așa cum iubești, atâta vreme cât iubești“, subliniază Ana. 

Nu mi-am propus să schimb mentalități prin acest articol, ci mi-ar plăcea să ne întoarcem, în număr cât mai mare, la umanitate și la nucleul acesteia (iubirea),  înainte să acționăm cu vorba, cu gândul sau cu fapta, ori de câte ori avem în preajmă membrii LGBTQIA+.


Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0