Trăim cu impresia că lucrurile arată mai bine în ograda vecinului. De mici suntem obișnuiți să auzim: „X a luat 9 la testul la matematică, tu de ce ai luat 7?“. Și așa începe lungul drum al comparației, de la care rareori ne abatem de-a lungul vieții. La vârsta când încrederea în sine ar trebui cultivată, mulți părinți impun restricții, pun reguli și aplică pedepse. Mulți dintre ei își doresc ca cel mic să le calce pe urme și nu sunt deloc mulțumiți în momentul în care mugurii personalității copilului încep să se arate. De aici conflictele interne și stima de sine scăzută. După cum spune Brené Brown în cartea sa, Atlas of the Heart, când te compari ești prins între ciocan și nicovală: te lovești pe de-o parte de conformitate și de cealaltă parte de competiție. Este impulsul de a încerca să te potrivești în mediul în care te afli, dar în același timp să ieși și în evidență.
Mai nou, locul de muncă este cel care ne alienează și ne face să ne îndoim de noi înșine. Managementul defectuos, lipsa feedback-ului constructiv și a recunoașterii meritelor angajaților, volumul mare de muncă și politicile neclare referitoare la promoții și bonusuri sunt doar câteva din elementele culturilor organizaționale toxice care ne aduc față în față cu sindromul impostorului și ne ține captivi în locuri nepotrivite, fiindcă ajungem să ne îndoim de noi, de performanțele noastre și de calitățile pe care le avem. Suntem oare suficient de buni încât să îndrăznim să căutăm un loc de muncă mai bun, o relație mai sănătoasă, o viață mai împlinită?
Încrederea în sine – câteva definiții
Potrivit Psychology Dictionary, încrederea în sine este sentimentul de siguranță pe care-l ai atunci când știi că te poți baza pe abilitățile, capacitățile și judecata ta, credința că poți face față cerințelor pe care le primești și că ceea ce ai făcut este bine. Persoanele care au încredere în ele sunt, în general, mai pozitive: au sentimentul propriei valori și încredere în judecata proprie, însă pot de asemenea să-și recunoască eșecurile și greșelile și să învețe din ele. Pe de altă parte, neîncrederea în sine poate fi distructivă și se poate manifesta în viața de zi cu zi sub forma negativismului. Mind Tools oferă câteva exemple de trăsături de comportament ale persoanelor care au încredere în sine versus ale celor care nu au încredere în sine:
- Faci ceea ce crezi că e corect, chiar dacă ceilalți te iau în derâdere sau te critică vs. Îți controlezi și ajustezi comportamentul în funcție de ce cred ceilalți;
- Ești dornic să-ți asumi riscuri și să faci eforturi suplimentare pentru a obține performanțe mai bune vs. Stai în zona ta de confort, cu teama de eșec și evitând riscurile;
- Îți asumi greșelile și înveți din ele vs. Te străduiești să-ți „acoperi“ greșelile și să repari lucrurile înainte să-și dea cineva seama de ce s-a întâmplat;
- Aștepți ca ceilalți să te felicite pentru realizările tale vs. Îți elogiezi propriile virtuți în fața cât mai multor oameni, cât mai des posibil;
- Accepți complimentele cu bunăvoință: „Mulțumesc, am lucrat din greu ca să obțin acel rezultat, mă bucur că îmi vezi eforturile“ vs. Dai la o parte complimentele cu nonșalanță: „Ah, nu e mare lucru, pe bune. Oricine ar fi putut s-o facă“.
Alte definiții pentru încrederea în sine ar fi „un fel în care te așezi în lume care-ți permite să te cunoști și să ai grijă de tine“ (Susanna McMahon, The Portable Therapist) sau actul de a fi conștienți atunci când avem neajunsuri pe diferite planuri și tăria de a ne lua angajamentul să facem ceva pentru depășirea acestor neajunsuri (Mary Welford, 2013). Încrederea în sine mai înseamnă respect față de sine și curajul de a fi onest vizavi de cine ești, ce îți place și ce credințe ai.
Motive pentru care nu avem încredere în noi
Poate că părinții noștri au fost absenți când aveam cea mai mare nevoie de ei sau poate că ne-au ignorat sau invalidat nevoile. Poate că nu am reușit să ne obținem la timp independența față de ei sau poate că am avut parte de părinți narcisiști, care ne-au crescut în același timp dependenți de ei și în umbra lor. Sau poate că, la un moment dat, a trebuit să facem o alegere importantă, iar consecințele ei au avut un impact negativ asupra noastră. Acestea sunt doar câteva scenarii care pot explica lipsa de încredere în sine.
Pe de altă parte, poate fi vorba de traumă nevindecată, de rănile copilului interior care au creat tipare comportamentale nesănătoase ce ne-au împins în situații nefericite și în „fundături sufletești“. Ajungem să ne petrecem mare parte din timp „locuind“ în trecut, ruminând despre lucrurile rele care ni s-au întâmplat și gândindu-ne compulsiv la toate aceste scenarii negative și la felul în care se vor repeta.
Comparația este un alt motiv care subminează de multe ori încrederea în sine. Comparația este un fenomen social inevitabil, însă felul în care o lăsăm să acționeze asupra noastră depinde de noi. Teoria comparației sociale a fost înaintată în anul 1954 de către psihologul Leon Festinger. Acesta era de părere că folosim comparația ca metodă de a ne stabili repere pe baza cărora să ne putem evalua cât mai corect. Potrivit teoriei, există două tipuri de comparații – ascendentă și descendentă, însă felul în care a gândit el beneficiile acestora pentru psihicul nostru nu se prea potrivesc cu ceea ce se întâmplă în realitate.
℗PUBLICITATE
Festinger consideră că apelăm la comparația ascendentă (felul în care ne raportăm la persoane care ne sunt superioare dintr-un punct de vedere sau altul) atunci când avem nevoie de inspirație ca să îmbunătățim ceva la noi și că recurgem la comparația descendentă (felul în care ne raportăm la persoane care ne sunt inferioare dintr-un punct de vedere sau altul) atunci când vrem să ne simțim mai bine în legătură cu noi înșine. Cu toate acestea, comparația ascendentă poate duce de asemenea la invidie, stimă de sine scăzută sau depresie, în timp ce comparația descendentă poate avea efectul opus față de cel scontat pentru că ne reamintește că situația noastră poate oricând să se înrăutățească.
Pe lângă comparația cu cei din jur, ne comparăm și cu versiuni ale noastre din trecut: poate că la un moment dat am traversat o perioadă bună și ne întrebăm de ce lucrurile nu mai stau la fel de bine. Nu ținem cont de factorii care au dus la acea perioadă bună – poate că aveam mai puține constrângeri, eram mai odihniți, aveam mai multe resurse, mai multă susținere. Tindem să credem că eram și atunci la fel ca acum și ne autoflagelăm în loc să reflectăm asupra noastră, să ne privim cu autocompasiune și să ne acordăm circumstanțele atenuante de care avem nevoie.
Cum putem consolida încrederea în sine
Ca să-ți crești încrederea în tine, trebuie, în primul rând, să identifici părerile și gândurile negative pe care le ai vizavi de propria persoană și să le analizezi, să vezi de unde vin. Vizualizarea e cea mai ușoară metodă de a face asta: de câte ori te crezi incapabil de a face ceva anume, prea slab echipat pentru a aplica pentru jobul pe care ți-l dorești, prea neimportant pentru ca problemele tale să conteze pentru cei din jur – notează-ți undeva aceste sentimente. Pentru fiecare gând negativ pe care l-ai notat, încearcă să vii cu un contraargument, cu un lucru la care ești bun, de care ești pasionat sau cu o relație sănătoasă de care ai parte, fie ea romantică, de prietenie sau de familie.
Dă-ți singur o provocare. Cu toții avem emoții sau puțină anxietate atunci când trebuie să facem lucruri noi, însă persoanele cu o stimă de sine sănătoasă nu lasă aceste emoții să stea în calea lor. Pune-ți un țel, gândește-te la ceva nou de făcut – ceva care să te scoată „din carapace“. Pe măsură ce-ți vezi reușitele, și stima ta de sine se va îmbunătăți.
Învață să spui „nu“. Persoanele cu o stimă de sine scăzută simt că au mereu ceva de dovedit sau că trebuie să le facă pe plac celorlalți pentru a fi demni de compania lor, însă lucrurile nu stau deloc așa. Ești o persoană completă și meriți să te pui pe primul loc și să trăiești fără presiunea tuturor cerințelor cărora te încăpățânezi să le faci față.
Pe lângă asertivitate, trebuie să înveți să impui și limite sănătoase în viața ta. Astfel nu vei mai ajunge să-ți iei proiecte în plus la muncă sau să faci lucruri pentru prieteni sau familie în timpul pe care în mod normal l-ai fi folosit pentru odihnă sau pentru activități care-ți fac plăcere. Amintește-ți care sunt aceste hobby-uri și dedică-le timp. Nu în ultimul rând, învață să te răsfeți din când în când. Oferă-ți momente frumoase, cumpără-ți ceva ce-ți dorești, investește în tine timpul și resursele de care ai nevoie.
În funcție de rădăcinile lipsei de încredere în sine, poți de asemenea să apelezi la ședințele de psihoterapie. De cele mai multe ori, ajută să-ți spui povestea în fața cuiva în care ai încredere – verbalizarea este una dintre căile prin care poți conștientiza anumite lucruri pe care nu-ți doreai să le accepți când rulau doar în mintea ta. Fie că e vorba de un terapeut sau de un coach, ambii te pot însoți pe drumul schimbării, odată ce decizi că-ți dorești să îmbunătățești ceva la tine: doar instrumentele diferă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
