Cu cât mai negativiste devin interacțiunile dintre doi parteneri de cuplu, cu atât mai ineficientă va fi strădania lor de a comunica. Incapacitatea lor de a-și face auzite revendicările într-o manieră constructivă anunță instalarea a patru moduri negative de comunicare, ce blochează succesul oricărei încercări ulterioare de reparație. Eu i-am numit „Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei“. Și iată care sunt: Critica, Disprețul, Defensiva și Împietrirea.
Mai pe la începutul carierei mele, credeam că, dacă partenerii de cuplu ar fi învățat să evite cei patru „călăreți“, atunci ei – automat – ar fi putut comunica în maniere pozitive, care i-ar fi permis iubirii să înflorească. Nu-i cazul să ne facem iluzii. Să te aperi de cei patru atacatori nu e suficient ca să-ți rezolvi toate problemele de cuplu. Asta se poate face numai prin vindecare și prin restabilirea încrederii reciproce.
Și totuși, e vital să-i oprești pe cei patru „călăreți“ să-și facă de cap și să te calce în picioare, ba chiar să te ia prizonier în timpul certurilor din cuplu. Fiindcă aceștia lasă în urmă negativitatea care te prinde în mrejele ei.
Primul călăreț: Critica
Deși e cel mai puțin distructiv dintre cei patru, tot are efecte devastatoare. Dacă sunteți nefericiți în cuplu dintr-un motiv oarecare, spuneți asta pe față. Dar, în loc să-l atacați pe celălalt, folosiți ceea ce eu numesc „un început amiabil“. O astfel de abordare presupune să faceți un comentariu sincer despre o grijă care vă apasă și să vă exprimați nevoia într-o manieră pozitivă. Este exact opusul criticii (despre care știm că se leagă de personalitatea interlocutorului). Iată câteva exemple:
Critică: „Ai spus că o să faci curat, dar și acum sunt firimituri pe masă. Niciodată nu te ții de promisiuni.“ (Cuvinte precum „întotdeauna“ și „niciodată“ induc ideea că celălalt are un defect de caracter.)
Început amiabil: „Încă mai sunt firimituri pe masă. Aș vrea să văd că e totul curățat.“
Critică: „Ți-am spus că trebuie să ajungem acolo până la 7.00. Te miști încet în mod deliberat?“
Început amiabil: „Haide, suntem în întârziere. Trebuie să ieșim pe ușă chiar acum.“
Critică: „Am stabilit că o să iei un suc dietetic. Dar te gândești prea mult la tine, ca să mai ții minte și ce-ți cer eu.“
Început amiabil: „Oh, dar te-am rugat să iei suc dietetic, nu din cel îndulcit cu zahăr.“
Cel de-al doilea călăreț: Disprețul
Aici e vorba de un abuz verbal care induce subversiv ideea că interlocutorul e cumva inferior. Printre posibilitățile de exprimare a disprețului, se numără: poreclele, sarcasmul, batjocura și bagatelizarea.
„Asta numești tu «curățenie»? Chiar nu poți face nimic ca lumea? Dă-mi buretele odată!“
„Ai probleme cu capul? De ce îți este așa de greu să înțelegi? Tre-bu-ie să fim a-co-lo pâ-nă la șap-te!“
„Dar pe etichetă te-ai uitat? Știi să citești? Arată-mi unde scrie «dietetic»!“
Cel de-al treilea călăreț: Defensiva
Dacă sunteți ținta unei grenade verbale, dorința de a vă apăra e ceva lesne de înțeles. Să vedem cum se manifestă o atitudine defensivă: indignare îndreptățită, contraatac sau victimizare inocentă (de obicei, prin smiorcăială). Acum, deși ați putea considera defensiva ca fiind o reacție justificată, eu vă spun că nu va duce la încheierea conflictului. În schimb, vă va ridica amândurora… tensiunea. Iar antidotul pentru o atitudine defensivă constă în a accepta responsabilitatea proprie pentru partea ce vă revine din problema apărută.
Dispreț: „Ești așa de nătâng… Ar fi trebuit să poți curăța mizeria asta!“
Defensivă: „Dar n-am găsit buretele. Unde l-ai mai vârât, de data asta?“
℗PUBLICITATE
Dispreț: „Niciodată nu ești gata la timp. Ai întârziat încă o dată.“
Defensivă: „Dacă n-ar fi trebuit să aștept atât de mult ca să pot intra în duș, aș fi fost gata până acum. Nu te mai lega de mine degeaba!“
Dispreț: „Aaa, ce frumos… N-ai luat suc dietetic. Ce-i în neregulă cu tine?“
Defensivă: „Hei, nu mai da vina pe mine! Nu mi-ai spus că asta vrei.“
Cel de-al patrulea călăreț: Împietrirea
Când încordarea dintre parteneri devine insuportabil de mare, tensiunea acumulată duce la ruperea zăgazurilor. Și inundația se pornește… Partenerul care se pierde cu firea încetează să mai dea vreun semn că ascultă. Adică nu mai dă din cap, evită contactul vizual și nu mai scoate niciun sunet. În schimb, se preface în stană de piatră, blocând trecerea oricărui stimul. Noi știm că aceasta e doar o încercare de a-și reveni după ce s-a inundat pe dinăuntru, dar pe de altă parte împietrirea sa anihilează orice speranță de a rezolva constructiv dezacordul.
Puteți vedea la lucru cei patru „călăreți“ în dialogul următor – care este în întregime confecționat în scop demonstrativ. (Acest cuplu încearcă să decidă cu ai cui părinți ar trebui să-și petreacă Ziua Recunoștinței.)
El: Cred că anul acesta ar fi cazul să petrecem Ziua Recunoștinței cu tata.
Ea (alarmată): Dar deja i-am anunțat pe părinții mei că ne ducem la ei.
El (iritat): În ultimii doi ani, tot la ei am petrecut sărbătoarea asta.
Ea (critică): Asta, pentru că tu nu te deranjezi să planifici ceva cu ai tăi.
El (defensiv): Am fost mult prea ocupat.
Ea (disprețuitoare): Există un singur cuvânt pentru asta: „lene“. Spre deosebire de tine, eu nu m-am învârtit în jurul cozii, gândindu-mă că… trebuie să-mi fac planuri. Și nu m-am lăsat pe tânjală… Așa că nu te mai răzgândi în ultimul moment și nu-mi spune mie că trebuie să mergem la tatăl tău. Ești chiar egoist!
El (critic, apoi disprețuitor): Întotdeauna trebuie să facem cum zici tu. Nici nu știu de ce mai încerc să vorbesc cu tine. Ești ridicolă! [Privește în pământ, apoi în zare, iar la final cade în tăcere.]
Ea: Așa deci…? Mă insulți și apoi te gândești că poți să mă ignori și să te întorci cu fundul la mine?!
El (împietrit și amuțit): …
Ea (dispreț): Alo? E cineva acasă? Faci figuri…
Extras din cartea Infidelitatea: cum să clădești încrederea și să eviți trădarea, publicată în limba română la Editura Pagina de Psihologie.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
