Familia are un impact puternic asupra noastră. În familie aflăm cine suntem, învățăm vocabularul, obiceiurile și ritualurile, învățăm cum să percepem și să interpretăm lumea din jurul nostru. De asemenea, din aceste prime relații importante, învățăm cum să iubim și cum să interacționăm cu ceilalți. Dacă ne naștem într-o familie cu relații sănătoase, este probabil să învățăm cum să menținem relații sănătoase. Dacă ne naștem într-o familie disfuncțională, care luptă să se conecteze, s-ar putea să luptăm pentru a ne conecta cu ceilalți.
Psihoterapia de familie le permite rudelor, partenerilor și tuturor celor cărora le pasă unul de altul să-și exprime și să-și exploreze gândurile și emoțiile dificile, să-și înțeleagă reciproc experiențele și opiniile, să aprecieze nevoile celuilalt, să-și dezvolte punctele forte și să facă schimbări benefice în relațiile și viața lor. Putem găsi terapia familială utilă, ca o oportunitate de a reflecta asupra relațiilor importante și de a găsi modalități pentru rezolvarea unor probleme. Cercetările arată că terapia familială este de folos atât pentru copii și tineri, cât și pentru adulți, atunci când întâmpină o gamă foarte largă de dificultăți. Terapia aceasta poate ajuta familiile atunci când se simt copleșite, triste și supărate sau când se simt blocate. Așadar, terapia de familie este o ramură a psihoterapiei menită să ajute la inițierea schimbării și la dezvoltarea relațiilor între membrii ei. Sarcina terapeutului de familie este aceea de a facilita conversațiile cu rol de a acționa ca niște catalizatori în direcția consolidării și îmbunătățirii conexiunilor existente între membrii familiei.
Există o serie de tehnici de consiliere utilizate pentru terapia familială. Printre acestea se numără: terapia structurală; terapia strategică; terapia narativă; terapia transgenerațională; terapia pentru probleme de comunicare; terapia sistemică Milano.
Aceasta din urmă are rolul să ofere o perspectivă asupra luptei pentru control în relațiile de familie, luptă ce are loc adesea pe parcursul mai multor generații. De asemenea, ea încearcă să contracareze rezistența familiei la schimbare. Tehnica se concentrează pe analiza sistemelor de credințe asimilate de membrii familiei individual sau în ansamblu și provoacă ritualurile și practicile familiei, în special în ceea ce privește conflictele. Prin forțarea concentrării atenției asupra sistemelor de convingeri inconștiente, terapia din Milano încearcă să demonteze sistemele de credințe ce perpetuează conflictul între rude.
Deși viața de familie este adesea romanțată, ea a fost întotdeauna plină de conflicte și tensiuni. Dificultățile dintre soți sunt ceva obișnuit. Apar dezacorduri – de la modul în care copiii ar trebui crescuți, până la felul în care ar trebui planificat bugetul familiei. Soții și soțiile se luptă frecvent cu incapacitatea lor de a susține romantismul dincolo de primii ani ai căsniciei, trebuind astfel să învețe să mențină o relație în care parteneriatul și tovărășia pot deveni mai importante decât iubirea pasională. De asemenea, conflictele dintre părinți și copii sunt comune. Deoarece părinții își afirmă autoritatea, iar copiii încearcă să își afirme autonomia în mod corespunzător, conflictele sunt inevitabile.
Deși ne așteptăm adesea ca familiile să se poziționeze peste haosul existent în societate, această perspectivă plasează așteptări nerealiste asupra familiei. În lumea reală, familiile nu sunt întotdeauna un refugiu, deoarece și ele pot fi pline de conflicte.
℗PUBLICITATE
Unele familii atrag o a treia persoană în conflict, strategie ce presupune ca intrusul să medieze dificultatea. Acesta, prin urmare, poate lua o poziție de o parte sau de cealaltă. Iar astfel, nu face decât să conducă la agravarea dezacordului. Uneori, atunci când nu sunt în măsură să-și rezolve conflictul, părțile aflate „în război“ se pot uni pentru a-și concentra atenția asupra unui alt membru al familiei – ca o modalitate de a evita abordarea problemei reale.
În cadrul fiecărei familii, există anumite alianțe, coaliții și rivalități. Uneori, mama și fiica pot forma o alianță împotriva tatălui și/sau a fiului. Ori cei doi părinți ar putea face un pact cu copiii, într-o anumită problemă. Dar, în cadrul unei familii sănătoase, aceste coaliții nu sunt fixe; ele se schimbă de la o situație la alta și nu perturbă funcționarea familiei. În cazul în care devin rigide și de lungă durată, ele pot aduce daune familiei.
Pentru a înțelege mai bine dinamica propriei familii, este util să ne adresăm întrebări de genul: „Cu ce membru al familiei am tendința de a cădea de acord (sau de a intra în dezacord)?“; „Când copiii mei se luptă, cui îi iau partea, în general?“; „Cine din familie mă supără cel mai ușor?“
Conflictul ocazional face parte din viața de familie. Cu toate acestea, conflictul continuu poate fi stresant și dăunător pentru relații. Unora le este dificil să-și gestioneze sentimentele. Totuși, comunicarea pozitivă contribuie la reducerea conflictelor, astfel încât membrii familiei să poată ajunge la o rezolvare pașnică. Acest lucru înseamnă, de obicei, că toată lumea este de acord cu un compromis.
Uneori, însă, emoțiile puternice cauzatoare de conflicte și dezechilibre în familie sunt greu de gestionat. Acesta e contextul în care este recomandat să ne amintim că ele pot fi soluționate doar într-o situație de consiliere.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
