Primăvara aceasta aduce pe rafturile iubitorilor de psihologie și parenting din România una dintre cele mai importante cărți despre relația adult-copil. Trauma prin ochii copilului, de Peter Levine și Maggie Kline, este un text care a revoluționat imaginea lumii cu privire la modurile în care pot adulții să prevină și să ofere prim ajutor emoțional copiilor și adolescenților. Iată ce crede Gabor Maté, doctor în medicină și autor despre Trauma prin ochii copilului.
„În fiecare an, mai mult de patru milioane de copii din Statele Unite ale Americii sunt expuși unui eveniment traumatic. Aceasta este o subestimare, valabilă doar dacă restrângem foarte mult definiția traumei la circumstanțe adverse evidente, cum ar fi abuzul sexual sau fizic, accidentări majore sau pierderea ori moartea cuiva drag. Însă, așa cum arată Peter Levine și Maggie Kline în această lucrare revoluționară, trauma rezidă nu atât în evenimentul exterior, cât mai ales în modul în care sistemul nervos al copilului procesează acel eveniment. Bazată pe activitatea de pionierat desfășurată decenii întregi de dr. Levine, autorii clarifică faptul că păstrarea în memorie și înghețarea emoțiilor neprocesate declanșate de întâmplările adverse sunt cele care creează impactul negativ pe termen lung.
În calitate de medic lucrând în prezent cu persoane dependente de droguri, văd zilnic cum experiențele traumatice timpurii sunt stocate în mintea și în trupul oamenilor, fiind zilnic «transpuse în fapt» spre exterior, sub forma violenței față de ceilalți, sau spre interior, sub forma convingerilor și comportamentelor autovătămătoare.
Esențială este prevenirea sau gestionarea de o manieră înțelegătoare și abilă a influențelor potențial traumatice. În prezent, se cunoaște faptul că experiențele negative fac mult mai mult decât să dea naștere unor amintiri neplăcute sau dinamici inconștiente negative: acestea pot provoca modificări pe viață în chimia creierului și în fiziologia corpului. Asemenea experiențe pot avea un impact chiar și asupra fătului. Un studiu recent a descoperit niveluri anormale de cortizol, hormonul stresului, în sânge1, la copiii în vârstă de un an ai femeilor traumatizate în timpul sarcinii de tragedia de la 11 septembrie 2001. Potrivit numeroaselor studii asupra oamenilor și animalelor, experiențele adverse timpurii pot conduce la dezechilibre permanente ale neurotransmițătorilor esențiali care reglează starea emoțională și comportamentul.
Multe întâmplări «obișnuite», de zi cu zi, pe care le luăm drept fapte inevitabile ale vieții, pot deveni traumatice, iar cu cât copilul este mai mic, cu atât pot avea un impact traumatic asupra sa incidente cu un mai puțin evident caracter vătămător. O căzătură «minoră», de exemplu, poate deveni traumatică dacă respectivul copil nu este sprijinit în procesarea acesteia într-un mod sănătos și, mai ales, dacă îi este indusă rușinea pentru că „a avut o reacție exagerată“ sau dacă este etichetat drept «prea sensibil». O procedură medicală opțională poate, de asemenea, să aibă efecte negative pe termen lung, dacă cel mic nu este sprijinit și pregătit în mod adecvat și dacă reacțiile sale nu sunt acceptate cu empatie. După cum argumentează Levine și Kline în mod convingător, cultura noastră instituie în mod inconștient traume asupra copiilor, de la practici de naștere nenecesar de intruzive și tehnici pedagogice instituționalizate și mecanice, până la cazuri de divorțuri ale părinților, când nevoile emoționale ale copilului se pierd în mijlocul suferinței resimțite de ambii părinți.
Mesajul pozitiv al acestei cărți este acela că multe dintre aceste traume pot fi prevenite, iar acolo unde întâmplările în sine sunt inevitabile, impactul lor traumatic poate fi evitat sau, cel puțin, redus ca intensitate. Cheia este să permitem copiilor și să-i încurajăm să treacă prin traiectoria naturală a reacțiilor lor emoționale de șoc la întâmplări dificile fără să încercăm să le cenzurăm sau să le controlăm aceste reacții, fără să le ținem o predică și fără să proiectăm asupra lor propriile noastre temeri și anxietăți.
℗PUBLICITATE
Adevărul fundamental împărtășit de autori este acela că prima sarcină a adultului este să se ocupe de propria sa stare emoțională, deoarece doar în prezența calmă, competentă și încurajatoare a adultului pot găsi copiii spațiul necesar pentru a-și rezolva propriile tensiuni. Ceea ce suntem este mai important decât ceea ce facem. Mai precis, ceea ce suntem atunci când ne confruntăm cu o situație neplăcută va dicta atât forma, cât și impactul a ceea ce facem. Levine și Kline ne ajută să ne exersăm rolul de vindecători ai traumei prin folosirea celor mai buni instructori posibili: propriile noastre trupuri și sentimente.
Tehnicile de «rezistență la traumă» prezentate de Levine și Kline în această carte sunt magistrale în înțelepciunea și simplitatea lor, în atenția lor pas cu pas la detalii, precum și în motivația clară a aplicării lor. Autorii au grijă să-și aplice principiile în moduri practice, adecvate nevoilor specifice ale diferitelor etape ale copilăriei, de la naștere până la adolescență.
Trauma prin ochii copilului nu este un manual academic – deși ar putea înlocui cu ușurință multe dintre acestea – și nici un volum de self-help pe tema cum să gestionezi trauma. Ci este o carte de învățături scrisă pentru a trezi discernământul iubitor al adultului care are un copil în grijă, în calitate de părinte sau de specialist, fiind, în egală măsură, un ghid care să ne călăuzească în sprijinirea copiilor în momente dificile care, în lipsa intervenției noastre înțelegătoare și abile, i-ar putea marca pe viață.
Nu știu cu ce altă lucrare aș putea compara această carte. Se spune despre unele cărți că, prin originalitatea lor, «ies din tipare». Trauma prin ochii copilului merge și mai departe: își creează propriul tipar, iar toți cei care se ocupă de sănătatea și fericirea copiilor îi vor fi recunoscători pentru aceasta.“
Extras din cartea Trauma prin ochii copilului, disponibilă cu reducere în librăria ta online de la Pagina de Psihologie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
